A murit actrița Stela Popescu

Actriţa Stela Popescu, care peste o lună împlinea 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei. Stela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actrițe din România, era diagnosticată de mai mulți ani cu diabet zaharat. Apelul la 112 a fost făcut de fiica sa adoptivă, care a găsit-o prăbușită în casă. Actrița a suferit un stop cardiorespirator, potrivit digi24.ro.

separator

„Nu am niciun secret, dar sunt două lucruri importante în viața unui om: moștenirea genetică și dragostea de viață. Dacă faci o profesie care te satisface, nu mai contează atât de tare banii. Dacă ești foarte bun, atunci ceea ce îți vine de acolo îi ajunge să supraviețuiești. Nu vreau avion personal, nu mașini, marea mea bucurie este că am reușit în această profesie”, spunea Stela Popescu într-un interviu pentru Digi24, acordat în 2013.

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. S-a născut într-o familie de învățători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica, în România, la Brașov.

„Mama m-a susținut grozav, doar că nu mă credea cea mai deșteaptă și cea mai frumoasă. În ultimele luni de viață, mama mi-a spus: Când intri tu în scenă, răsare soarele. A fost cel mai mare compliment de o viață pe care mi l-a făcut mama”, mărturisea actrița în interviul pentru Digi24.

De o frumusețe aparte, Stela Popescu a fost căsătorită cu regizorul Dan Puican, de care a divorţat după opt ani. S-a recăsătorit apoi cu Puiu (Mihai) Maximilian (decedat în 1998), despre care spunea că a fost sufletul ei pereche. Actrița nu a avut copii.

Actrița Stela Popescu a jucat timp de 24 de ani la Teatrul de Comedie din București, a jucat în numeroase piese de teatru și film, a făcut și o carieră memorabilă în televiziune. În decembrie 2015, a fost decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler.

Au încins grătarul și au sărbătorit cu muzică răposații. S-a întâmplat astăzi, în Moldova

Cu mesele pline de bucate, romii din diferite regiuni ale Republicii Moldova au sărbătorit Paștele Blajinilor. La Soroca romii au întins mese copioase cu bucate preparate acasă, buchete de flori, ouă cu pietricele, plăcinte, dar și băuturi alese, transmite www.stiri.md.

La Glodeni aceștia au încins grătarul și au sărbătorit cu chef răposații. De asemenea, romii din Chișinău și Florești s-au remarcat prin pomenile luxoase, bucatele sofisticate, pască grandioasă, rațe umplute, miel sau pește la cuptor și muzică ce răsuna tare.

foto: captura www.stiri.md; www.protv.md

A 5-a oară președinte, Putin trăiește o nouă poveste de dragoste. Cine e femeia care i-a furat inima

Proaspăt învestit în funcție pentru cel de-al cincilea mandat, Vladimir Putin trăiește și o nouă poveste de dragoste. Liderul de la Kremlin s-ar fi despărțit de iubita gimnastă și ar trăi o nouă poveste de iubire cu fiica unui senator, cu 32 de ani mai tânără. Deși s-ar fi despărțit încă de la începutul anului, Alina Kabaeva a fost prezentă la ceremonia de învestitură și a vorbit în cuvinte elogioase despre Putin, potrivit digi24.ro.

Printre miile de invitați la ceremonia de inaugurare, presa internațională a identificat-o și pe Alina Kabaeva. Frumoasa gimnastă pentru care Vladimir Putin a divorțat de soție și alături de care a trăit o relație secretă aproximativ două decenii.

Cei doi s-ar fi despărțit, la începutul anului, dar Kabaeva are doar cuvinte de laudă pentru președinte și tatăl celor doi copii ai ei. Kabaeva a participat la inaugurare împreună cu lotul de gimnaste pe care îl antrenează.

Alina Kabaeva: O operațiune militară specială este în desfășurare, nu este ușor, este complicat, dar este minunat că oamenii au venit la alegeri, l-au susținut pe președinte, i-au susținut politicile, iar noi, în calitate de alegători, vedem că liderul nostru nu se bazează pe țări străine, ci se bazează pe propriul popor. Aceasta este cheia tuturor succeselor și victoriilor noastre.

Kabaeva a vorbit și despre viitorul Rusiei la Jocurile Olimpice, dar presa speculează că declarația a făcut trimitere și la relația ei cu Vladimir Putin.

Alina Kabaeva: Un atlet este la fel ca un războinic. Dacă îți spune conducerea să mergi, atunci trebuie să mergi. Dacă îți spune conducerea să nu te duci, atunci nu te duci. Dacă antrenorul mi-a spus că este imposibil, fie că vreau sau nu, atunci este imposibil!

Presa internațională spune că Vladimir Putin are deja o altă iubită. Ar fi înlocuit-o pe gimnasta olimpică cu Ekaterina Mizulina, în vârstă de 39 de ani. Blonda fermecătoare este cu 32 de ani mai tânără decât președintele rus. Mizulina este fiica unei senatoare și foarte activă în online, fiind implicată și în politică. Ea a condus represiunea de către Rusia a conținutului online anti-război, dar este și un foarte activ susținător al legislația anti-LGBT din țară.

Un aeroport din Italia a introdus FaceBoarding la îmbarcarea în avion, un sistem de recunoaștere facială

Aeroportul Milano Linate nu face excepție de la avansarea tehnologică, introducând recent un serviciu inovativ numit FaceBoarding.

Acesta permite pasagerilor să utilizeze exclusiv recunoașterea facială pentru accesul la controalele de securitate și la îmbarcarea directă în avion de la poarta de îmbarcare, scrir rotalianul.com

FaceBoarding, care nu este obligatoriu, a fost dezvoltat de SEA, compania care administrează aeroporturile din Milano Linate și Malpensa, în colaborare cu Thales, o firmă specializată în sisteme de securitate biometrică.

Serviciul este un sistem sigur, simplu și rapid, care oferă o alternativă la procedurile tradiționale de check-in și îmbarcare, propunând un parcurs fluid și fără necesitatea prezentării documentelor fizice la fiecare etapă.

Pasagerii nu vor fi obligați să utilizeze acest serviciu, va fi un traseu care va merge în paralel cu cel clasic. Îl vor putea folosi cei care s-au înregistrat anterior.

Utilizatorii trebuie să urmeze câțiva pași, precum citirea Politicii de confidențialitate și acordarea consimțământului pentru prelucrarea datelor personale, înregistrarea cărții de îmbarcare și a documentului electronic.

Ulterior, ei se identifică printr-un proces de recunoaștere facială la o cameră dedicată, ceea ce le permite să acceseze apoi coridoarele speciale către avion.

În viitorul apropiat, SEA plănuiește să simplifice și mai mult procesul prin introducerea unei aplicații mobile care va elimina necesitatea prezentării fizice la chioșcurile de înregistrare, permitând înregistrarea facială direct de pe dispozitivul mobil.

Această tehnologie este deja adoptată de companii aeriene precum Ita Airways și Sas, deschizând calea pentru o experiență de călătorie mult mai rapidă.

FaceBoarding promite nu doar eficiență, dar și un nivel ridicat de securitate, asigurându-se că doar pasagerul înregistrat poate avea acces la avion.

Sancțiuni mai dure pentru persoanele fizice care angajează muncitori cu ziua. Află detalii
Articolul anterior
Cuplul de dansatori care a câștigat aurul pentru Moldova la Campionatul mondial de dans sportiv s-a logodit!
Articolul următor