Diana Al Faraj, medic reproductolog: „Căpitane, suntem gata pentru călătoria de nouă luni!”

Diana Al Faraj este căpitanul corabiei-minune, unde copiii sunt ajutați să vină pe lume și să ajungă în siguranță la destinație – în familiile care îi așteaptă cu nerăbdare. Este medic reproductolog și a trăit bucuria momentului alături de peste 700 de cupluri, care au devenit părinți prin reproducere umană asistată. Munca ei balansează între pozitiv și negativ… pe testul de sarcină, iar fiecare reușită e un motiv de bucurie. Își amintește și astăzi acea zi când a spus pentru prima dată unei familii: „Da, veți deveni părinți!”

separator

Diana Al Faraj, medic reproductolog:

„Procedura de Fertilizare In Vitro este una foarte stresantă. Ea solicită multă muncă, iar problema fiecărui cuplu o tratăm în mod individual. Fiecare nereușită este o tragedie pentru potențialii părinți, dar și pentru noi, echipa medicală. Succesul vine neașteptat, iar tensiunea dispare când este confirmată sarcina. Am fost foarte fericită când recent un cuplu mi-a trimis un sms cu textul: „Căpitane, suntem gata pentru călătoria de nouă luni!”. Este un semn că am reușit și de această dată.”

Diana Al Faraj este fascinată de știința care îi permite să-i ajute pe copii să vină pe lume. Are și ea doi băieți, fapt pentru care îi este recunoscătoare destinului, pentru că i-a oferit oportunitatea de a deveni mamă. Unul dintre ei a ales la fel ca ea – medicina. A petrecut multe nopți albe pentru a studia medicina, o știință a cărei cunoaștere solicită eforturi titanice. A învățat cu pasiune și continuă să o facă, pentru că rezultatul muncii sale crește numărul de familii numeroase și fericite.

În fiecare zi susține un nou examen. Luptă continuu cu infertilitatea și combate prejudecăți sociale. Misiunea sa nu e deloc ușoară în Moldova, unde neputința de a face copii continuă să fie o rușine, și nu o problemă ordinară medicală.

Diana Al Faraj, medic reproductolog:

„Șansele femeilor de a rămâne însărcinate scad în timp. E devastator să vezi neîncrederea cu care vin cuplurile la cabinet și cât le este de greu să ceară ajutor când au probleme de fertilitate. Noi încercăm să le insuflăm optimism celor care ne pășesc pragul, chiar de la prima vizită. Le oferim gratuit prima consultație și decidem împreună tratamentul potrivit. Trebuie să existe încredere reciprocă, altfel nu merg lucrurile în Fertilizarea in Vitro, care deocamdată este tot ce are mai bun medicina, ca să îi ajute pe copii să vină pe lume.”

Asta au înțeles-o și multe cupluri din alte țări precum România, Italia, Irlanda și altele (peste 10% din pacienți), care i-au trecut pragul în ultimii ani, iar astăzi își pot ține în brațe copiii. Rata de reușită la nivelul clinicilor internaționale, de până la 58% pentru pacientele cu vârsta între 25-35 de ani, este rezultatul muncii de echipă în laboratorul ultraperformant, care pune la dispoziție echipamente și tehnologii moderne.

Diana Al Faraj, medic reproductolog:

„Pacienții internaționali aleg Medpark nu pentru costurile procedurilor, care sunt mai mici decât în alte țări, dar pentru rata înaltă de succes. Puteți să întrebați orice cuplu și toți o să vă confirme că nu există preț, atunci când un copil este dorit să vină pe lume. Să creezi miracole în laborator este o muncă de echipă. Poți să ai cunoștințe vaste în domeniu, dar fără o echipa pe care te poți baza este imposibil să lucrezi în domeniul reproductologiei.”

Consultă GRATUIT medicul reproductolog Medpark. Pentru programări: +373 22 40 00 40.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Revoltător! Patru tone de mezeluri din carne expirată urmau să ajungă în vânzare
Articolul anterior
O femeie din Orhei dată dispărută a fost găsită într-o fântână
Articolul următor