Fii Moș Crăciun tot anul împrejur!

Decembrie e luna când ne amintim cu drag de anii copilăriei. Vă mai aduceți aminte cum ne adunam toți frații, surorile, nepoții la bunica pe sobă după o zi zburdalnică pe dealurile înzăpezite? Cum ne furișam pe ascuns să mâncăm din ciocolatele cumpărate pentru colindători? Cum ne certam, că nu puteam decide cine va pune steaua în vârful bradului? Vă mai amintiți cum în seara de Crăciun ne așezam lângă șemineul în care se auzea cum trosnesc lemnele, iar lumina beculețelor de pe brad licăreau în ochii noștri de copii fericiți?

separator

Pentru cineva dintre noi sunt dulci amintiri, iar pentru alții, acestea rămân a fi niște vise pe care ar vrea să le trăiască măcar o dată în viață. Din păcate, unii copilași au fost scutiți de grija părintească sau fac parte din familii care din anumite circumstanțe în viață, nu reușesc să le ofere copilăria pe care am trăit-o noi cândva. Sărbătorile de iarnă ne dau contextul prielnic al magiei și ne conferă dorința de a ne transforma în Moș Crăciunul cuiva, care încă mai speră să cunoască povestea. Cu toate acestea, mobilizarea noastră ca societate față de acești copii, are nevoie de un imbold și de o conștientizare, că noi putem acorda ajutor nu doar o singură dată pe an. Moș Crăciun poți fi tot anul împrejur!Actele de caritate din ajunul sărbătorilor sunt mereu binevenite. Cu toate acestea multe din produsele alimentare pe care le oferim nu reușesc să fie consumate, iar cadourile nu întotdeauna pot fi utilizate. Uneori, uităm că atenția noastră personală poate trezi cele mai sincere emoții de fericire, iar copiii au nevoie să uite de griji și de lipsa acelor posibilități pe care le au copiii noștri nu doar o singură dată pe an, dar în fiecare zi.Centrul sportiv distractiv pentru copii Panda Kids își deschide larg ușile pentru toți cei care doresc să dăruiască emoții de neuitat tuturor copiilor care nu au posibilitatea să aibă parte de o copilărie adevărată. Noi ne asumăm responsabilitatea să le oferim o zi plină de aventuri și momente frumoase, rupte ca din poveste, punând la dispoziție terenurile noastre de joacă. Tot de ce avem nevoie este susținerea și implicarea fiecăruia, ca să putem aduna cât mai mulți copii care au nevoie de această zi unică în viața lor! În timp ce copiii se vor distra, veți putea vorbi cu educatorii sau părinții acestora și veți afla, care sunt produsele de care au nevoie. Iar la final de zi, împreună cu partenerii noștri vom avea grijă ca fiecare copil să plece cu daruri și amintiri frumoase!

Pentru detalii și organizări accesați aici sau la numărul de tel. (373) 68 9999 78.
Email: pandakids.eu@gmail.com
Adresa: str.Testemițanu 29/5, Chisinau, Moldova

Peisaje apocaliptice în Brazilia după inundațiile record

Peisaje apocaliptice în sudul Braziliei. Sute de localități se confruntă cu inundații fără precedent în ultimii zeci de ani. Catastrofa a provocat moartea a cel puțin 78 de oameni. Trei mii de militari, pompieri și salvatori au fost mobilizați în sprijinul sinistraților, dar operațiunile sunt extrem de dificile, scrie digi24.ro.

Autoritățile descriu regiunile afectate drept „adevărate zone de război” care vor avea nevoie de un plan de reconstrucție după modelul celor post-conflict. 105 oameni sunt încă de negăsit. Datele preliminare arată că peste 100.000 de oameni au fost nevoiți să fugă din calea apelor, dar pagubele sunt imposibil de estimat în acest moment. Inundațiile au fost devastatoare și au provocat alunecări de teren, au prăbușit poduri și au distrus drumuri în statul Rio Grande do Sul din sudul Braziliei.

În zonă au fost probleme cu alimentarea cu energie electrică și cu comunicațiile.. Peste 800.000 de oameni nu mai au apă potabilă, potrivit agenției de protecție civilă, care a citat cifre de la compania de apă Corsan. Pe rețele sociale au apărut imagini cu operațiuni dramatice de salvare și cu locuitorii din orașul Canoas aflați până la umeri în apa plină de noroi și formând  un lanț uman pentru a trage bărcile care transportau oamenii salvați.

Președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a vizitat pentru a doua oară Rio Grande do Sul duminică, însoțit de ministrul Apărării José Múcio, ministrul de Finanțe Fernando Haddad și ministrul Mediului Marina Silva, printre alții. Liderul de stânga și echipa sa au cercetat străzile inundate din Porto Alegre cu un elicopter.

„Trebuie să încetăm să fim luați prin surprindere de dezastre. Trebuie să le prevenim și să intervenim”, a spus Lula. În timpul liturghiei de duminică de la Vatican, Papa Francisc a spus că se roagă pentru populația statului. „Fie ca Domnul să primească morții și să le mângâie familiile și pe cei care au fost nevoiți să-și părăsească casele”, a spus el. Ploile abundente au fost al patrulea astfel de dezastru ecologic în stat într-un an, după inundațiile din iulie, septembrie și noiembrie 2023, care au ucis 75 de persoane.

Străzile municipiului Chișinău au fost aproape pustii de Paște

Ne-am obișnuit să vedem străzile capitalei înghesuite de mașini, iar în ore de vârf, ambuteiaje de minute în șir. Situația e total opusă în ziua de Paște. Azi, arterele Chișinăului sunt aproape pustii. Iată cum am surprins orașul în imagini, scrie agora.md.

În mare parte, străzile din Chișinău sunt la 5 mai aproape pustii. Iar în regiunile în care fluxul de mașini este activ, se circulă cu ușurință.

Rar, prin parcurile capitalei, pot fi observați oameni ieșiți la plimbări. Însă imaginile de duminică duc mai curând la gândul că mulți dintre locuitorii Chișinăului au ales să sărbătorească în afara orașului.

Iată cum arată arterele capitalei.

O biserică de lemn a ars în totalitate după slujba din noaptea de Înviere. Cauza incendiului, o lumânare rămasă aprinsă

O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, scrie zdg.md.

„În cursul dimineţii am fost informaţi, printr-un apel prin SNUAU 112, de către îngrijitorul bisericii din satul Ghioncani, comuna Întregalde, de faptul că biserica ar fi ars în totalitate”, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Câmpeni pentru stingerea ultimelor focare rămase aprinse.Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că în biserică a fost oficiată slujbă în noaptea de Înviere.„Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată”, a precizat Alex Crişan.Nu au fost înregistrate victime. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au anunţat că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

O țară europeană vrea interzicerea telefoanelor mobile în școli, începând cu 2018
Articolul anterior
Moldoveanca care s-a stins în accidentul din România a lăsat orfani de mamă doi copilași
Articolul următor