Ce e mai ușor: să stai acasă cu copilul sau să mergi la serviciu?

Un studiu recent din Marea Britanie a arătat că o mare parte dintre părinți consideră că este mult mai dificil să te ocupi de creșterea unui copil decât să te duci la serviciu.

separator

Studiul realizat la nivel național, la propunerea companiei „Aveeno” (specializată în produse pentru îngrijirea bebelușilor), i-a vizat pe cei care au devenit părinți pentru prima dată (1500 de persoane).

Peste jumătate dintre ei au precizat că să ai un copil este o muncă foarte grea (mai grea decât un job full-time), iar 20% au spus că este un demers „cu adevărat dificil”.

Persoanele participante la studiu nu s-au ferit să vorbească despre noile provocări venite odată cu viața de părinte. Aproape jumătate dintre mame au recunoscut faptul că nu s-ar descurca fără sprijinul venit din partea propriilor mame.

Proaspeții părinți au oferit argumente menite să arate că nu mai puteau să-și desfășoare ca de obicei activități din viața de zi cu zi. De exemplu, 22% au afirmat că le este greu să-și bea o ceașcă de ceai până la capăt, 33% au spus că mănâncă pe apucate, 19% au povestit că se uită ocazional la televizor, iar 38% au explicat că să meargă la baie în liniște a devenit o amintire.

Din punct de vedere al vieții de familie de după nașterea copilului, 48% dintre părinți au menționat că experiența de întregire a familiei este minunată, în timp ce 32% considerau că au sperat că își vor distribui sarcinile în mod echilibrat (câte 50% fiecare).

Studiul britanic a evidențiat că grijile se schimbă după ce devii părinte: 27% dintre părinți au spus că dezvoltarea copilului e principala preocupare, 22% dintre ei au considerat că hrănirea copilului este prioritară, iar 9% au pomenit de importanța somnului.

Participanții la studiu au afirmat că, dacă nu ar fi devenit părinți, nu ar fi avut ocazia să simtă cu adevărat dragostea necondiționată (42% au spus așa ceva) sau să-și dea seama că mirosul pielii copilului tău este cel mai frumos lucru din lume.

sursa

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Apariție de senzație în turneul din Australia! Meghan Markle și-a pus în evidență sarcina, într-o rochie mulată de culoare albă
Articolul anterior
Prezentatoarea TV Felicia Sîrbu își vinde hainele la un târg caritabil
Articolul următor