Celebrul olar Vasile Gonceari cere ajutor! Fiul meșterului, în vârstă 13 ani, se află în stare gravă

Familia celui mai cunoscut olar din Moldova, Vasile Goncear, trece printr-o dramă greu de imaginat. Fiul de numai 13 ani al meșterului popular a fost diagnosticat acum două luni cu tumoare la nivelul globului ocular. Vasilică a suportat o intervenție chirurgicală de extirpare a ochiului stâng, la o clinică din Odessa. Din păcate, copilul se află într-o stare gravă acum. Medicii din Turcia au stabilit că tumoarea s-a extins la alte organe, iar viața lui Vasilică este în pericol.

separator

Maestrul în olărit Vasile Goncear este răpus de durere:

,,Am reușit multe în viață, mă consider un om realizat și fericit, văzăndu-mi îngerașul, un bărbat olar începător, o personalitate, un om cu inimă mare, la doar 13 anișori. Surpriza am avut-o de o lună, Domnul mi-a trimis o încercare grea. Într-o lună, Vasilică, un copil care nu a fost bolnav niciodată, a ajuns să se țină de numai câteva fire subțiri de viață, dar cu el – și sensul vieții mele. Vasilică avea intoxicație, laringită, i se înroșise ochiul stâng. Medicii au depistat o formațiune. Acum, luptăm, dăm totul pentru a-l salva și nu a pierde nici o șansă”.

Vasilică are nevoie de 100.000 euro pentru a fi salvat. Atât costă tratamentul care l-ar ajuta pe băiețel să se vindece. Medicii din Turcia spun că au avut un caz similar cu o fetiță din Georgia, care după 10 luni de tratament, a plecat acasă sănătoasă.

,,Am înțeles că am nevoie de mai mulți bani decât stă în puterile noastre, posibilitățile se vor epuiza rapis, rog întreaga societate să ne susțină în lupta pentru viața lui Vasilică și confruntarea bolii care nu iartă și nu îți dă timp să te gândești de două ori. Tratamentul este început. Sperăm că și mai departe vom avea alături oameni de bună credință și ajutorul Domnului. Mulțumim anticipat”, ne roagă olarul Vasile Goncear.

Cei care doresc să ajute familia olarului Vasile Goncear sunt rugați să acceseze platforma caritate.md pentru a face donație și a-i oferi lui Vasilică șansa de a supraviețui.

Un camion cu porci vii, surprins lângă Roșcani, localitatea unde se află ferma cu focarul de pestă porcină. Ce spun autoritățile

Un martor a făcut mai multe imagini cu un camion încărcat cu porci vii, observat la intrarea în Bulboaca, localitate aflată la mai puțin de un kilometru de focarul de pestă porcină din satul Roșcani. Acesta susține că vehiculul se îndreaptă către fermă. Totuși, potrivit ANSA, Autorităților Publice Locale și Poliției, informația este complet falsă, întrucât în acea zonă sunt instalate filtre ale Poliției, care verifică încărcăturile de acest gen, transmite Știri.md.

Președintele raionului Anenii Noi, Alexandru Moisei, a declarat că informațiile precum că spre acea fermă se îndreaptă un camion cu porci vii nu sunt veridice, pentru că focarul de pestă porcină nu a fost eradicat.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Anenii Noi au declarat pentru Știri.md că prin zona filtrelor de Poliție nu a trecut nici un camion care transporta porci vii.

În acest sens, IP Anenii Noi îndeamnă cetățenii să nu se lase manipulați de astfel de informații.

Amintim că aproximativ 65.000 de porci de la o fermă din Roșcani vor fi sancționați după ce luni, 17 martie, aici a fost confirmat un focar de pestă porcină africană.

Potrivit ANSA, Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Anenii Noi s-a convocat în ședință și a aprobat o serie de măsuri pentru eradicarea rapidă a focarului, precum și pentru a preveni răspândirea bolii.

De asemenea, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a demarat procedurile de notificare a structurilor abilitate la nivel național și din cadrul Uniunii Europene, Organizației Mondiale a Sănătății Animalelor, precum și a altor parteneri externi, despre apariția focarului de pestă porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova.

