Sexul în antichitate. Incestul era la ordinea zilei

Dac

separator
ă în societatea modernă incestul, homosexualitatea, pedofilia sau orgiile sexuale sunt socotite ca fiind practici interzise prin lege, cu mii de ani în urmă erau considerate ceva firesc, iar cei care le-ar fi respins ar fi fost priviţi cu reticenţă sau dispreţ.

Incestul, adică relaţiile intime între rudele de gradul I, acum este interzis prin lege. În trecut însă a fost o practică larg răspândită, în special în familiile regale, scrie descopera.ro. Ca exemple avem Egiptul antic, Peru din timpul imperiului Inca, dar şi, în anumite perioade, Thailanda, Mexic şi Africa Centrală.

cel-mai-potent-barbat-cei-mai-mari-betivi-cele-mai-desfranate-femei-din-antichitate-849

În timp, relaţiile intime în cadrul familiei au fost permise doar între veri, observându-se evidente probleme de sănătate în cazul copiilor născuţi din părinţi înrudiţi. Cel mai cunoscut exemplu de acest fel este probabil regele Carol al II-lea al Spaniei, care a murit în 1700. El avea un handicap clar, nu a putut vorbi până la 4 ani şi nici merge până la vârsta de 8 ani.

Astfel, în Egiptul antic incestul era datoria şi privilegiul familiei regale. Totul a pornit de la mitologia egipteană, în care zeii se căsătoreau cu surorile lor. Cel mai bun exemplu este al lui Osiris, care a avut un copil cu sora lui, Isis. Acest copil se numea Horus şi, sub înfăţisărea unui şoim, a devenit simbolul şi protectorul faraonului.

Urmând exemplu zeilor, faraonul era obligat să se însoare cu sora lui, aceasta fiind singura cale prin care era considerat un stăpân legitim. Averea şi puterea rămâneau în familie. În societatea egipteană, dreptul la tron era transmis fiicei mai în vârstă, deşi, de regulă, femeile nu ajungeau niciodată faraon, fiind doar regine, supuse soţului şi fratelui lor.

Celebra Cleopatra, cunoscută pentru relaţiile ei amoroase cu Iulius Cezar şi cu Marc Antoniu, a fost obligată prin tradiţie să se căsătorească mai întâi cu fraţii ei, Ptomeleu al XIII-lea şi apoi Ptolemeu al XIV-lea.

Părinţii Cleopatrei au fost tot frate şi soră, la fel şi părinţii lui Tutankhamon. Pentru că mumia faraonului adolescent a fost descoperită, cu ajutorul testelor ADN au fost identificaţi şi bunicii şi părinţii săi. La rândul său, când avea doar 10 ani, el s-a căsătorit cu sora lui, Ankhesenpaaten.

Numeroasele generaţii de relaţii incestuoase şi-au spus cuvântul. Egiptologii care i-au cercetat mumia au observat că Tutankhamon fusese un copil foarte bolnăvicios, suferise de malarie, avea probabil oasele foarte fragile şi era nevoit să umble într-un baston.

De cele mai multe ori, cred istoricii, în cazul acestor căsătorii incestuoase nu se punea problema iubirii romantice sau a atracţiei sexuale dintre cei doi. Unirea era decisă în scopuri politice, religioase sau pentru a respecta o tradiţie.

messalina

„Iubire platonică” şi pedofilie în Grecia antică

Nu acelaşi lucru se poate spune despre relaţiile homosexuale din Grecia antică. Vorbim în special de perioada înfloritoare a acestei civilizaţii antice, de epoca lui Platon, când bărbaţii nu ezitau să-şi manifeste, chiar şi în public, pasiunea pentru „băieţi”.

Acest obicei li s-a părut revoltător romanilor, când au făcut din Grecia parte a marelui lor imperiu. Ei foloseau ca termen, pentru homosexualitate, sintagma „obiceiul grecesc” şi credeau că aceste practici s-au născut din cauza interesului deosebit al grecilor pentru sport, pentru atleţi, aceştia apărând întotdeauna complet goi.

Legendele greceşti sunt pline de poveşti de dragoste între bărbaţi. Nici zeii nu erau scutiţi de asemenea pasiuni, ei răpind deseori, pe lângă fecioare frumoase, şi băieţi atrăgători, cum era Ganymede. Interpretabilă este şi prietenia dintre eroii războiului troian Ahile şi Patrocle, deşi Homer nu i-a prezentat ca întreţinând relaţii intime.

Au existat touşi şi legi menite să pedepsească homosexualitatea, în special în Sparta, dar şi la Atena, unde sclavii numiţi „pedagogi” aveau ca misiune, printre altele, să-i apare pe băieţi de avansuri nedorite.

Sursa

Ylianna Danko: “Poartă paltonul cu stil inspirându-te din look-urile street style!”
Articolul anterior
Au slăbit 46 de kg în 6 săptămâni de proiect!
Articolul următor
Alte articole interesante