Îl mai iubesc sau nu?

Ne-am întâlnit, ne-am  îndrăgostit, ne-am destăinuit, ne-am  căsătorit – cam acesta este scenariul după care încep foarte multe relații. O vreme crezi că el este unica ta iubire,  apoi il simţi mult mai rece.  Apar momente când nu îți mai dorești să stai cu el, nu mai  ai  acel chef de dragoste!

separator

Ludmila Goma,
Conferențiar universitar,
USMF “N.Testemițanu”

O groază de întrebări îți roiesc atunci în cap. Întrebări care se repetă de fiecare dată  când apare o neânţelegere. Apoi tragi concluziile – că nu te  iubeşte suficient și poate nici tu nu-l  mai iubeşti (sau nu l-ai  iubit niciodată și totul a fost o greșeală).

Te intrebi: Să fie oare iubire sau doar ataşament dupa o relaţie lungă…..???

De unde vine îndoiala în privinţa dragostei?

Neâncrederea în propriile sentimente dar și ale iubitului tău poate fi discutată de la caz la caz.  Uneori, poate fi  vorba fie despre o lipsă de comunicare sau de exprimare a trăirilor, o inhibiţie sau o blocare a relaţiei. Alteori putem vorbi despre o ambiţie sau o dorinţă de dominare a celuilat.

Ce sa faci atunci cind ai dubii in privinţa dragostei faţă de iubitul tău?

Atunci  când ai ajuns într-o situație disperată și nu mai ai dorinţa de a fi cu omul pe care l-ai iubit  atât de mult, ce să faci când  te macină întrebările: îl mai iubesc oare ? Este aceasta dragostea adevarată ? Dar dacă anume ea este dragostea adevarată și eu îi întorc spatele?

Nu vreau să te conving să rămâi într-o relație care nu îți oferă confortul pe care îl dorești și îl meriți, vreau să îți spun la ce concluzii am ajuns eu.

Dovezi de dragoste vom căuta tot timpul însă,  pornind de la experiențele pe care le-am avut până acum, pot să te  ajut să fii  mai încrezută în   dragostea ta faţă de cel ce îți este alături, chiar dacă  au trecut mulţi  ani şi viaţa voastră de cuplu s-a transformat în rutină, oricum aceasta este dragostea adevărată.

În continuare, voi încerca să îți prezint niște criterii care, vin să întărească cele spuse de mine mai sus.

1. Cunoaşterea „secretelor ”.

Secrete care se pot ascunde în orice, de la  o lipsă a ceva anume resimțită încă din copilărie până la o suferință. Aceste „secrete ” vă sunt cunoscute doar vouă. Împărtășirea lor vă oferă sentimentul de libertate şi siguranţă. Îți dă posibilitatea de a fi tu însuţi.  În acest caz, aș spune că

dragostea este intâlnirea a două răni

, a două lipsuri – lucru ce ar  presupune faptul de a împărţi cu cineva ceea ce îţi lipseşte în mod radical.

2.  Frica (teama sau grija ) pentru omul iubit.

Atunci când iubești, tot timpul ți-e teamă să nu pierzi persoana de care te leagă atâtea sentimente.  Devenim dependenţi de susţinerea omului iubit pe parcursul întregii vieţi. De aici vine şi teama de a-l pierde. În acest caz tu îţi asumi riscul chiar şi pentru  teama de a te simți cu mâinile legate.

3. Eşti gata să accepți necunoscutul împreună cu persoana iubită

.Tu crezi în tine și în cel de lângă tine, ca în propria persoană. Înţelegi că, dragostea se schimbă şi că trebuie să accepți faptul că nu ne putem stăpâni sentimentele sau trece prin episoade contrastante. Trebuie să întreții focul, care își poate relua amploarea, să nu ceri satisfacerea imediată a anumitor dorințe proprii, să accepți necunoscutul, să ai rabdare…

4. Dorinţa

cu tot trupul și sufletul. Fâră nici o îndoială, atunci când iubești, îl doreşti pe cel de lângă tine. Poate chiar mai mult, faptul de a  face dragoste te ajută să iubești. Fără acest schimb de trupuri, dragostea nu este deplină. Dragostea cere placere, pentru că există dorinţă. Iar îndrăgostiţii care fac dragoste au un plus de plăcere. Diferenţele se anulează, cei doi se contopesc. Fără dragoste adevarată, plăcerea este doar un mod de a scăpa de o anumită tensiune. În timp ce atunci când iubeşti, placerea este o emoţie care degajă: unde, vibraţii, culori.

5. Sentimentul că exişti.

Când iubim cu adevarat simţim mult mai intens că existăm. Considerăm că am descoperit o comoară.  Îl valorizăm pe cel iubit și îl credem de neânlocuit.

Însă, în acelaş timp, „jumătatea” ne oferă lumea sa, ne permite o deschidere spre alte orizonturi, emoţii pe care nu le resimţeam cu aceeaşi intensitate înainte.Căpătăm senzaţia că suntem la adăpost pentru că celălalt a ştiut să ne descopere.

Dragostea te ajută să poţi înainta prin cele mai grele momente ale vieţii şi să poţi face faţă oricărei încercări. De  multe ori, aşteptăm de la ceilalţi dragoste infinită fără ca noi înşine să oferim această dragoste. Studiile au arătat că există multe diferenţe între felul de a iubi al femeii şi cel al bărbatului, diferenţe care, odată cunoscute, ne pot ajuta să păstrăm dragostea pe parcursul întregii veţi.

