Cum a apărut Ziua Muncii și cum au falsificat-o comuniștii

Prima Zi a Muncii a fost celebrată de fapt în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland, aflat la al doilea mandat, a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane sărbătoreau deja local această zi, iar la New York deveniseră deja tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau deja una dintre cele mai industrializate țări din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai. De unde vine diferența?

separator

Celebrarea Zilei Muncii a apărut în a doua jumătate a secolului 19 în toiul protestelor, grevelor și petițiilor pentru ziua de lucru de 8 ore. Primele revendicări organizate au apărut într-o colonie a Marii Britanii, pe atunci cel mai industrializat stat din lume.

Primele manifestări legate de ziua de lucru de 8 ore au avut loc în Australia în 1856. În 1856 a avut loc prima manifestaţie a muncitorilor australieni pentru obţinerea unei zile de muncă scurtate de 8 ore şi pentru obţinerea asigurărior sociale, asigurărilor de accidente”, explică istoricul Cosmin Popa.

În 1889, mai multe grupări socialiste şi social-democrate europene adunate sub umbrela Internaţionalei a II a au ales ziua de 1 Mai drept zi a solidarităţii între muncitori şi cu muncitorii. De ce luna mai? Pentru că în primele zile ale lui mai 1886, în Statele Unite, în Haymarket, Chicago, avuseseră loc ciocniri între grevişti şi forţele de ordine, ciocniri soldate cu 15 morţi, zeci de răniţi şi câteva condamnări la spânzurătoare.

Ideea socialiştilor de a lega Ziua Muncii de un moment sângeros, foarte controversat şi deloc măgulitor pentru autorităţile americane, nu i-a plăcut preşedintelui Grover Cleveland. Aşa a apărut legea prin care prima zi de luni din septembrie a fost declarată Ziua Muncii şi zi de vacanţă. Exemplul a fost repede urmat şi de Otawa.

Deşi statele lumii sărbătoreau Ziua Muncii după revolta muncitorilor din Chicago, comuniştii şi-au inventat propriii eroi şi au găsit proletari în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Totul, cu scopul de a nu recunoaşte că această sărbătoare a plecat de la un vis american: acela de a avea ziua de lucru de cel mult 8 ore, scrie digi24.ro.

În 1948, comuniştii impuşi de Moscova acaparaseră întreagă ţară, însă muncitorilor li se spunea că ei sunt la putere, ei sunt eroii zilei. Puţini ştiau ce aniversează, de fapt: naşterea unui vis duşmănos, un vis american.

Chicago. 1 mai 1886. O sută de mii de muncitori au ieşit pe străzile oraşului şi au cerut reducerea timpului de lucru la 8 ore. După patru ani de la luptele violente din Chicago, ziua de 1 mai era declarată Zi Internaţională a Muncii.

Clasa muncitoare din România avea nevoie de propriii săi martiri. Aflat în ilegalitate în perioada interbelică, Partidul Comunist şi-a căutat originile luptei de clasă în grevele muncitoreşti din perioada crizei economice a anilor 30. Până să transforme comuniştii ziua de 1 mai într-o sărbătoare propagandistică, acelaşi lucru l-au făcut toate regimurile dictatoriale, de la Hitler la Carol al II-lea.

În România, prima sărbătoare de 1 mai a fost organizată în 1939, după ce Carol al II-lea desfiinţase sindicatele muncitoreşti. Comuniştii au confiscat apoi această manifestaţie regalistă şi după ce au preluat puterea au spus că, de fapt, ei au organizat în ilegalitate acel eveniment.

Cosmetizată ca o zi în care doar comuniştii au un merit, 1 Mai s-a transformat de la an la an într-un spectacol grandios, în care carele alegorice şi tablourile uriaşe ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin striveau înţelesul acestei zile.

„Exact comunismul, care a vrut să o umple de conţinut adevărat, a golit-o de conţinutul vechi, istoric. Deci a rămas o sărbătoare goală”, spune antropologul Vintilă Mihăilescu.

