Justin Timberlake şi Jessica Biel au angajat doi bărbaţi gay ca bone

Interpretul Justin Timberlake şi soţia lui, actriţa Jessica Biel, au angajat doi bărbaţi gay ca bone pentru fiul lor, Silas Randall, în vârstă o lună.

separator
2610759-Jessica-Biel-Justin-Timberlak617-409

Silas Randall, primul copil al cuplului Justin Timberlake – Jessica Biel, s-a născut pe 11 aprilie. Potrivit unui articol publicat joi în revista OK!, cei doi artişti, aflaţi la prima lor experienţă de părinţi, au considerat că au nevoie de ajutor în ceea ce priveşte îngrijirea fiului lor şi au decis să angajeze doi bărbaţi gay ca bone pentru bebeluşul Silas Randall, informează dailymail.co.uk.

„Jessica a angajat doi bărbaţi gay ca bone, pe care i-a cunoscut prin intermediul unor prieteni. Le-a făcut programe speciale, iar ei au grijă, pe rând, de fiul ei”, a dezvăluit un apropiat al actriţei americane pentru revista OK!.

„Nu doreşte să vadă nicio bonă suedeză în apropiere de Justin”, a adăugat aceeaşi sursă.

Cei doi artişti, care s-au căsătorit în octombrie 2012, au ales să îşi crească fiul departe de atenţia presei de la Hollywood. Justin Timberlake şi Jessica Biel intenţionează să se mute în curând în statul Montana, unde deţin o proprietate luxoasă în staţiunea Yellowstone Club, aflată în apropiere de oraşul Big Sky. Cei doi artişti preferă acea zonă, îşi petrec în fiecare an vacanţa de iarnă în Montana şi chiar s-au logodit într-o staţiune de lux învecinată – Amangani Resort, aflată în oraşul Jackson din statul Wyoming.

Deocamdată, familia locuieşte în continuare în reşedinţa pe care Justin Timberlake o deţine în Hollywood. În plus, restaurantul pentru copii al actriţei Jessica Biel urmează să fie inaugurat pe Melrose Avenue din West Hollywood în prima zi din luna iunie.

alte Articole interesante