Mirabela Dauer a povestit cum a fost maltratată de soțul său

Intrepreta din România, Mirabela Dauer, a povestit într-o emisune TV, calvarul prin care a trecut alături de soțul ei. Aceasta susţine că, îi era frică și rușine față familie, de accea a decis să nu rupă relaţia şi să continue o căsnicie în care era maltratată de soț.

separator

„Dacă Dumnezeu ne încearcă, ştie el de ce ne încearcă. Dacă te înşală iubitul îi spui pa. Eu am ascuns de ei când aveam probleme în căsnicie. Nu am vrut să-i fac să sufere de aia am stat, nu am vrut să-i supăr. Mi-a fost ruşine de ei”, a declarat Mirabela Dauer.
Mirabela Dauer, cu numele de fată Scorțaru, este o artistă de muzică uşoară de peste Prut. Este considerată cea mai bună voce feminină a muzicii pop româneşti din ultimii 30 de ani, timp în care a lansat 28 de albume. În anii 80, alături de Corina Chiriac şi Angela Similea, artista a fost una din cele mai îndrăgite prezențe pe scena muzicală românească şi de divertisment TV.

Sursa: wowbiz.ro

Caviar de lux din Transnistria care se exportă în UE, nu în Rusia: Afacerea oligarului transnistrean Victor Gușan

Compania Aquatir, parte a holdingului Sheriff, proprietate a oligarhului Victor Gușan din regiunea transnistreană, a exportat 1.210 kilograme de caviar în perioada 2022-2024. În medie, prețul unui kilogram de caviar este 1.000 de dolari, ceea ce înseamnă că venitul obținut de Holdingul Sheriff în ultimul doi ani constituie aproximativ 1.200.000 de dolari. Aquatir este singura companie de pe teritoriul Republicii Moldova care deține certificat pentru exportul de caviar în UE, scrie tvrmoldova.md.

Serviciul Vamal al Republicii Moldova a refuzat să comunice TVR Moldova valoarea și cantitatea de caviar exportată de Aquatir în ultimii cinci ani. Serviciul a precizat doar că un singur agent economic din stânga Nistrului a exportat caviar în Uniunea Europeană în 2019-2024. Potrivit surselor TVR Moldova, în 2022, Aquatir a exportat în UE – 218 kilograme de caviar, în 2023 – 381 de kilograme, iar în 2024 – 611 kilograme.

Caviarul reprezintă una dintre cele mai profitabile afaceri ale Holdingului Sheriff. La rândul său, Andreas Reich este șeful companiei responsabile de distribuirea acestuia în Germania și în toată Europa. Întreprinderea specializată în creșterea sturionilor și producerea icrelor negre, Aquatir din Tiraspol, este bine cunoscută în regiune.

Bazele afacerii au fost puse în 2005, când specialistul german în sturioni Dietmar Firzlaff a fost recrutat de holdingul Sheriff să elaboreze un sistem de creștere a sturionilor în Transnistria. Patru ani mai târziu, Aquatir a început să vândă caviar, iar în 2013 producea deja o tonă de caviar pe an. Deși este dezvoltată în Transnistria, pe banii obținuți din surse tenebre, Guvernul Republicii Moldova a elogiat Aquatir pentru succesul ei.

Caviarul obținut la Tiraspol este vândut foarte bine peste tot în lume, inclusiv în Uniunea Europeană. Republica Moldova are dreptul să exporte în UE câteva produse de origine animalieră, inclusiv caviar și miere. Autoritățile moldovenești s-au laudat cu afacerea de la Tiraspol, numit-o drept „o adevărată fabrică de făcut bani”.

„Complexul Aquatir se întinde pe o suprafață de şapte hectare, unde sunt amenajate șapte hale pentru reciclarea apei, creșterea și reproducerea peștelui. Întreprinderea dispune de bazine cu o capacitate de 30–100 de tone, laboratoare dotate cu tehnologii de ultimă generaţie”, detalia un articol publicat pe pagina guvernului moldovenesc.

„Capacitatea de producere anuală a complexului este de cinci tone de caviar și 50 de tone de pește”. Conform estimărilor Guvernului de la Chișinău, cererea pentru carnea de sturion și, mai ales, pentru icrele acestuia a depășit aproape de zece ori oferta pe piața internațională. „Pe piața din Republica Moldova, kilogramul de sturion se vinde cu 10–12 euro, iar cel de icre – 1.000 de dolari. În Occident, însă prețul caviarului crește de cinci–șase ori”.

Oligarhul de la Tiraspol a deschis în decembrie 2014, în Germania, firma Aquatir GmbH. Compania a fost înregistratăîn orașul Wiesbaden, pe strada Rheingaustr 53, pe numele lui Andreas Reich. Wiesbaden este capitala landului vestic german Hessa, în apropiere de orașul Frankfurt pe Main.

Aquatir GmbH este condusă de cetățeanul moldovean Serghei Lainer, născut și crescut la Tiraspol. Cel mai scump produs de pe site-ul oficial al companiei costă între 56 și 200 de euro pentru un borcan mic de 28 sau 100 de grame de icre de Beluga.

Tot pe același site din Germania, Aquatir GmbH face reclamă mărcii Kvint și holdingului Sheriff.

Pe parcursul anilor, Sheriff a devenit cea mai mare companie din regiunea separatistă transnistreană, ajungând să încaseze mai mult decât bugetul regiunii.

