În Kenya sexul cu o minoră costă cât o masă de prânz. Video

Prostituția infantilă este o problemă serioasă la nivel mondial, însă în Kenya a atins deja cote alarmate. Aproximativ o treime din populația minorilor este forțată să se prostitueze pentru a putea supraviețui sărăciei. Un material video dezvăluie detalii șocante.

separator

Sexul cu o minoră în Kenya costă cât o masă de prânz. Sună trist și chiar dramatic, însă este crudul adevăr. Începând cu vârsta de 12 ani, uneori chiar 8 sau 9 ani, fetele din Kenya renunță la studii și încep să se prostitueze pentru ca familiile lor să supraviețuiască sărăciei, scrie qbebe.ro. Din păcate, numărul minorilor care intră în această industrie este în creștere, iar organizațiile ce ar trebui să le apere drepturile nu iau atitudine.

„Vin europeni din diferite locuri și noi mergem să ne întâlnim cu ei, vorbim cu ei, apoi facem sex și ei ne dau bani. Da, acei bani pe care îi primim ne ajută să supraviețuim”, a declarat una dintre minorele care a ales să se prostitueze.

În Mombasa, al doilea cel mai mare oraș din Kenya, există 100.000 de minore, cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani care se prostituează. Prețul acestora pornește de la 100 de dolari, în timp ce copilele de la periferii aleg să-și vândă corpurile pentru o masă de prânz. Cea mai scumpă masă costă 250-300 de Shilings Kenya, echivalentul a 3 dolari americani.

„Am renunțat la școală când eram în clasa a 7-a pentru că nu mai aveam bani să plătim uniformele, cărțile și mâncarea”, a mărturisit Michelle. Și nu este singura în această situație. Există situații în care minorele își vând corpurile pentru a avea un adăpost pe timpul nopții, tot mai multe dintre acestea neavând locuințe stabile.

Olena Zelenska și Dmitro Kuleba, în vizită în Serbia

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a sosit duminică într-o vizită în capitala Serbiei, Belgrad, împreună cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, aceasta fiind prima dată când o delegație ucraineană la nivel înalt vizitează Serbia de când Rusia a lansat campania militară împotriva Ucrainei.

Alături de prima doamnă a Serbiei, Tamara Vucic, și de ministrul Kuleba, Olena Zelenska a făcut un tur al Belgradului și a vizitat fortăreața medievală Kalemegdan, relatează agenția Tanjug, citată de Reuters, notează Agerpres.

De asemenea, soția președintelui Volodimir Zelenski a asistat la semnarea unui acord de cooperare între universitățile din Belgrad și Kiev.

Serbia, care aspiră să adere la UE, a condamnat încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei în urma agresiunii militare ruse lansate în februarie 2022, dar a refuzat până în prezent cererile statelor occidentale de a se ralia sancțiunilor contra Rusiei, țară cu care menține legături tradiționale de prietenie.

În schimb, Serbia a preluat mii de refugiați ucraineni, a oferit Kievului ajutoare umanitare și a promis asistență pentru operațiunile de deminare a teritoriului ucrainean în cadrul viitoarelor eforturi de reconstrucție post-război.

Potrivit unui raport al Pentagonului declasificat anul trecut, Serbia ar fi furnizat de asemenea arme și muniții Ucrainei, în pofida relațiilor sale apropiate cu Rusia.

În perioada scursă din 2022, președintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski de trei ori în cadrul unor reuniuni internaționale, ultima lor întâlnire având loc la Tirana (Albania) în februarie.

Un moldovean a fost reținut în timpul protestelor din Georgia

Un cetățean moldovean a fost reținut în timpul protestelor din Georgia. Informația a fost confirmată de Ministerul de Externe de la Chișinău.

„Misiunea noastră diplomatică este în contact cu autoritățile georgiene și este dispusă să întreprindă toate acțiunile necesare care se impun”, a precizat MAE într-un comunicat.

Duminică, mii de oameni au protestat la Tbilisi în ajunul examinării de către Parlament, în a treia și ultima lectură, a controversatului proiect de lege privind „influența străină”. Poliția a aplicat forța împotriva manifestanților și a reținut cel puțin 20 de persoane. Printre cei reținuți se numără cetățeni ruși și americani, potrivit Europei Libere.

Moment impresionant! Natalia Barbu interpretează deosebit piesa „In the Middle”, acompaniată de Isaak, reprezentantul Germaniei la Eurovision

Deși au fost concurenți la ediția din acest an a concursului Eurovision, unii interpreți au reușit să lege prietenii și să-i unească talentele, spre bucuria fanilor.


Natalia Barbu, care a reprezentat R. Moldova la competiția muzicală care s-a desfășurat în Suedia, a făcut publică o înregistrare în care cântă altfel piesa „In the Middle”, fiind acompaniată la chitară de reprezentantul Germaniei la Eurovision, Isaac.

„O sesiunea live magică împreună cu artist și muzician extraordinar din Germania, Isaak. Frumoasă amintire! Mulțumesc, Isaak!”, a scris Natalia Barbu pe Facebook, potrivit ziarulnational.md.

„Este superbă versiunea asta!” sau „Minunată!!!”, i-au transmis fanii.

6 greșeli pe care aproape toate femeile însărcinate le fac
Articolul anterior
Medicii şi farmaciştii își vor primi indemnizaţia unică în trei tranşe
Articolul următor