Primeşte bani pentru a se plimba în jurul lumii. „Uneori nu ştiu unde mă voi trezi a doua zi”

O tânără din Australia a reuşit să-și transforme visul de a călători în realitate. Brooke Saward, la doar 23 de ani, a reușit să viziteze şase continente şi aproape 50 de ţări.

separator

12009784_845629728848781_4470395962755867070_n

Aceasta și-a transformat visul într-o carieră prin intermediul blogului său.

Saward a cumpărat un bilet de avion către Londra în ziua în care a absolvit facultatea şi a vizitat de atunci aproape 50 de ţări. Fotografiile ei au atras atenţia multor internauţi, iar conturile sale de Instagram, Facebook şi Snapchat au 320.000 de fani. Blogul său, World of Wanderlust, aduce 950.000 de vizualizări lunar.

„Anul trecut am plănuit trei-patru luni în avans. Anul acesta, însă, am decis să nu mai planific nimic. Uneori mă duc la culcare fără să ştiu unde mă voi trezi a doua zi „, povesteşte tânăra.

brook

Brooke Saward spune că jumătate din costul călătoriilor este acoperit de ea, în vreme ce restul vin din sponsorizări sau invitaţii din partea unor hoteluri sau resorturi care doresc să apară pe blogul tinerei.

gtjnyuyghytrt

sursa

Cele mai puternice aspecte ale personalității tale, în funcție de zodie

Putere, caracter, înțelepciune, toate definesc aspectele personalității noastre. Cu toții suntem puternici într-un anumit fel, iar dacă conștientizăm acel lucru am putea obține mai multe avantaje și foloase în drum spre succes. Astrologia oferă câteva informații esențiale în acest sens.

Femeia Balanţă - Personalitate, Caracter, Dragoste - Astrologie | Zodii

Se pare că fiecare zodie deține propriile calități ale personalității care o fac remarcată.

Berbec

Ești puternică și de neoprit atunci când îți dorești îndeplinit un ideal. Asigură-te că îți menții această energie chiar și în momentele în care simți că lucrurile nu merg așa cum ți-ai fi dorit. Ambiția pe care o ai este demnă de admirat, dar ai tendința de a renunța când situația devine dificilă. Pentru ca succesul să fie deplin, trebuie să reziști presiunilor. Berbecul este neînfricat.

Taur

Ești talentată, prețioasă și admirată. Nu-ți pune la îndoială munca depusă, ești optimistă în legătură cu dorințele pe care le ai, dar când nu lucrezi cu pasiune, îți pierzi interesul. Nu subestima niciodată ceea ce poți îndeplini, pentru că poți aspira către concretizarea unor lucruri mărețe. Ai parte de dragoste din belșug iar cei din jurul tău te apreciază pentru ceea ce ești. Ai încredere în abilitățile tale și în aspirațiile pe care le ai, pentru că vei reuși să le îndeplinești.

Gemeni

Ești inteligentă, grijulie și prietenoasă. Ai puterea de a transforma totul cu ajutorul cuvintelor. Depinde de tine dacă aceste schimbări sunt negative sau pozitive. Mercur este alături de tine atât cu negativism cât și cu pozitivism, iar acest lucru te poate transforma atât într-un dușman puternic cât și într-o prietenă de nădejde. Nu te gândi vreodată că ai putea fi nevrednică și nu îți pune la îndoială inteligența, ai calitățile necesare pentru a face schimbări pozitive în lume.

Rac

Ești adorabilă, iubitoare și inspiri încredere. Pasiunea ta nu ar trebui să fie văzută drept o slăbiciune. Îți iei puterea din ajutorul pe care-l acorzi celorlalți. Într-o lume plină de egoism și absurditate, ești o forță necesară. Există o putere în acțiunile tale pentru că poți crea și distruge cu ușurință. Amintește-ți întotdeauna să iubești pentru că lumea are nevoie de strălucirea pe care o emani.

