Infidelitatea bărbaților este o problemă ce bulversează femeile la propriu, unele care au fost înșelate își inoculează vehement ideea că toți, dar absolut toți bărbații din lumea aceasta sunt niște fustangii și la un moment dat oricum vor trăda. E firesc să fii dezamăgită, dar nu e deloc indicat să trăiești cu gândul că nu mai există bărbatul care te va iubi și îți va fi fidel.
Psihologul Gaspar Gyorgy explică de ce înșeală unii bărbați și care este atribuția amantei.
Puține fenomene din psihologie sunt atât de greu de înțeles, pentru mintea ocupată a omului modern, pe cât este sexualitatea masculină. Deși în zilele noastre există o mișcare socio-culturală tot mai serioasă pentru a reduce diferențele dintre cele două sexe, atunci când vine vorba despre plăcerea sexuală, explicațiile nu pot fi reduse doar pentru că ne plac teoriile „simple”.
Când intenționăm să înțelegem plăcerea sexuală, între bărbați și femei există diferențe semnificative care încep încă din copilărie. Este adevărat că drumul nostru în viață, indiferent de gen, este acela de a deveni independenți și autonomi, dar avem nevoie și să ne păstrăm „dependența” emoțională și psihologică față de cei care se îngrijesc de noi și față de care adesea nutrim o loialitate ascunsă.
Și deoarece în majoritatea familiilor mamele sunt cele care-și asumă în primul rând provocările parentajului, desprinderea și separarea privește cu precădere relația mamă-copil.
Până în acest punct, traseul este similar, la fete și la băieți. Însă procesul se diferențiază din momentul în care băieții nu doar că trebuie să se desprindă de mamele lor, dar au și sarcina suplimentară de a se identifica cu un sex total diferit – ei trebuie să se masculinizeze. Fetele au și ele obiectivul psihologic al distanțării față de mame, însă nu și de sexul acestora. Din acest motiv am putea spune că sarcina dezvoltării psihologice este ceva mai complicată pentru băieți decât pentru fete – sau așa cum spune și Esther Perel – „fata se naște femeie, în timp ce băiatul devine bărbat”.
„Devenirea bărbatului” adesea poate să atragă după sine o negare sau respingere a feminității. Proces deloc ușor sau confortabil pentru băiatul care încă are multă nevoie de mama lui și care adesea ajunge să întâmpine o serie de dificultăți în gestionarea emoțiilor de vinovăție, rușine și responsabilitate psihologică față de mamă. Astfel, băieții trebuie să respingă în mod simbolic persoana de care au multă nevoie și de a cărei fericire și bunăstare sunt profund preocupați – iar această durere, dacă nu este procesată, poate duce la nenumărate distorsiuni de relaționare în etapa adultă și poate explica adesea rătăcirile relaționale ale bărbatului.
Parcursul către propria masculinitate nu este deloc ușor și adesea ajunge să se complice în situațiile în care băiatul nu poate relaționa ușor cu tatăl său. De care are mare nevoie, fiind în căutarea unui model masculin potrivit și gata să se atașeze unui alt adult. Băieții au astfel nevoie să se apropie de tații lor pentru a-și dobândi energia necesară masculinizării. Însă, din nefericire, această nouă legătură rar se produce ușor, din cauza faptului că majoritatea taților sunt absenți fizic și emoțional. Societatea românească, și nu numai, încă se află într-o criză în ceea ce privește modelele masculine sănătoase. Mult prea adesea băieții sunt lăsați de izbeliște să descopere singuri regulile de relaționare cu fetele, și, astfel, de timpuriu sunt dobândite eronat lecțiile relaționării cu sexul opus.
Prinși între dorința de apropiere și teama de a-și pierde identitatea masculină, aflată în construcție, viitorii bărbați ajungă să-și dezvolte relații ambivalente cu femeile. Realitate care adesea se oglindește în relațiile pe care bărbatul le are la maturitate. Din start, bărbații pornesc cu o mare vulnerabilitate pe drumul relaționării și de aici pot să apară ulterior nenumărate complicații psihologice și sexuale.