Copii cu coroniţe de flori ţinuţi ore întregi pe marginea drumului, muncitori scoşi din fabrici şi puşi să aplaude, dansuri şi iluzia bunăstării. Regimul comunist crease o lume paralelă, de realitatea căreia încerca să îi convingă pe oameni.

Vreme de 70 de ani, în toate orașele și orășelele din Uniunea Sovietică, dar în primul rând în Piața Roșie de la Moscova, de 1 Mai au defilat muncitori, agricultori, profesori, elevi și studenți. Spre deosebire de Ziua Victoriei, celebrată pe 9, defilarea de 1 Mai era una a civililor.

Defilările de 1 Mai au încetat la Moscova din 1992, adică imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice. Au rămas însă zilele libere.

Cât despre 1 Mai în restul ţărilor europene foste comuniste, sărbătoarea și-a pierdut caracterul politic. A devenit mai degrabă o poveste de primăvară, presărată eventual cu câteva concerte rock.

sursa: www.digi24.ro

Ala Nemerenco: Aderarea la UE înseamnă eficiență și modernizare

Ministrul Sănătății al Republicii Moldova, Ala Nemerenco, a declarat în cadrul unui interviu că aderarea la UE înseamnă pentru sistemul de sănătate al țării noastre standarde înalte de calitate, eficiență și modernizare.

Fiind întrebată cât de departe sau cât de aproape de standardele UE este Republica Moldova în domeniul medical, Ala Nemerenco, a răspuns că normele europene pentru produsele și serviciile medicale se concentrează pe protejarea și îmbunătățirea sănătății populației, accesul la asistență medicală de înaltă calitate, precum și atenuarea surselor de pericol pentru sănătatea umană, transmite moldpres.md. 

„În ultimul Raport privind extinderea, publicat de Comisia Europeană în noiembrie 2023, nivelul de transpunere a legislației UE aferent Capitolului Sănătate și protecția consumatorului (Capitolul 28) a fost apreciat cu nivelul doi din cele cinci (de la inițial la avansat) stabilite pentru gradul de aliniere la legislația UE”, susține ministrul Sănătății. 

Potrivit acesteia, normele și standardele implementate în unele domenii, precum transfuzia de sânge și transplantul de organe, reglementări în domeniul controlului tutunului, programele de formare în medicină sunt în mare măsură ajustate la cerințele europene.

„Legislația națională în domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale include mai multe aspecte ce corespund normelor europene, însă necesită un șir de ajustări pentru a atinge standardele UE prin care se garantează siguranța și eficacitatea acestora. Totodată, există unele domenii care nu fac obiectul reglementărilor naționale și necesită inițierea transpunerii, precum este reglementarea drepturilor pacienților de a primi îngrijiri medicale în alte țări ale UE și procedurile de rambursare pentru aceste servicii”, a spus Ala Nemerenco. 

De asemenea, oficialul declară că acțiunile stabilite pentru Ministerul Sănătății în Planul Național de Aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană vin să asigure armonizarea deplină a sistemului juridic și instituțional național cu legislația și structura instituțională UE. 

Totodată, în cadrul interviului, Ala Nemerenco a fost întrebată despre referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova, care va avea loc în această toamnă, dar și cum va arăta sistemul medical autohton dacă statul nostru va adera la Uniunea Europeană. 

„Aderarea la Uniunea Europeană pentru sistemul de sănătate al Republicii Moldova înseamnă standarde înalte de calitate, eficiență și modernizare. Câteva dintre principalele beneficii ale aderării la UE sunt standarde ridicate de calitate. Astfel, Uniunea Europeană are reguli stricte și standarde ridicate în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale și siguranța pacienților. Prin aderarea la UE, sistemul de sănătate al Republicii Moldova va trebui să se alinieze acestor standarde, ceea ce va duce la o îmbunătățire semnificativă a calității îngrijirilor medicale oferite populației”, susține Ala Nemerenco. 