Leu

Ești venerată și prețuită de cei din jur. Slăbiciunile pot apărea atunci când nu simți dragostea pe care ceilalți ți-o oferă, dar amintește-ți că ești admirată pentru personalitatea optimistă, deschiderea față de ceilalți și pasiunea pe care o dedici atunci când faci ceea ce îți place. Există o forță în interiorul tău care te ajută să te ridici în urma provocărilor care te doboară. Ai încredere în ea.

Fecioară

Ești concentrată și cu picioarele pe pământ. Poți deveni propriul tău inamic pentru că înțelegi cele mai întunecate părți ale oamenilor. Acolo unde ceilalți văd victorie, tu vezi slăbiciune și eșec. Cuvintele pe care le spui pot părea dure câteodată, așa că ai grijă cum le folosești și asupra cărei persoane. Învață să te admiri și să te respecți. Realizările tale nu sunt inutile, iar oamenii chiar te respectă și te admiră. Nu te opune propriei persoane.

Balanță

Ești diplomată, respectată și venerată. Balanța este condusă de bunătatea pe care Berbecul se străduiește să o arate celorlalți. Poți schimba opiniile celor din jur și poți purta măști care sunt indestructibile. Nimeni nu va ști cine ești, și nu va înțelege acest lucru, pentru că folosești cuvinte dulci și lovesc cu o armă care îi poate transforma celelalte zodii în adevărați rivali. Balanțele pot distruge cu bunătate, deci nu-i lăsa pe cei din jur să gândească altceva despre tine.

Scorpion

Tu întruchipezi puterea, transformarea și forța. Știi cum este să te întorci după ce ai experimentat înfrângerea. Scorpionul nu îi influențează pe ceilalți cum să gândească sau ce să spună. Ești o luptătoare condusă de Marte și Pluto, și știi ce înseamnă să intri într-o luptă și să o câștigi.

Săgetător

Ești filosoful, idealistul și campionul zodiacului. Nu te ascunzi niciodată în spatele cuiva, pentru că ești suficient de încrezătoare încât să faci și să spui ceea ce simți. Accepți provocările pentru că zodia îți este condusă de foc, iar acestui element îi face plăcere să fie supus testelor. De obicei ies învingători din orice competiție pentru că pot fi foarte încăpățânați când își propun. Mintea și spiritul îți sunt admirate. Continuă să lupți.

Capricorn

Ești meticuloasă, muncitoare și persistentă. Sunt momente în care poți deveni propriul tău dușman. Amintește-ți că ești mereu în vârf și că ai fost adus pe lume pentru a face lucruri mărețe. Nu îi permite neîncrederii să îți întunece judecata, ești capabilă de lucruri uimitoare. La fel ca Fecioara, poți deveni propriul tău inamic. Păstrează-ți concentrarea pe premiu și continuă să câștigi bătăliile. Capricornul întruchipează excelența și puterea, și știe cum să le folosească în moduri subtile.

Vărsător

Ești enigmatică, revoluționară și de neînvins. Spiritul unui Vărsător este acela de a face schimbări permanente și transformări sociale. Visurile tale sunt magnifice iar alături de viziunile pe care le ai, poți schimba norme sociale. Filosofia ta poate schimba minți iar acțiunile tale ne pot ajuta să înțelegem ce înseamnă să atingem limitele.

Pești

Ești o luptătoare, neînțeleasă, dar sigură. Peștii au nevoie să creadă mai mult în forțele proprii. Lupta lor este în interior, iar ceilalți nu pot vedea ce se întâmplă în mintea și în inima lor. Pot fi văzuți drept o forță slabă, dar în adâncul lor, sunt pregătiți să accepte orice provocare. Peștii își aleg luptele asigurându-se că le vor câștiga. Nimeni nu poate gândi ca tine pentru că le depășești percepția. Cicatricile bătăliilor tale sunt ascunse, și nu îi lași pe ceilalți să vadă situațiile prin care ai trecut.

sursa: www.elle.ro

Cum trebuie să fie bărbatul ideal pentru tine, în funcție de zodia ta! Ce defecte poți tolera

Cum trebuie să fie soțul ideal pentru tine, în funcție de zodia ta? Descoperă cum trebuie să se poarte, ce calități trebuie să aibă soțul ideal, dar și ce defecte poți tolera. Totul în funcție de zodia ta.

