Workshop la Mednews: Să primești concomitent răspunsuri de la un ginecolog și un psiholog este o oportunitate unică

Organismul feminin este foarte complex, iar primii pași în explorarea lui se fac în adolescență – perioada de trecere de la copilărie la maturitate. Poate cel mai important eveniment în viața unei fete este prima experiență sexuală. Chiar dacă îi dă răspuns la multe întrebări despre propriul corp, acest eveniment trezește și multe alte semne de întrebare. Pentru a-i ajuta pe părinți să înțeleagă frământările fiicelor,  să le răspundă corect la toate nedumeririle lor, să le ajute să treacă prin această experiență delicată nu doar în calitate de mamă și tată, dar și ca prieteni, MedNews și CICS a organizat primul eveniment de acest fel cu participarea ginecologului Diana Văluță și psihologul-consilier, Irina Novac. În cele ce urmează, citiți primul interviu cu expertul MedNews, medicul ginecolog, coordonatorul Programului Național de Screening Cervical,  Diana Valuță despre Evenimentul pentru părinți de fete. Provocare pentru părinți – prima experiență sexuală a fetelor, organizat de MedNews și CICS.

separator
11714962_816030125182570_1907194796_o

MedNews: Care sunt realizările dvs. cu care vă mândriți cel mai mult?

Diana Valuța: Prietenii și familia mea. Nu este doar un răspuns standard. Prietenii buni, anturajul în general sunt dovada că le este plăcut să petreacă timpul cu tine, să comunice, să învețe de la tine sau să te ajute când ai nevoie. În același timp, este o muncă și o responsabilitate mare să menții mereu acești oameni în jurul tău (apropo, se referă și la membrii familiei), depui un efort ca să comunici corect cu ei, să le fii de ajutor… Respectiv, când ești înconjurat de prieteni buni, ai mereu la cine apela în momente dificile sau să împarți bucuria. Având familie și prieteni, ești un om împlinit. Asta e cea mai mare realizare personală.

De ce ați acceptat să fiți speaker la un workshop cu o temă atât de delicată? Cât de importantă e?

Pentru că am un principiu de care mă conduc în viață: să fiu implicată mereu în activități noi, deseori provocătoare, care mă fac să lucrez asupra dezvoltării personale și profesionale. Când ești un specialist cu un stagiu de 20 de ani și cunoști foarte bine toate lucrurile din domeniu, riști să fii răpus de lene și să faci doar ceea ce îți iese cel mai bine, să începi să selectezi numai lucrurile ușoare. Lucrezi după un șablon, fără a te gândi mult la ceea ce faci. Așa procedează mulți dintre colegii mei când prescriu a mia oră același tratament sau oferă aceeași recomandare, fără să gândească că în fața lui la moment se află un om, un pacient nou, nu o boala cunoscută. Eu mă strădui să-mi creez situații dificile, să nu mă lenevesc, să citesc mult, să comunic cu oameni noi, să învăț de la ei și, în rezultat, să înțeleg lumea. Pentru a mă depăși și a mă dezvolta și mai mult, am acceptat și munca birocratică la CNAM unde promovez și coordonez Programul Național de Screening Cervical din Republica Moldova.

Workshop-ul este o provocare și se încadrează în limita competențelor mele profesionale pe care le-am acumulat și doresc foarte mult să le împărtășesc cu participanții.

Ce așteptări aveți de la acest eveniment?

Cele mai bune. Cel mai mult vreau să reușim să predispunem oaspeții noștri la o discuție sinceră, să aflam despre toate îngrijorările, problemele și întrebările pe care le au ei. Este foarte important să creăm o legătură profesionistă „ginecolog-psiholog” pentru a ajuta părinții și să o facem bine. Acesta ar trebuie să devină punctul culminant al proiectului nostru. Oportunitatea părinților de a primi un răspuns la unele dintre cele mai sensibile întrebări concomitent de la un ginecolog și un psiholog va fi apreciată ca ceva unic.