Un stereotip fals: infidelitatea este specific masculină
Dacă este să privim întregul fenomen și proces al sexualității masculine putem înțelege mai ușor de ce în societate este larg răspândit mitul care ne spune că infidelitatea este specifică cu precădere bărbatului. În ciuda dovezilor tot mai frecvente de infidelitate în cazul femeilor, mintea colectivă este plină de povești cu iz stereotipic, în care trădarea sexuală și abandonul sunt manifestări de regulă masculine. Însă, infidelitatea nu se produce niciodată din senin. Aceasta are de-a face cu un triunghi compus din trei psihologii diferite: partenerul/soțul – considerat din start predispus către infidelitate și lipsă de loialitate, partenera/soția – văzută drept victima și o terța persoană, amanta – care este „cealaltă femeie”.
În acest minunat triunghi conjugal, „el” este încurajat chiar și social să calce strâmb, grație convingerilor de genul „așa sunt băieții” – ceea ce poate să-și aibă rădăcina în impresiile primare pe care le avem despre detașarea băiatului de mamă. O femeie care ar face asta este imediat etichetată drept „ușoară” – ceea ce automat impune o limită femeilor atunci când vine vorba despre a-și satisface plăcerile sexuale care nu-și mai găsesc locul în relația de cuplu.
Amanta caută să creeze plăcere unui bărbat matur și ocupat
Pe de altă parte, amanta este adesea fata care a avut o relație lipsită de conținut cu tata, care probabil a fost prea strict sau veșnic nemulțumit, și care inconștient caută să creeze plăcere unui bărbat matur și ocupat – reconstruind scena copilăriei. Într-un final, toți trei sunt prinși într-o complexă capcană psihologică de dorință și suferință, care poate avea consecințe tragice sau îi poate motiva pe cei implicați să-și schimbe viețile în mai bine.
Vechiul proverb care spune că „Bărbații profită de dragoste să ajungă la sex, iar femeile profită de sex să ajungă la dragoste” este într-o mică parte adevărat, însă doar dacă privim relațiile la nivel superficial. Dacă îndrăznim a privi dincolo de aparențe, dacă avem curajul să citim printre rânduri, vom vedea că stereotipurile de genul „Bărbatul gândește numai cu capul cel mic, și nu cu cel mare”, sunt nu doar greșite, dar și dăunătoare tuturor. Deoarece le lasă pe femei derutate și frustrate în legătură cu ceea ce-și doresc (sau nu) bărbații cu adevărat. Iar pe bărbați îi face să se simtă rușinați în sinea lor și blochează comunicarea între cele două sexe, despre care oricum se spune că nu este punctul forte al bărbatului.
Astfel ne-ar prinde tare bine o cură de demitizare și dezvăluire a adevărului cu privire la sexualitatea masculină. Nici într-un caz nu cred că bărbații, în adâncul sufletelor, le privesc pe femei ca fiind inferioare sau niște simple obiecte de satisfacție sexuală; mai degrabă psihologia ne arată că aceștia sunt îngrijorați în ceea ce le privește. Nu sunt egoiști, ci mai degrabă vinovați – acea vinovăție bazală a trecerii la masculinitate. Nu sunt nici prădători, sunt mai degrabă însingurați. Par să aibă mai multă putere decât femeile, dar, de obicei simt că au mai puțină. Iar motivul real pentru care uneori bărbații le discreditează pe femei este teama – să nu se simtă ei înșiși discreditați și trădători.
Ghidați de o imagine ceva mai reală cu privire la ceea ce se întâmplă cu bărbatul în procesul devenirii sale, societate îl poate înțelege mai bine și putem deveni mai lucizi de psihologia băieților și stadiile specifice de dezvoltare prin care trec aceștia. Și poate chiar am putea ajunge în punctul în care bărbații vor dobândi o atitudine mai deschisă față de lucrurile cu care se confruntă și poate vor reuși să vorbească liber despre acestea.
Atunci când stereotipurile despre sexualitatea masculină vor fi înlocuite cu o înțelegere reală, vor avea de câștigat ambele sexe – ne spune expertul în psihologie masculină Michael Bader.
