Ioana, mezina Corinei Țepeș, a împlinit 2 ani și 7 luni, iar părinții au considerat că e momentul potrivit ca micuța să înceapă să frecventeze grădinița.
Artista și-a împărtășit astăzi emoțiile cu prietenii virtuali. Dacă mulți copii sunt neliniștiți în prima zi de gradiniță, Ioana s-a arătat extrem de ghidușă și pregătită să socializeze cu semenii ei.Ioana a stat doar jumătate de zi la grădiniță și nu a plâns deloc.
,,Este curioasă de felul ei, astfel că jucăriile din interior au ademenit-o îndată și a uitat de dorul mamei. Îi place să socializeze, așa că întâlnirea cu copiii a avut un impact pozitiv. Nu am fost înainte la grădiniță, dar am pregătit-o timp de 3 luni, și i-am explicat cât de bine este acolo. Am ales grădinița de stat, fiindcă aici ar putea face cunoștință cu copiii din diferite pături sociale”, a declarat Corina Țepeș pentru mamaplus.md.