Eduard și Corina Digore: Au învățat în România, dar au devenit oameni de succes acasă!

Eduard Digore: Fondator al Casei de Avocatură  care-i portă numele.
Eduard Digore: Fondator al Casei de Avocatură care-i portă numele.
Corina Digore: Sociolog și avocat. A ajuns să împărtășească același domeniu de activitate cu soțul.
Corina Digore: Sociolog și avocat. A ajuns să împărtășească același domeniu de activitate cu soțul.

Dacă am da timpul înapoi, în spatele unui cuplu de success, atât în carieră cât și în viață, am descoperi doi studenți dornici să facă carte peste Prut. Ambii sunt originari din Anenii noi. Au mers la aceeași grădiniță, apoi la aceeași școală. Deși părinții nu se așteptau să meargă de mână chiar și la altar. Ambii au făcut studii la Cluj, Eduard  la facultatea de Drept, Corina la Sociogie. Cert este că în timp record au devenit cei mai buni, chiar și printre studenții români.

IMG_  (4)

Eduard Digore: Imaginea basarabenilor care făceau carte în România nu era imaculată. Erau studenți care vroiau să facă studii, și, din păcate, erau și tineri veniți pentru alte scopuri. Optaseră să fie mai departe de casă.

Noi doi am luat o medie mai mare decât unii români care învățau foarte bine. Acest lucru ne-a ajutat să ne creăm viitorul.

IMG_  (2) IMG_  (9) IMG_  (6)

Anii de studenție au mers braț la braț cu încercarea de a întemeia o familie. Ernest, unicul fecior, s-a născut la Cluj, într-o cămeruță de cămin în care  tânăra familie se simțea, la propriu, ca acasă.

Eduard: Trebuia să ne descurcăm singurei. Ernest s-a născut la Cluj. Greutățile ne-au făcut să fim mai puternici. Corina era unica basarabeancă. În schimb eu aveam mulți prieteni basarabeni la drept.

Corina: Erni a fost un copil foarte cuminte. Ne-am programat în așa fel încât să avem ambii grijă de copil. Am avut noroc că orele la facultate nu erau doar de dimineață. Ne rânduiam cu Eduard. Uneori mai rămânea să-l dădăcească vreun coleg de facultate.

Eduard: Colegii basarabeni când veneau la noi se simțeau ca acasă. Corina gătea bucate tradiționale. Am adus chiar și un covor țesut din Anenii Noi.

 IMG_  (1) IMG_  (8)

Au pus pe cântar o carieră în România și una prosperă în Moldova. Cuvântul părinților a înclinat cântarul spre Moldova. În prezent,  Eduard și Corina Digore conduc o afacere de succes- ”Casa de avocatură Digore”.    

Eduard: Fusesem acceptat într-o casă de avocatură din România și mi-a fost dificil să aleg să revin acasă. Iubim foarte mult această țară, ăsta a fost principalul motiv care ne-a făcut să alegem Moldova.

IMG_  (13)

Munca le ia, practit, tot timpul. Așa că fiul este martorul tuturor discuțiilor. Părinții încearcă de fiecare dată să țină cont de părerea fiului, când se discută problemele de familie. Iar, mai nou, Ernest vrea să se simtă parte componentă a afacerii.

Corina: Vara aceasta Ernest s-a oferit să ne ajute. A făcut 16 ani și își cunoaște drepturile. Mi-a cerut să-i dăm de lucru la birou ca să-și acopere cheltuielile pentru studiile la Cambridge.

Eduard: Ne soluționează problemele de ordin tehnic, chiar  și unele care nu le pot rezolva tehnicienii de la birou. Are o atitudine foarte matură. Probabil aș fi preferat să-l mai avem acasă ca și copil. Nu am observat cum au trecut anii atât de repede.

IMG_  (10) IMG_  (12) IMG_  (11)

Ne dorim mult un copil. Ne uităm la femei însărcinate, mame cu copii. Am impresia că, dacă aș avea un copil la vârsta asta,  nu l-aș lăsa nicio clipă. Simt că am pierdut foarte mult că nu l-am avut pe Ernest  tot timpul cu noi.

IMG_  (16)
 
IMG_  (14) IMG_  (15)
 IMG_  (18) IMG_  (17) IMG_  (19) 
IMG_  (20)

Locație: Salon de mobilă ”Cavio”

Image Studio 2Image Studio
tel: (022) 22-69-52
mob: 068-777-291, 068-777-292
email: info@imagestudio.md
CAVIO
Adresa: str. Calea Iesilor 10 B, Chişinău
Tel: +373 22 580354
Fax: (+373 22) 50 89 43
E-mail: md-office@cavio.it
Site: www.cavio.it

#unicLifeHacks: Top 5 tipuri de tricouri pe care trebuie să le ai în garderobă

🤗

Tricoul, un element vestimentar nelipsit, de altfel, din garderoba oricui, însă căruia cu siguranță nu îi oferim suficientă importanță. Tricoul îți poate fi cel mai bun aliat. Sau, din contră, cel mai mare dușman.
O primă greșeală pe care o facem cei mai mulți dintre noi când vine vorba de achiziționarea unui tricou este legată de alegerea dimensiunii corecte. De exemplu, un tricou S de la brandul X îți este numai bun, în timp ce tot S, dar de la alt brand îți este larg. Ca să fii sigur că nu dai greș cu un articol atât de simplu, ne-am gândit să-ți prezintăm câteva sfaturi legate de cum și mai ales ce fel de modele trebuie neapărat să ai în garderobă.


*Partenerul emisiunii –UNIC  – https://www.instagram.com/unic.md/ 
*Prezentator – Luciana Gurduz – https://www.instagram.com/lucianagurduz/

#stilunic – Alexandru Ghețan și Marco Ballerini:”Azi vedem cine este cel mai bun stilist: noi sau Nicoleta?”

În ultima perioadă îi vezi tot mai des împreună pe la diverse emisiune, deoarece după participarea în cadrul unui proiect, au devenit prieteni. Par foarte diferiți, însă ambii se înțeleg foarte bine și în acest episod de #stilunic vei avea ocazia să vezi cât de bine se cunosc. Un episod unde Alexandru Ghețan și Marco Ballerini au fost provocați să devină pentru o zi stiliști. Cine a câștigat, vezi în emisiune!

Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Importanța șamponului de păr în procesul de styling

Orice aranjare poate arăta senzațional pe un păr sănătos. Și de aici trebuie să pornească totul. Dacă vrei să întorci priviri, să îți placă ce vezi în oglindă – este foarte important să ai grijă ce produse folosești.

În acest video, hair stilistul Ekaterina Atasii și-a propus să vă spună de ce gama Equilibra de produse pentru păr este o variantă de avut încredere!

Aici afli mai multe detalii despre produs:

INSTAGRAM – https://www.instagram.com/equilibra_moldova/

Facebook – https://www.facebook.com/Equilibra.Moldova

Site – https://ff.md/

„De ce sunteți curve”. Scrisoare virtuală scrisă de o femeie
Articolul anterior
Ce mănâncă fiecare ţară la micul dejun?
Articolul următor