De asemenea, un alt beneficiu este accesul la finanțare și resurse europene. În calitate de membru al UE, țara noastră va putea accesa mai rapid fonduri europene importante destinate construcției, renovării și dotării spitalelor.

Totodată, un alt beneficiu, potrivit Alei Nemerenco, ar fi dezvoltarea resurselor umane, colaborare și schimb de experiență. 

„UE oferă programe de formare, specializare și dezvoltare profesională pentru personalul medical, îmbunătățind competențele și calitatea serviciilor oferite. Aderarea la UE va facilita colaborarea cu alte state membre și schimbul de cunoștințe și bune practici în domeniul sănătății. Republica Moldova va beneficia de experiența și expertiza altor țări europene în implementarea politicilor de sănătate”, a afirmat ministrul Sănătății. 

În acest sens, ministrul încurajează toți cetățenii să participe la referendumul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și să contribuie astfel la construirea unui viitor mai prosper și mai sigur pentru toți. 

„Alegem să fim parte a comunității europene, cu standarde înalte în sănătate, educație și dezvoltare socio-economică. Să fim vocea schimbării și să votăm pentru un parcurs european al Republicii Moldova”, a spus aceasta. 

Peste 6.000 de ucraineni au fost evacuați din regiunea Harkov în ultimele trei zile

Forțele armate rusești își concentrează toate eforturile militare pe cucerirea orașului Vovceansk, care se află în nord-estul Harkovului. 1.600 de ucraineni au fost evacuați doar din acest oraș, ieri, și 6.000 de persoane, în total, din regiunea Harkov, de la începutul noii ofensive militare rusești.

Între timp, preşedintele Putin a propus un nou ministru al apărării, pe Andrei Belousov, numindu-l pe Serghei Şoigu secretar în Consiliul de Securitate a Ţării.

Situaţia pare să fie extrem de dificilă în oraşul Vovceansk, mai ales că ucrainenii nu au fortificaţii adecvate aici, iar ruşii au încercuit oraşul. Este vorba despre un avans de 2,5 km al ruşilor pe direcţia Vovceansk, unde Moscova a  dislocat cel puţin patru batalioane motorizate din cadrul Districtului Militar Leninngrad.

Şi Statul Major al Apărării din Ucraina a anunţat, noaptea trecută, că situaţia este dificilă în Vovceansk şi pe direcţiile Plina-Likianţi, Plina-Hliboke, Plina-Oliinikove şi Murom-Buruvatka. Kievul a anunţat şi că dislocarea de rezerve militare pentru a stabiliza situaţia în zonă continuă.

sursa

Regele Charles, dezvăluiri cu privire la un efect secundar al tratamentului chimioterapeutic pentru cancer

Regele Charles a oferit luni o perspectivă personală asupra luptei sale cu cancerul.  Monarhul a dezvăluit că și-a pierdut simțul gustului, potrivit The Independent. Mărturisirea i-a făcut-o unui veteran al armatei britanice.

În timpul vizitei efectuate luni după-amiază la Muzeul aviatic al armatei din Middle Wallop, Hampshire, regele, în vârstă de 75 de ani, a stat de vorbă cu Aaron Mapplebeck, veteran al armatei britanice și supraviețuitor al cancerului.

Cei doi au discutat despre efectele secundare ale tratamentului.

Când veteranul i-a mărturisit monarhului că și-a pierdut simțul gustului în timpul chimioterapiei pe care a urmat-o anul trecut, Regele Charles a spus că acest lucru i s-a întâmplat și lui.

I-a predat Prințului William comanda fostului regiment al Prințului Harry

Monarhul a venit cu elicopterul la ceremonia specială la care a participat și Prințul William, în cadrul căreia a predat oficial comanda fostului regiment al Prințului Harry.

Prințul Harry și Regele Charles nu s-au văzut în timpul scurtei vizite a ducelui la Londra.

sursa

O fetiţă de 5 ani, găsită moartă. Se bănuieşte că a fost agresată sexual şi ucisă
Articolul anterior
Vreme extremă în Europa. În Franța și Germania s-a întors iarna
Articolul următor