Nu există un termen clar stabilit ca fiind optim, însă recomandarile spun că ar fi bine ca între cele două sarcini să existe o perioadă de 2 luni, adică până la următoarea concepţie să treacă aproximativ două menstre. Perioadă în care endometrul ar avea timp să se refaca corespunzător, perioadă în care se poate identifica eventuala cauză ce a dus la primul avort şi se poate stabili o conduită în consecinţă.
Posibilitatea de a rămâne însărcinată poate apărea la numai câteva zile postavort, însă este indicată o spaţiere între sarcini, asta pentru a da răgaz organismului să-şi refacă resursele necesare susţinerii şi dezvoltării normale a unei noi sarcini.
În privinţa cauzelor care ar fi putut duce la un astfel de accident, s-ar putea să fie vorba de o dereglare hormonală în sensul unei insuficienţe secreţii de progesteron care să determine oprirea în evoluţie a sarcinii.
De asemeni, ţinând cont de statistici, nu putem exclude modificări genetice care să fie incompatibile cu dezvoltarea ulterioară a fătului, în acest sens un consult genetic ar putea fi de ajutor (cele mai multe malformaţii genetice fetale determină avort în primul trimestru de sarcină).
Eventuale teste inflamatorii pot elucida o cauză infecţioasă care să fie răspunzătoare pentru aceste avorturi. De asemeni, sindromul antifosfolipidic – o afecţiune autoimună cu efect procoagulant – poate fi cauza apariţiei avorturilor repetate, alături de rejetul organismului matern faţă de produsul de concepţie.
Însă, pentru mai mute detalii vă sfătuiesc să vă adresaţi unei clinici specializate în infertilitatea de cuplu şi reproducere umană asistată.
