Adrian Ursu a dat startul sărbătorii – Ziua Internaţională a Copilului. Interpretul a cântat împreună cu micuţii în Scuarul Teatrului de Operă și Balet “Maria Bieşu”, începând cu orele 9.30.
Cu această ocazie Adrian Ursu a lansat şi un videoclip la piesa „Vino, cei mai buni prieteni să fim”, care a fost filmat în colaborare cu studioul pentru copii „Lolipops”.
„Copii trebuie să fie prieteni între ei, să aibă prieteni adevăraţi, acesta este mesajul piesei. După ce a apărut în viaţa mea Maria-Andreea, a mai vrut să mai transmit un mesaj – părinţii trebuie să fie prieteni cu copii lor„, a declarat Adrian Ursu pentru publika.md
Interpretul a împărţit 400 de maiouri cu zâmbete printate pe ele, copiilor care au cântat şi au dansat împreună cu el.
„Ne-am străduit să aducem soarele şi zâmbetul în ochii şi inimile copiilor ce au venit cu familia de dimineaţă în Scuarul Operei„, a spus Adrian Ursu.