Holdingul Sheriff reprezintă un grup de companii care funcționează în toate domeniile economiei locale, de la comerțul cu produse alimentare, automobile, carburanți, medicamente, producerea și exportul de alcool, servicii hoteliere, telefonie fixă și mobilă, internet, dobândirea de criptovalută, bănci și asigurări, sport și presă.

Prima reacție a NATO după discuțiile lui Trump cu Putin

Orice acord de pace pentru încheierea conflictului din Ucraina trebuie să fie unul de durată și este crucial ca Kievul să fie strâns implicat în negocieri, a declarat joi secretarul general al NATO, Mark Rutte, scrie hotnews.ro.

„Toți vrem pace în Ucraina. Vrem ca Ucraina să fie în cea mai bună poziție când încep negocierile”, a afirmat Rutte la sosirea la sediul NATO din Bruxelles, unde urmează să înceapă a doua zi a reuniunii miniștrilor apărării, conform Agerpres.

Secretarul general al NATO a minimalizat declarațiile de miercuri ale secretarului american al apărării, Pete Hegseth, potrivit căruia este nerealist ca Ucraina să se aștepte să adere la NATO în urma unui acord de pace.

„Suntem o alianță a democrațiilor și trebuie să avem o dezbatere”, a spus Rutte, adăugând că Alianța este ca „o familie care va rămâne timp de generații”.

El a evitat un răspuns clar la întrebarea dacă aderarea la NATO a Ucrainei este exclusă în urma declarațiilor lui Hegseth.

„Cred că trebuie să ne concentrăm pe chestiunile importante, că Ucraina este într-o poziție puternică atunci când încep negocierile. Este crucial ca Ucraina să fie strâns implicată în orice se întâmplă legat de Ucraina. Trebuie să ne asigurăm că este o înțelegere de durată. Sunt pro-pace, pro-negocieri de pace, dar în același timp trebuie să ne asigurăm că ceea ce s-a obținut va rămâne”, a subliniat Mark Rutte.

Înaintea sa, ministrul apărării din Suedia, Pal Jonson, a spus că nu crede că „aderarea la NATO a Ucrainei este exclusă“.

Partidul fugarului Șor a adus la sediul ambasadei SUA o scrisoare pentru președintele american: ”Domnule Trump, vă rugăm să salvați Moldova”

Partidul „Șansă” – afiliat oligarhului fugar Ilan Șor – a organizat, pe 13 februarie, o acțiune de protest în fața ambasadei SUA în Republica Moldova. Participanții și liderul formațiunii, Alexei Lungu, s-au manifestat împotriva susținerii misiunii diplomatice americane și presupusă „finanțare” din partea USAID pentru Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate, care ar „persecuta” forțele politice de opoziție. De asemenea, Alexei Lungu a transmis misiunii diplomatice o scrisoare care-i este adresată președintelui SUA, Donald Trump, scrie NM.md.

(UPDATE 11:30) Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt PAS, Adriana Vlas, a catalogat drept „aberații” acuzațiile lansate de liderul Partidului „Șansă”.

Știre inițială

Câteva zeci de persoane, în frunte cu liderul „Partidului Șansă”, Alexei Lungu, au venit în fața ambasadei SUA la Chișinău.

Oamenii au desfășurat pancarte cu mesaje în limba engleză precum „USAID, partener de persecuție?”, „Domnule Trump, salvează Moldova de dictatura lui Sandu”, „Libertatea de exprimare moare sub regimul susținut de SUA”,  și „PAS folosește banii contribuabililor din SUA pentru a persecuta opoziția”.

Am venit aici, în fața ambasadei Statelor Unite ale Americii, pentru a protesta față de modul în care, în continuare, este susținută gruparea criminală PAS și finanțată de gruparea obscură USAID. Cu toții salută – și venim cu o doză și de speranță, și de optimism – că după alegerea președintelui Donald Trump. Toată caracatița coruptă din R. Moldova va dispărea. (…) Să declarăm tare, cu fruntea sus, că cel mai mare partid de opoziție din R. Moldova este persecutat de cei care, ani la rând, au supt bani americani și s-au îmbogățit”, a spus Alexei Lungu în timpul manifestației.

La finalul protestului, liderul „Șansă” a transmis ambasadei americane o scrisoare, care se așteaptă „să ajungă la Casa Albă”.

În scrisoare argumentăm poziția noastră și arătăm deschiderea de a fi parte a procesului liber de schimbare a R. Moldova. Am adresat o scrisoare, împreună cu colegii mei, destinată președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Suntem încrezători că, odată cu scoaterea la iveală a schemei de corupție, cu implicarea grupării criminale USAID… Suntem încrezători că, odată cu începerea mandatului dl. președinte Donald Trump, toate porcăriile făcute de gruparea criminală PAS, toate crimele politice pe care le-au realizat vor ieși la iveală”, a spus politicianul.

Amintim că, după ce a preluat cel de-al doilea mandat de președinte SUA, în ianuarie 2025, Donald Trump a semnat un ordin executiv care a înghețat finanțarea externă acordată altor state, care era distribuită prin intermediul USAID, pentru 90 de zile. Programele finanțate vor fi revizuite pentru a determina dacă se aliniază cu obiectivele politicii externe ale administrației Trump.

Miliardarul Elon Musk, desemnat să coordoneze măsurile de reducere a cheltuielilor SUA, a calificat USAID drept „o grupare criminală”.

Mariah Carey este acuzată de hărțuire sexuală
Articolul anterior
A băut câte cinci energizante pe zi, timp de trei săptămâni
Articolul următor