Deci  rămîne să înţelegem care sunt dovezile de dragoste prezentate de bărbatul iubit, despre asta voi vorbi în următorul meu articol. Dar până atunci:

Trăiește pentru a iubi!

 

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Acestea sunt semnele că partenerul şi-a pierdut interesul. Psihoterapeut: „Atunci vezi clar că e o problemă”

Cu trecerea timpului, relațiile de cuplu pot suferi schimbări și, uneori, semnalele subtile pot indica faptul că un partener și-a pierdut interesul.

Este important să fim conștienți de aceste semne, a arătat bioenergoterapeutul basarabean Lidia Fecioru la emisiunea „Adevăruri ascunse”, de peste Prut, scrie antena3.ro.

Primul semn că partenerul de viaţă şi-a pierdut interesul este că nu-și face timp pentru tine, se reține cu prietenii, ar sta mai mult la serviciu, stă pe telefon şi altele asemenea, a arătat Lidia Fecioru.

Potrivit ei, o astfel de persoană caută tot timpul să aibă gașcă, să nu cumva să fie doar cu partenerul. „Că atunci se diminuează atenția și vezi clar că e o problemă”, a spus ea. 

Un alt semn al distanțării emoționale este lipsa romantismului. „Nu mai există romantismul. Uită să mai cumpere o floare, uită să facă complimente, uită să dea atenţie”.

Şi faptul că nu te consideră o prioritate poate fi un semn că legătura dintre voi s-a slăbit.

Atenţie la partenerul care nu se ceartă niciodată! „Sunt cupluri care se despart în tăcere, care nu s-au certat niciodată dar se despart”, a spus Lidia Fecioru. Potrivit ei, când nu dezbați o situație tensionantă înseamnă că nu-ți pasă de celălalt ori a început să nu-ți pese.

Când nu te mai cerți înseamnă că nu-ți mai pasă

Dacă partenerul începe să fie nervos, aparent fără motiv, ar putea fi un alt semnal de alarmă.

Întreabă-ți partenerul ce-l enervează cu adevărat, îndeamnă Lidia Fecioru.

Comunicarea deschisă este cheia în astfel de situații. 

Înainte de a trage concluzii, încercați să discutați despre preocupările voastre și să explorați împreună posibile soluții.

Lidia Fecioru este originară din Republica Moldova, acolo unde a absolvit Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Legală. Tot în Republica Moldova a și lucrat, pentru o vreme, ca medic legist la Departamentul de Crimă Organizată din Chișinău. În anul 1991, Lidia Fecioru s-a mutat în România, unde și-a deschis propriul cabinet de bioterapie și medicină alternativă.

Studiu: Oamenii nu se mai căsătoresc din dragoste, dar sunt mai fericiți. Ce așteptări au de la viață

Potrivit unui sondaj Gallup, persoanele care sunt căsătorite declară că sunt mult mai fericite decât cele care se află într-o relație, indiferent de stadiul ei.

„Oricum ai analiza aceste date, vedem un avantaj destul de mare al căsătoriei în ceea ce privește modul în care oamenii își evaluează viața”, a declarat autorul sondajului, Jonathan Rothwell, economist principal la Gallup, potrivit CNN, preluat de Digi24.

Din 2009 până în 2023, peste 2,5 milioane de adulți din Statele Unite au fost întrebați cum și-ar evalua viața actuală, zero fiind cel mai rău rating posibil și 10 fiind cel mai bun.

Apoi, cercetătorii i-au întrebat pe respondenți cum anticipează că va fi nivelul lor de fericire în următorii 5 ani. Pentru a fi considerată norocoasă, o persoană trebuia să-și acorde un rating de cel puțin șapte la data sondajului și să anticipeze un rating de cel puțin opt în viitorul apropiat.

Pe parcursul perioadei în care a fost realizat studiul, persoanele căsătorite au declarat în mod constant niveluri de fericire mai mari decât cele necăsătorite, variind între 12% și 24% mai mult, în funcție de an. Educația este un predictor puternic al fericirii, dar datele au arătat că adulții căsătoriți care nu au urmat liceul își evaluează viața mai favorabil decât adulții necăsătoriți cu o diplomă de studii superioare.

„Lucruri precum rasa, vârsta, sexul și educația contează. Dar căsătoria pare să conteze mai mult decât acele lucruri atunci când vine vorba de mulțumire, statisfacție și de a trăi mai bine”, a spus Bradford Wilcox, profesor de sociologie și director al National Marriage Project de la Universitatea din Virginia. Wilcox a supravegheat studiul realizat de Gallup.

Poate că fericirea legată de căsătorie are ceva de-a face cu ceea ce oamenii așteaptă de la ea, a spus Ian Kerner, terapeut specializat în relații de cuplu.

„În practica mea din ultimul deceniu am observat o trecere treptată de la „căsătoria din dragoste” la „căsătoria pentru parteneriat”, ceea ce înseamnă că oamenii îi aleg din ce în ce mai mult pentru căsătorie pe cei mai buni prieteni decât pe cei cu care au o relație pasională”, a mai spus Kerner pentru CNN.

Deși acest lucru poate duce la probleme de atracție, oamenii își aleg, totuși, parteneri alături de care regăsesc stabilitate pe termen lung, a mai precizat terapeutul.

Îl mai iubesc sau nu?
Articolul anterior
Balerina din viaţa lui Marcel Pavel!
Articolul următor