ROMA… sufletului meu

Nu am observat când s-a strâns lumina de pe ulicioarele înguste, pavate de secole cu bucăţi de destine care au ajuns acum să se certe ca şi gospodinele siciliene cu flecurile pantofilor  mei, de parcă ei sunt de vină pentru vântul din capul meu care nu m-a lăsat să-mi pun adidaşi… dar şi aşa… nu mă întorc acasă până nu rămâne numai ţipla din ei.

separator

Vreme frumoasă, dar umedă. Am impresia că sunt pe faleză. Nu-mi amintesc clar dacă era răcoare sau nu. În general, mai nimic nu-mi amintesc. Doar ritmul paşilor. Uneori mărunţi, încetinind la fiecare vitrină, la fiecare balcon înnegrit de vreme, la fiecare oblon, apoi grăbiţi pentru că Roma nu aşteaptă… Am doar cîteva zile ca să-i spun cât de mult o iubesc. Ca să mă primească, ca să simtă, să mă creadă că sunt şi eu a ei.

Lume multă… Atât de multă încât mă pierd prin ea, însă straniu, nu mi-e frică. Ei nu mă văd pe mine, eu nu-i văd pe ei. Noi toţi o vedem numai pe Ea.

Am atâta istorie în faţă!

Ajung mică-mică, fericită şi dornică să dau telefon tatălui  meu ca să-i spun: “N-o să-ţi vină să crezi, chiar sunt la Roma!!!!!” (de parcă nu ar fi ştiut).

… o luăm încet, la vale, pe Via Nazionale… eu şi sufletul meu, fericiţi, bucuroşi, împăcaţi şi… caraghioşi de nu am idee cum să redau în cuvinte ce mutră cretină cred că aveam. Ba râdeam, ba nu-mi ajungea aer, ba mă luau nişte frisoane la joc, aşa, mai jos de talie, de parcă după colţ mă aştepta Berlusconi, iar eu nu aveam nimic bun de arătat.

E greu pentru un muritor să redea în cuvinte ceea ce au construit zeii. Chiar e greu. Am impresia că visez şi, cum de obicei se întîmplă, dimineaţa nu-mi voi mai aminti nimic. E incredibil câte imagini am în minte şi cât de puţine cuvinte sunt în DEX pentru ele.

Emoţii. Atât de puternice, încât dacă aş vorbi aş trage numai bâlbe, dar cum trebuie să scriu, înşir numai prostii.

… stărui şi eu, în speranţa că mi se dezleagă limba sau mi se va tăia piedica (cum zic babele), că numai aşa încep să alerge degetele pe tastatură cum m-au alergat pe mine picioarele în prima seara.

Parcă am fi fugit de-acasă fără să ştie mama şi trebuie neapărat să reuşesc totul în această noapte…

Lăsăm în urmă terase gălăgioase, mulţimea prin care ne pierdem… şi ajungem să coborâm scări care ne deschid o frumoasă panoramă spre Piazza Venezia şi spre Monumentul lui Vittorio Emanuelle II, o spectaculoasă construcţie, care te lasă mut; mut de uimire, apoi ne  îndreptăm spre Fontana di Trevi şi de acolo, spre hotel, ca să-mi tipăresc gândurile ca nu cumva să pierd ceva.

Să vezi Roma noaptea…  despre asta, altădată şi încă despre Lago di Garda, Como, Venezia, Trento şi… Toscana. Acolo a rămas sufletul meu…

Noaptea e lungă, dar despre asta… data viitoare.

Tu care destinaţie alegi pentru sufletul tău?!

Andreea Marin se apucă de sport!
Articolul anterior
Vezi ce salarii au prezentatorii TV din România!
Articolul următor
Alte articole interesante