Luni, ducii de Sussex, Harry și Meghan, au ajuns împreună cu fiul lor de numai 4 luni, Archie, în Africa. Iar când au coborât din avion, toată lumea a rămas uimită. Cei mai în vârstă au avut un deja-vu. Asta pentru că micul Archie era îmbrăcat precum tatăl său, cu 35 de ani în urmă, atunci când prințesa Diana a coborât cu el în brațe din avion, aterizând în Aberdeen.
La fel ca tatăl său, acum 35 de ani, Archie e îmbrăcat în alb și poartă o căciulă cu moț. E modul în care Meghan Markle îi spune subtil, soțului ei, ‘Te iubesc’, un omagiu adus deopotrivă acestuia, cât și răposatei sale mame.
O ținută similară a purtat Harry în ianuarie 1985. Avea atunci aproximativ aceeași vârstă pe care o are fiul său acum.
Meghan Markle a dovedit astfel, încă o dată, că este omul detaliilor. Alegerea outfitului nu este o coincidență din moment ce, recent, când soțul ei a împlinit 35 de ani, a publicat pe o rețea de socializare mai multe poze cu acesta. Printre instantanee se află și cel în care e îmbrăcat astfel, ținut în brațe de mama sa, scrie libertateapentrufemei.ro.
foto: hellomagazine.com; express.co.uk