Sorina Obreja: „Aș vrea să fiu o mamă ca mama mea”

O să vă descriu o imagine care mi s-a întipărit în minte și care vorbește cel mai clar despre mama.

separator

10624812_760341344005139_4134478914368630874_n

Aveam vreo șase sau șapte ani. Era noaptea târziu. Era trecut de ora două când un fleşcăit de apă m-a trezit din somn. La bucătărie lumina era aprinsă, aşa că m-am ridicat în vârful degetelor ca să văd, prin geamul ușii, ce se întâmplă. Mama spăla haine, așa cum ghicisem deja. Avea un morman de haine de-ale mele, de-ale celorlalte două surori și de-ale lui tata – le rodea cu mâinile, le dădea cu un săpun mare, cafeniu – și din nou. Mama spăla întotdeauna hainele noaptea. Ziua avea multe alte treburi de făcut. Grădina trebuia lucrată anul împrejur, masa trebuia pregătită în fiecare zi, pâinea, plămădită și ea în toiul nopții, trebuia coaptă.

Pe lângă toate, avea un sat întreg pe umeri. Pe atunci era singurul medic din localitate, acolo unde nu era nici ambulanță și nici măcar telefoane ca să chemi una de la raion. Așa că toți o chemau pe ea în ajutor, indiferent dacă era zi sau noapte – a primit nașteri pe drum, a descarcerat răniți dintre fiarele mașinilor, a salvat oameni care ardeau la propriu. Și pentru toate acestea nu a cerut niciodată recunoștință. Își primea salariul din care abia ne ajungea de mâncat și îmbrăcat și atât. În unul din anii de criză grea, nici ea, nici tata nu primiseră salariile opt luni la rând. Opt luni fără un ban în casă! Mama a făcut atunci imposibilul, a împrumutat de unde a putut ca să nu simțim lipsurile.

Odată, venise cu trei bomboane de la serviciu, le căpătase de la cineva, erau așa cum nu mai mâncasem până atunci. Ni le-a dat nouă – câte una pentru toate trei. Am întrebat-o:

– Mamă, dar tu vrei?
– Nu. Eu nu vreau. Mie nu-mi plac bomboanele. – a zâmbit ea blând.

Acum îmi dau seama că, de fapt, ei i-au plăcut întotdeauna bomboanele. Și poate multe alte lucruri de care s-a lipsit pentru noi.

Mama mea e răbdatoare, muncitoare și perseverentă, e omul care ar mișca munții din loc pentru copiii săi. Și e la fel ca toate mamele care și-au crescut copiii în anii ’80-’90, atunci când oamenii de rând din Moldova o duceau de azi pe mâine.

E atât de puternică și atât de vulnerabilă. Nu știu dacă vreodată o să pot s-o răsplătesc pentru toată bunătatea ei. Mă bucur că încă îmi este alături, că e sănătoasă și dacă mi s-ar da voie să-mi aleg mama – aș alege-o pe ea, iar dacă aș putea să-mi aleg calitățile de mamă – aș vrea să fiu o mamă ca mama mea.

Fiul deputatului Nae-Simion Pleșca, împușcat mortal de fratele mai mic
Articolul anterior
Cu drag de mama: Dianna Rotaru, interpretă
Articolul următor
Alte articole interesante