Adela Popescu a vorbit despre durerile nașterii: ,,Expulzia, cel mai intens moment din viața mea. Pe viață și pe moarte”

Fiul Adelei Popescu a împlinit doi ani, pe 11 iunie. Adela Popescu a povestit despre durerile naşterii, despre momentele emoționante din viaţa sa, când l-a născut pe Alexandru. Acum, băieţelul a împlinit doi ani, iar familia i-a organizat o super petrecere în grădină.

separator

În urmă cu doi ani, Adela Popescu se afla în spital. Contracţiile apăruseră semn că naşterea urma din clipă în clipă. Actrița a povestit cum a decurs totul. Se afla în casa unor prieteni când durerile au început să apară. Radu a dus-o la spital, a internat-o şi până dimineaţa a avut nevoie de calmante pentru a se linişti. După ora 9 Alexandru a venit pe lume.

Deşi şi-ar fi dorit, Radu nu a putut sta în sala de naştere. Adela l-a chemat, însă emoţiile au fost prea mari, chiar a început să lăcrimeze.

„Eram pe terasă prietenilor noștri, cei ce urmau să devină nașii lui Alexandru, și urmăream cu sufletul la gură meciul România-Franța.
De vreo două zile începusem să am niște dureri de spate. În seară aceea însă se intensificasera și Anca Sultan, medicul meu, mi-a spus să o sun neapărat în cazul în care se îngroașă glumă.
-Mă, iubire, am niște dureri de spate ce vin că niște valuri. Cred că vreau la maternitate. Așa, de control.
-Iubita, mergem, dar stai să se termine meciul. (…)

E drept că eram deja în 39 de săptămâni și 4 zile, însă îmi imaginasem momentul asta în fel și chip, dar niciodată așa. (…) Am fost invitată într-un salon, m-am schimbat frumos în cămășuță de noapte, liniștită că voi dormi buștean cine știe până când. I-am spus lui Radu să meargă liniștit acasă la Ciu și că îl sun eu dacă e ceva. (…)

Mă internasem la 01:00 și 4:00 dimineață mă găsea chircită de durere. (…) Se făcuse 7 dimineață, eu eram aproape leșinată.
Veniseră deja la spital Radu, familia mea și câțiva prieteni. (…)

Expulzia… cel mai intens moment din viața mea. Știi că viață puiului tău depinde de acea clipă. Nu e loc de menajamente și de întârzieri. Pe viață și pe moarte.”, a scris Adela pe blogul său.

În cinstea lui Alexandru, vedeta şi Radu au dat o petrecere cu cei apropiaţi. În centrul atenţiei a fost băieţelul care a crescut mare şi frumos. Vedeta a dezvăluit pe blog cum s-au distrat.

„Din cauza câtorva zile de febra și a unor bubițe nedorite, am contramandat petrecerea băiețelului la care erau invitați pe lângă membrii familiei, și prietenii noștri alături de copiii lor. Nu am vrut să riscăm nimic, mai ales că amicii lui Alexandru sunt copilași de vârstă lui cu sistemul imunitar în formare. (…)

A fost incredibil de frumos! Am stat la povești până târziu, iar pe seară, noi, fetele, am plecat puțin prin sat la cules de corcodușe și vișine din copacii de pe stradă, timp în care băieții și-au continuat poveștile pe paturile de pe iarbă, ciocnind un pahar de vin alb ( cel pe care l-am avut și la nuntă noastră și pe care îl alegem de fiecare dată) sub lumina perfectă a amurgului. Bunicile s-au apucat finuț de trebaluit astfel încât am concluzionat că avantajul petrecerilor în familie este că la final sunt și vasele spălate și gunoiul dus”, a mai spus tânăra mămică.

sursa

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Laura Cosoi, anunț sexul celui de-al patrulea copil. Mama a trei fetițe și-a visat bebelușul

Însărcinată pentru a patra oară, actrița româncă Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara.

Laura Cosoi va deveni mamă din nou, în vara anului 2024, când va aduce pe lume al patrulea copil. Vedeta a făcut primele declarații despre numele copilului. Laura Cosoi mărturisește că a știut că familia ei se va mări încă din ziua în care a născut-o pe Lara, cea de-a treia fiică.

Actrița dezvăluie că și-a visat al patrulea copil. „L-am visat. Mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus, așa încât, nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu”, a povestit Laura Cosoi, pe o rețea de socializare, potrivit unica.ro.

Dacă în cazul sarcinilor anterioare a fost extrem de deschisă, în prezent, vedeta a mărturisit că ea și Cosmin Curticăpean nu își doresc să facă public sexul copilului. Cel puțin deocamdată.

Cum se descurcă Laura Cosoi cu trei copii

Cei doi nu au apelat la ajutorul unei bone pentru îngrijirea copiilor, iar fetițele au fost incluse în colectivitate destul de rapid. Actrița și soțul ei și-au înscris fiicele la o creșă din apropierea casei și atât Laura Cosoi, cât și Cosmin au încercat să își organizeze programul în așa fel încât să fie cât mai prezenți în viața micuțelor.

Laura Cosoi are 42 de ani, este actriță și a devenit cunoscută în 2002, după succesul avut cu serialul La Bloc, difuzat la Pro TV.

Este căsătorită în 2005 cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care are trei fiice: Rita (6 ani), Vera (3 ani și jumătate) și Lara (2 ani).

Însărcinată pentru a patra oară, Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara. Citeşte întreaga ştire: Laura Cosoi, anunț despre numele celui de-al patrulea copil: „L-am visat. Mi l-a spus”. Actrița și soțul ei mai au trei fiice

Încă 16 cazuri de rujeolă în Capitală
Articolul anterior
Cafeaua de cicoare – află cum se prepară și ce beneficii are pentru sănătate
Articolul următor