11714279_816030078515908_793981154_n

Ce momente sunteți gata să împărtășiți cu părinții de fete veniți la eveniment?

Vreau să fiu suficient de deschisă, dar să păstrez imaginea de medic profesionist. Nu sunt dispusă să cochetez! Pentru mine contează să fiu apreciată corect.

De ce părinții ar trebui să vină la discuția noastră și cu ce vor pleca de acolo?

Momentan, în țara noastră și în sistemul nostru de sănătate sunt foarte puține evenimente de acest gen. Medicina din Moldova încă nu are implantate integral ofertele calitative de consiliere pentru adolescente și părinți. Doar Centrele prietenoase tinerilor prestează servicii asemănătoare, dar nu știu cât de mult le reușește să păstreze intimitatea și sinceritatea în timpul consilierilor, cât timp au la dispoziție și dacă fac asemenea discuții în grup. Important este să fortificăm interesul societății față de aceste subiecte și prin aceasta să creăm un mediu cât mai sigur pentru copii noștri.

Felicia Nedzelschi, MedNews

Pentru mai multe detalii, accesați mednews.md!

Lista disciplinelor opționale pe care părinții le pot alege pentru elevii din ciclul primar

Suntem în luna mai, deci, în curând, părinții care au elevi în clasele primare vor trebui să scrie cereri de solicitare a unei discipline opționale pe care o vor studia copiii lor în viitorul an de învățământ. Disciplinele vor fi propuse părinților de către o comisie a instituției de învățământ, inclusiv la recomandarea Consiliului Elevilor, și trebuie să aibă la bază interesele copiilor raportate la gradul de calificare a cadrelor didactice.

În viitorul an de învățământ, elevii din clasele primare vor avea posibilitatea de a alege una dintre cele 22 de discipline opționale prevăzute în Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, anul de studii 2024/2025, transmite diez.md

Lista disciplinelor o găsiți mai jos.

Limbă și comunicare

  1. Cultura bunei vecinătăți
  2. O oră pentru lectură
  3. În împărăția cuvântului
  4. Tainele comunicării
  5. Elemente de cultură și civilizație a Franței
  6. Educație pentru media (cl. III-IV)
  7. English for Future

Matematică și științe

  1. Educație ecologică
  2. Educație pentru sănătate
  3. Matematica distractivă
  4. În împărăția lui MATE
  5. Robotica (cl. III-IV)
  6. Informatica (cl. II-IV)
  7. Matematica în cotidian (cl. I-IV)
  8. Matematica pentru isteți (cl. I-IV)

Educație socioumanistică

  1. Religia
  2. Educație economică și antreprenorială (cl. I-IV)
  3. Educație interculturală
  4. Educație pentru drepturile omului (cl. I-IV)
  5. Chișinăul meu (cl. III-IV)

Sport

  1. Educație fizică și fotbal (cl. I-IV)
  2. În împărăția șahului (cl. I-IV)

În clasele gimnaziale și liceale, disciplinele opționale sunt selectate de către elevi. Totuși, în locul elevilor claselor I-IV-a, disciplinele opționale studiate vor fi selectate de părinții/reprezentanții legali ai acestora, în cadrul unor ședințe cu părinții. Instituția de învățământ va informa în luna mai părinții despre oferta educațională pe care o pune aceasta la dispoziție. Totodată, părinții au dreptul să participe pe parcursul anului în calitate de invitați la anumite lecții din cadrul disciplinei opționale, alături de alți membri ai comunității: membri ai APL, antreprenori, polițiști și persoane notorii.

Părinții care au elevi ce vor fi înmatriculați în clasele întâi indică disciplinele opționale în cererea de înmatriculare în instituție.

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Laura Cosoi își părăsește iubitul înainte de nuntă?
Articolul anterior
Cât de des îmi pot vedea copilul după divorț?
Articolul următor