Atractivă în ochii bărbaților: 8 caracteristici care înnebunesc chiar și  cel mai pretențios bărbat!

Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Tu ești o femeie extrem de independentă și rațională. Îți place să fii pe cont propriu și ai un mod de gândire foarte profund. Soțul ideal ar trebui să te răsfețe des cu conversații inteligente. De asemenea, trebuie să fie încrezător și onest. Tu nu ai timp de prostii!

Taur (21 aprilie – 21 mai)

Ești zodia care ține foarte mult la plăcerile ei vinovate. Cu toate acestea, când ești într-o relație, ești o parteneră foarte dedicată. Soțul ideal pentru tine trebuie să fie romantic și pasional. De asemenea, trebuie să se poată susține, deoarece nu este nimic mai atrăgător pentru tine decât un bărbat care știe ce vrea, hotărât și puternic, scrie www.eva.ro.

Gemeni (22 mai – 21 iunie)

Ție îți place să încerci lucruri noi. Ești aventuroasă și sociabilă, așa că te aștepți ca cel de lângă tine să poată ține pasul cu tine, indiferent de situație. Soțul ideal pentru tine trebuie să-și spună părerea fără ocolișuri, dar totodată să fie și jucăuș și amuzant.

Rac (22 iunie – 21 iulie)

Nimeni nu este mai bun și mai sensibil decât tine. Întotdeauna vrei să oferi partenerului tot ce e mai bun într-o relație, dar asta nu înseamnă că poate profita de tine. Soțul ideal trebuie să fie la fel ca tine: o persoană cinstită, sinceră și capabilă să fie și singură, dar și într-o relație sănătoasă.

Leu (22 iulie – 22 august)

La tine totul este despre loialitate și motivație. Dacă cel de lângă tine nu are niciuna dintre aceste trăsături, atunci relația voastră se va destrăma rapid. Soțul ideal trebuie să fie la fel de direct ca și tine. Totuși, nu vrei pe cineva care să fie tot timpul serios, ci care știe și să flirteze și să fie darnic.

Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Ești una dintre cele mai gânditoare și misterioase zodii. Nu te deschizi niciodată repede în fața celorlalți, ceea ce uneori poate face dificilă construirea unei relații. Soțul ideal trebuie să aibă răbdare cu tine. De asemenea, trebuie să fie cu picioarele pe pământ și să îți susțină alegerile.

Balanţă (23 septembrie – 22 octombrie)

Se știe că ești o persoană foarte încăpățânată. De asemenea, ești foarte rațională, ceea ce înseamnă că analizezi mereu situații. Soțul ideal pentru tine trebuie să fie loial și să se adapteze ușor cu stilul tău. De asemenea, trebuie să fie grozav în comunicare și să nu fie vag cu privire la lucruri importante.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Ești persoană foarte intensă și pasională. Uneori te bagi singură în probleme, deoarece acționezi fără să te gândești la consecințe. Soțul ideal pentru tine trebuie să-ți egaleze pasiunea, astfel încât să se creeze o legătură profundă între voi încă de la început. De asemenea, trebuie să fie distractiv și răbdator cu tine, mai ales când încep să apară probleme pe ici pe colo.

Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)

Ești o persoană foarte aventuroasă și relaxată. Ești genul care va profita de orice șansă pentru a încerca ceva nou, dar nici nu te deranjează să stai acasă în compania partenerului tău. Soțul ideal pentru tine trebuie să fie senzual și să știe să folosească umorul pentru a sparge tensiunea. De asemenea, trebuie să fie activ ca și tine, altfel lucrurile nu vor merge bine între voi.

Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)

Ești o persoană inteligentă și serioasă, motiv pentru care uneori îți dorești un bărbat care să nu fie atât de serios ca și tine. Dar, cu toate acestea, îi apreciezi pe cei care îți seamănă, deoarece cu ei te poți conecta la un nivel mai profund. Soțul ideal pentru tine trebuie să fie și foarte muncitor, dar și iubitor de distracție. De asemenea, trebuie să-ți ofere siguranță și stabilitate.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Tu ești o persoană foarte creativă, motiv pentru care relațiile tale sunt foarte intense. Îți place să-ți folosești inteligența în și în afara dormitorului, ceea ce te face o parteneră grozavă pentru zodiile aventuroase. Soțul ideal pentru tine trebuie să fie fermecător și pasional. De asemenea, neapărat să fie sociabil și încrezător.

Pești (19 februarie – 20 martie)
Ești o persoană sentimentală și introspectivă, dar știi să folosești asta în avantajul tău. Nu accepți prea des lucruri neplăcute de la alții și știi să fii sinceră atunci când te deranjează ceva. Soțul ideal pentru tine trebuie să dea dovadă de compasiune și să fie grijuliu, la fel ca și tine. De asemenea, trebuie să-ți ofere o doză zilnică de iubire și senzualitate.

Zodiile care nu pot ține un secret

Unii oameni sunt atât de secretoși încât scot pe oricine din sărite cu misterul pe care vor să îl păstreze. Alții sunt însă la polul opus.

Acestea sunt zodiile care nu pot ține un secret, potrivit Divahair.

Berbec

Nativii Berbec nu pot păstra o informație doar pentru ei, nu prea le pasă de felul în care îi văd ceilalți și nu se supără dacă vor fi judecați pentru ceea ce spun. Fac parte din categoria semnelor de foc, sunt foarte impulsivi și, de multe ori, nu gândesc înainte să vorbească, așa că le iese pe gură și ce nu ar trebui, dar mai rău este că nici nu le pare rău când fac o astfel de greșeală.

Gemeni

Ei sunt vorbăreți și se mai întâmplă să îi ia gura pe dinainte. Le place să împărtășească fiecare informație nouă și uneori uită care erau detaliile ce nu ar fi trebuit divulgate. Acești nativi vorbesc orice și cu oricine, așa că nu mai este un secret că nu pot păstra un secret. Le pare rău când realizează că nu își pot retrage cuvintele, dar, din păcate, nu se mai poate face nimic.

Fecioară

Fecioarele găsesc întotdeauna scuze pentru cuvintele rostite, chiar și atunci când sunt greșite. Vor spune secretele tale și altor oameni, apoi vor găsi o justificare în mintea lor și se vor preface că nu s-a întâmplat nimic rău. Vor recunoaște și în fața ta că au divulgat informații pe care le doreai ascunse, dar nu vei vedea pe chipul lor nicio urmă de remușcare.

Scorpion

Nativii Scorpion sunt puțin duplicitari la capitolul „secrete”. Așa este, pare un paradox, având în vedere că păstrează întotdeauna misterul atunci când vine vorba de propria persoană. Dar nu le place să își încarce sufletul cu povara adusă de secretele altcuiva și le vor spune imediat, în gura mare, mai ales dacă pot obține beneficii de pe urma lor.

Săgetător

Săgetătorii sunt sinceri și direcți, ei spun mereu adevărul și chiar nu se pot abține să vorbească atunci când cineva îi întreabă ceva intim despre tine! Spre deosebire de ceilalți nativi care au gura mare, lor chiar le pare rău că nu reușesc să îți fie alături prin păstrarea secretelor tale. Se simt îngrozitor după ce comit o astfel de faptă și le este greu să mai dea ochii cu tine mult timp după aceea.

Te-ai confesat până acum în fața acestor zodii? Poate ar trebui să fii mai atent/ă data viitoare când le spui un lucru care nu vrei să fie aflat și de restul lumii.

Iată cum poţi fi minţit de către vânzător, când cumperi peşte din pieţele alimentare! Urmăreşte materialul video pentru a te convinge
Articolul anterior
Carla’s Dreams se află în vizorul CNA!
Articolul următor