Un studiu recent, realizat de Universitatea Washington, demonstrează că personalitatea bărbatului la locul de muncă depinde de personalitatea soţiei.

O soţie conştiincioasă are o influenţă pozitivă asupra performanţei la muncă a partenerului ei, consideră coordonatorii de proiect Brittany Solomon şi Joshua Jackson.
În cadrul studiului au fost chestionate 4.544 persoane căsătorite, dintre care 75% erau cupluri cu două venituri, ambii soţi având un serviciu.
Voluntarii au completat un chestionar care le-a măsurat 5 trăsături de personalitate: extrovertirea, agreabilitatea, conştiinciozitatea, anxietatea şi deschiderea.
Apoi, timp de 5 ani, participanţii la studiu au prezentat succesul lor profesional, declarând creşterii de salariu, promovările şi gradul de satisfacţie la muncă. De asemenea, fiecare a oferit detalii despre relaţia cu partenera.
Bărbaţii care aveau soţii mai conştiincioase, erau promovaţi mai des şi aveau salarii mai mari, a demonstrat studiul.
Asta deoarece persoanele conştiincioase sunt organizate şi oferă un sprijin important partenerului, ştiind cum trebuie să-şi planifice cât mai bine diferitele aspecte ale vieţii.
În cazul familiilor cu un singur venit, importanţa conştiinciozităţii soţiei este şi mai evidentă.
