Studiu: Femeile moderne preferă somnul în locul sexului

Femeile din societatea actuală consideră că somnul şi tehnologia sunt mai importante decât sexul, potrivit rezultatelor unui studiu privind nevoile şi problemele din viaţa de zi cu zi ale acestora, realizat în Marea Britanie, Brazilia, China şi SUA.

separator
ce-prefera-femeile-moderne-in-locul-sexului-1416217644

Pentru realizarea acestui studiu au fost chestionate peste 4.300 de femei din Marea Britanie, Brazilia, China şi Statele Unite ale Americii.

Studiul a arătat că 68% dintre femeile britanice preferă un somn bun noaptea în locul unei partide de sex, în timp ce procentul în SUA este de 60%, iar în China de 70%. În schimb, dintre femeile din Brazilia doar 38% preferă să doarmă în loc să facă dragoste.

Sexul nu a câştigat nici lupta cu banii. Întrebate dacă ar prefera să aibă bani, sex sau putere, 80% dintre participante au ales banii, întrucât cu ajutorul acestora viitorul familiei este sigur, ceea ce pentru femei este o prioritate şi este mult mai important decât propriile lor nevoi.

Sursa 

Orezul conţine arsenic! Cum ne afectează sănătatea acestă substanţă
Articolul anterior
Cu cât e mai mare, cu atât sunt şanse mai mari de divorţ
Articolul următor
Alte articole interesante