Un tânăr din Republica Moldova, găsit mort pe un drum din Italia

Un tânăr moldovean în vârstă de 25 de ani a fost găsit mort în dimineața zilei de luni, 24 martie 2025, într-o zonă izolată de la marginea localității Ronciglione, în provincia Viterbo din Italia, scrie rotalianul.com.

Descoperirea tragică a fost făcută de câteva persoane care se îndreptau spre locul de muncă și care, observând trupul neînsuflețit pe un drum de țară, au alertat imediat autoritățile.

La fața locului au intervenit echipaje ale carabinierilor și personal medical de urgență de la serviciul 118.

Din păcate, pentru tânărul moldovean nu s-a mai putut face nimic, decesul fiind constatat la fața locului.

Potrivit informațiilor preliminare, anchetatorii iau în calcul ipoteza unui gest extrem.

Tânărul nu era rezident în comuna Ronciglione și nu avea domiciliu stabil.

Familia acestuia, aflată și ea în Italia, a fost informată imediat despre tragedie.

Corpul neînsuflețit nu a fost pus sub sechestru, iar în prezent se află la dispoziția autorității judiciare, în așteptarea acordului procuraturii pentru organizarea funeraliilor.

Ancheta continuă pentru clarificarea circumstanțelor exacte ale decesului.

Din 2 aprilie, moldovenii pot veni la ASP pentru a cere noul act de identitate de tip european

După declaraţia prim-ministrului Dorin Recean privind noul tip de buletin de identitate, de model european, şeful Agenţiei Servicii Publice (ASP), Mircea Eşanu, a venit în această dimineaţă, înainte de şedinţa Guvernului, cu explicaţii şi exactităţi referitor la noul act, transmite MOLDPRES.

Todotată, Eşanu a demonstrat şi prima mostră a noului tip de carte de identitate, care va fi accesibil din 2 aprilie 2025. „Cetățenii se vor putea apropia deja de săptămâna următoare la sediile ASP pentru a solicita actul”, a precizat directorul Agenției Servicii Publice.

„Profit de ocazie și vă arăt prima mostră reală a noului document național. Vreau să fac câteva remarci, legea intră în vigoare la 31 martie, asta este ziua de luni. Noi ne vom rezerva două zile pentru data de 31 martie și 1 aprilie, timp în care să ne asigurăm că tot procesul funcționează corect. Din 2 aprilie, cetățenii se pot apropia deja la sediile Agenției Servicii Publice pentru a solicita actul. Eliberarea gratuită a cărții de identitate, împreună cu semnătura electronică și cu cititorul de card vor fi eliberate în termen ordinar, adică în termen de 20 de zile lucrătoare”, a explicat Mircea Eșanu.

Prim-ministrul Dorin Recean a anunţat astăzi pentru toți cetățenii Republicii Moldova, din țară și din diasporă că de la începutul lunii aprilie 2025 se va putea solicita un nou tip de buletin de identitate, de model european.

Potrivit premierului, Guvernul oferă gratuit un milion de cărți de identitate, pentru persoanele care le solicită în regim obișnuit. ⁠ Noua carte de identitate nu este obligatorie, dar va înlocui, treptat, buletinele actuale. ⁠O puteți solicita începând cu vârsta de 14 ani. ⁠ Nu mai include viza de reședință, astfel, cetățenii nu vor mai trebui să-și schimbe actele cu fiecare adresă nouă. ⁠ Noua carte de identitate conține semnătura electronică.

„Asta înseamnă că orice cetățean, indiferent unde se află, orice antreprenor, va putea accesa online serviciile electronice guvernamentale, fără să stea la coadă în instituții, fără procuri, fără necesitatea de a avea cartelă de telefonie din Moldova. În drumul nostru spre aderare la Uniunea Europeană, noile cărți de identitate vor putea fi folosite la traversarea frontierei fără acte suplimentare. Vă încurajez să solicitați noua carte de identitate și să beneficiați de faptul că statul o oferă gratuit pentru primul milion de cetățeni”, a estimat prim-ministrul Dorin Recean.

Un bebeluș de numai două luni a fost bătut crunt de către tatăl său aflat în stare de ebrietate
Articolul anterior
Util! Cum să-ți păcălești creierul să învețe
Articolul următor
Close menu