Se spune că dragostea adevărată nu are nevoie de dovezi. Ea se simte și se vede.
Ludmila Goma,
Conferențiar universitar,
USMF “N.Testemițanu”
O posibilă variantă ar putea fi: să îţi alegi o romaniţă şi după ce vei rupe toate petalele, întrebându-te dacă te iubește ori ba, poate vei primi răspunsul mult aşteptat. Sau, mai bine: întreabă-ţi inima, poate ai toată înţelepciunea să o auzi. Sau poate încerci să te clarifici cu persoana de alături, să încerci să comunici, să îl asculţi, pentru a înţelege care sunt dovezile lui de dragoste.
Totuşi, dacă ţinem cont de faptul că fiecare om percepe iubirea în felul lui, atunci este posibil să avem nevoie de diferite dovezi de dragoste, întrucât fiecare om este diferit şi are propriile sale nevoi şi dorințe.
Iată părerea unui cuplu căsătorit de mai mulţi ani. Bărbatul a răspuns foarte răspicat, “nu trebuie să-i demonstrez că o iubesc, ea știe acest lucru foarte bine”. De cealaltă parte, însă, femeia a recunoscut “mi-ar plăcea să-mi spună mult mai des că mă iubeşte”.
Iată părerea unui prieten al soţului care se căsătoreşte şi care nu înţelege de ce trebuie să confirme în fiecare zi nişte adevăruri evidente fără prea multe cuvinte. El nu înţelege „de ce iubita lui tot timpul îl întreabă: „Mă iubeşti ?” Dacă nu o iubeam nu luam decizia de a mă căsători și nici nu eram cu ea”, spune acesta.
Avem nevoie de dovezi de dragoste din partea iubitului (soţului) sau nu?
această întrebare este oarecum relativă.
Noi nu putem trăi fără dragoste, avem nevoie de dragoste şi deci de dovezile ce ar demonstra existența acesteia în fiecare zi, minută, secundă. Deci, răspunsul meu la această întrebare este ferm și hotărât:
Da
! Avem nevoie de aceste dovezi! Şi noi le primim. Întrebarea este, dacă noi înțelegem aceste dovezi?
E păcat când cineva demonstrează dragostea, dar tu ca un orb nu o vezi și nici nu o înţelegi, astfel te pomenești că dragostea adevarată a trecut pe lângă tine iar tu nu mai ai 18 ani și nici 30 şi posibil va mai treace o perioadă lungă de timp pentru a înţelege că ai ratat şansa şi că trebuie să aştepti o nouă oportunitate pentru ca dragostea să îți iasă în cale.
A fost o vreme când și eu mă plângeam pe faptul că soţul meu nu îmi arată cât de mult mă iubește şi chiar aveam dubii dacă mă iubeşte în general.
Însă, în timp am descoperit că dragostea lui o întrecea cu mult pe-a mea și că dovezile lui de iubire (cu toate că pe atunci nu vorbeam despre iubire ) erau la tot pasul. Eu pur şi simplu nu le înţelegeam și sincer nici nu vroiam să le înţeleg …
Fiid tânără, am văzut multe filme de dragoste şi am citit multe romane așa încât, ajunsă la vârsta când fiinţa mea era în aştepterea primei iubiri îmi făcusem deja o idee clară despre ceea ce înseamnă dragostea, cum trebuie sa fie o relaţie și mai ales cum trebuie să se comporte EL cu mine.
Evident, ideile mele erau total rupte de realitatea în care trăiam!
A trecut prima iubire iar eu am înțeles că în viaţă nu se întâmplă nici pe departe ceea ce am văzut prin filme şi că iubirea, relațiile şi EL sunt cu totul altceva în realitate decât am văzut în filme și am citit în cărți!
Nu mi-a trebuit mult timp pentru a înţelege, cum credeam pe atunci, că iubirea şi căsnicia sunt două lucruri separate!
Nu știu câţi bărbați se comportă exemplar atât în societate cât şi într-o relaţie sau câți dintre ei sunt atât de frumoşi, deştepţi, devotaţi şi romantici ca personajele din filme, dar foarte repede am înţeles că bărbatul meu nu făcea parte din această categorie.
Am făcut greșeala să cred că dovezile de dragoste sunt numai cele pe care EU le cataloghez ca fiind atare! Mai mult, am trăit o vreme cu impresia că, dacă ION al meu nu făcea clasicele gesturi de iubire (să-mi aducă flori fără nicio ocazie specială, să-mi ofere inelul de logodnă în genunchi în timpul unei cine romatice etc.) atât de mediatizate prin reviste, filme și cărți… înseamnă că nu mă iubește. Mai mult, am tras concluzia că dragostea este un mit şi nicidecum o realitate.
Ei bine, soţul meu, deşi nu-mi aducea flori decât de 8 martie iar cererea în căsătorie a fost mai mult o decizie raţională, acum sunt foarte sigură ca noi ne-am iubit cu adevărat!
Deci, nu mi-a adus flori, nu a fost romantic, nu mi-a făcut surprize, nu am dansat noaptea pe stradă …. Asta înseamnă că el și cei care se aseamănă cu el (așa gen de bărbați mai sunt încă mulți) nu sunt capabili să iubeasca?
M-am obișnuit, pe durata relației noastre să învăţ care anume din gesturile lui sunt de fapt dovezi de dagoste. Şi aşa am aflat eu, că el îşi manifestă în modul lui propriu dragostea. Am încetat să mai aştept să mi se arate iubirea cum vreau eu (pentru că aş fi aşteptat mult și bine!) și am început să caut semne, probe ale existenței acestui sentiment!
Cred că, pe lângă gesturile frumoase, cuvintele de dragoste etc, cea mai mare dovadă de dragoste este aceea pe care celălat o face pentru tine, atunci când tu, după părerea ta, nu ai face-o pentru el.
Aici aș vrea să exemplific. Cu toate că avea 21 ani și toate rudele spuneau că este încă tânăr și nu trebuie să se grăbească cu căsătoria, El a decis să ne căsătorim. Eu cred că aceasta este e o dovadă de dragoste. Dacă ar fi fost după
Ion
am fi făcut o nuntă mică, fără prea mult fast, fără stres și agitație. Și totuși, noi am făcut două nunţi. Acesta a fost modul lui de a-mi arăta că …. mă iubește!
La început, când eu propuneam ceva și el, după lungi discuții, accepta mă gândeam că l-am convis prin capacitatea mea de a comunica, prin puterea argumentelor pe care i le aduceam. Mi-am dat seama ulterior că nu îl convingeam cu absolut nimic, el doar accepta tot ce îi propuneam numai ca să îmi facă mie pe plac.
Când am început să analizez toate evenimentele prin care a “trecut” el, mi-am dat seama că eu nu aş fi făcut tot ce la rândul lui a făcut el!
DA, mi se pare cea mai frumoasă dovadă de dragoste când, vrând să îți mulțumești iubita, faci lucruri ce nu te caracterizează, în care nu crezi și pe care ea nu l-ar face pentru tine!
Astea sunt doar câteva exemple care mi-au confirmat, fără să fie nevoie să o spună personal, că între mine şi Ion a fost dragoste!
Va urma…
