DJ Wanda și-a întinerit organul sexual! Află ce intervenție a suferit

DJ Wanda a recunoscut abia acum că şi-a făcut o operaţie de întinerire a organului genital cu doi ani în urmă.

separator
DJ-Wanda-B-Fresh-mainjpg

“Puține persoane ar recunoaște asta, însă cine are înțelepciune să înțeleagă că e un lucru necesar, frumos și util, va înțelege de ce am făcut asta. Mă simt mai bine decât acum zece ani, iar prietenii îmi spun Benjamin Button, ca în filmul cu Brad Pitt. În loc să îmbătrânesc, eu întineresc și asta datorită tehnologiei și a unui doctor, care nu se grăbește să taie sau să umfle, ci să îmbunătățească, să hidrateze și să întinerească. Vârsta nu o pot da înapoi, în schimb pot îmbunătăți. Și asta mă face fericită”, a declarat dj-ița.

Este vorba despre un complex de proceduri injectabile și chirurgicale pentru păstrarea tinereții.

A fost dureros pentru că a e vorba de niște injecții în aceste locuri. Eu mi-am dorit că atunci când mă dezbrac să fiu frumoasă și să mă simt bine cu mine, să am încredere în mine. Operația asta am făcut-o în urmă cu doi ani. M-a costat 2.000 de euro”, a mai adăugat Dj Wanda.

Sursa: agentiadepresamondena.com

Vrei sâni fermi? Apucă-te de spălat vesela!
Articolul anterior
Au ales o tematică neobişnuită pentru nunta lor
Articolul următor
Alte articole interesante