Natalia Gordienko, într-un costum de baie retro pe riviera franceză!

Toate mămicile își doresc ca după naștere, corpul lor să redevină cel pe care îl știau înainte de sarcină, într-un timp cât mai scurt. Este un lucru absolut firesc, însă situația este diferită, de la un caz la altul. În timp ce unele mame își revin perfect și sarcina nu lasă nicio urmă pe chipul lor, în alte cazuri, lucrurile pot fi mai delicate, râmâne burtica după naștere, se lasă pielea, apar vergeturi pe abdomen, pe coapse, sau kilograme în plus.

separator

Natalia Gordienko a devenit mămică acum 7 luni. În urmă cu câteca zile, artista a plecat într-o vacanță pe Coasta de Azur. Natalia își reface tonusul pe riviera franceză, iar recent a avut curajul să posteze o poză cu ea, într-un costum de baie retro, compus din două piese.

Artista a îmbrăcat un slip cu talie înaltă care i-a pus în evidență abdomenul plat, dar care nu a lăsat să se vadă pielea de pe abdomen.

În dreptul imaginii, Natalia a scris simplu:

,,💙 #mommy”.

Artista a prins un bronz spectaculos, și totodată a publicat o nouă fotografie cu Christian. Acum, nicio vacanță nu prinde aripi fără odorașul ei. Natalia l-a dus pe Christian în Franța, la Cannes, acolo unde micuțul a fost adus pe lume la sfârșitul lunii noiembrie, anul trecut.

Regele Charles, dezvăluiri cu privire la un efect secundar al tratamentului chimioterapeutic pentru cancer

Regele Charles a oferit luni o perspectivă personală asupra luptei sale cu cancerul.  Monarhul a dezvăluit că și-a pierdut simțul gustului, potrivit The Independent. Mărturisirea i-a făcut-o unui veteran al armatei britanice.

În timpul vizitei efectuate luni după-amiază la Muzeul aviatic al armatei din Middle Wallop, Hampshire, regele, în vârstă de 75 de ani, a stat de vorbă cu Aaron Mapplebeck, veteran al armatei britanice și supraviețuitor al cancerului.

Cei doi au discutat despre efectele secundare ale tratamentului.

Când veteranul i-a mărturisit monarhului că și-a pierdut simțul gustului în timpul chimioterapiei pe care a urmat-o anul trecut, Regele Charles a spus că acest lucru i s-a întâmplat și lui.

I-a predat Prințului William comanda fostului regiment al Prințului Harry

Monarhul a venit cu elicopterul la ceremonia specială la care a participat și Prințul William, în cadrul căreia a predat oficial comanda fostului regiment al Prințului Harry.

Prințul Harry și Regele Charles nu s-au văzut în timpul scurtei vizite a ducelui la Londra.

Nici Charles, nici William nu au participat la evenimentul de săptămâna trecută al Fundației Invictus Games la care Harry a participat pentru a celebra cea dea 10-a aniversare a Jocurilor Invictus.

Un război al cuvintelor a izbucnit, între timp, între Harry și tabăra lui Charles în legătură cu evenimentul de săptămâna trecută. 

„Totul este foarte trist”, a declarat un prieten al lui Charles, potrivit The Times.

„Deși cu greu avea de gând să întindă covorul roșu în momentul în care a fost anunțată această excursie Invictus, medicii sfătuindu-l să se concentreze asupra tratamentului și recuperării sale, ideea că a refuzat să găsească spațiu în agenda sa… Ei bine, să spunem că amintirile pot varia încă o dată”, a mai spus acesta.

Videoclipul care i-a înfiorat pe ruși: Număr copleșitor de morminte ale soldaților morți pe front, filmat în cimitirul din orașul Orenburg

Numărul imens de morminte proaspete le amintește în mod constant rușilor de prețul pe care trebuie să-l plătească în fiecare zi pentru ,,operațiunea” militară a lui Putin în Ucraina.

Pe rețelele de socializare au apărut filmări de la cimitirul din orașul Orenburg, situat aproape de granița cu Kazahstanul, unde sunt îngropați soldați ruși care au murit în Ucraina de la începutul invaziei, relatează ziare.com.

Unul dintre martorii oculari a filmat un videoclip cu un telefon mobil în timp ce conducea pe lângă cimitirul de la marginea orașului.

Videoclipul a fost distribuit pe scară largă pe rețelele de socializare și arată nivelul la care au ajuns pierderile rușilor în urma invaziei Ucrainei.

Numărul mare de morminte ale soldaților ruși poate fi observat după steagurile militare rusești, coroane și simbolul ”Z”.

Încercând să cucerească regiunile de est ale Ucrainei, armata lui Putin pierde zeci de mii de oameni, câștigând controlul asupra ruinelor Avdeevka și Bakhmut.

Statele europene au creșteri economice peste așteptări. Cine salvează zona euro de recesiune

Anul 2024 se poate încheia cu o creștere a economiilor din zona euro care depășește așteptările analiștilor, pe fondul unor îmbunătățiri în Germania, Franța, Italia și Spania. Datele preliminare publicate de Eurostat arată și că zona euro a înregistrat o scădere ușoară la finalul anului trecut, echivalent cu o recesiune tehnică.

Conform analiştilor intervievaţi de Bloomberg, PIB-ul zonei euro va creşte cu 0,7% în 2024, faţă de un avans de 0,5% estimat în precedentul studiu lunar. Economia Germaniei ar urma să înregistreze o expansiune de 0,2%, faţă de un nivel prognozat anterior de 0,1%, conform Agerpres.

Rezultatele, care includ şi revizuirea în creştere a prognozelor economice pentru Franţa, Italia şi Spania, indică îmbunătăţirea încrederii în regiune.

Conform datelor preliminare publicate de Eurostat, economia zonei euro a înregistrat o performanţă peste aşteptări în perioada ianuarie-martie 2024. Produsul Intern Brut al celor 20 de ţări care au trecut la moneda unică a înregistrat un avans de 0,3% în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent. Analiştii mizau pe o creştere de doar 0,1% a economiei zonei euro de la un trimestru la altul.

În schimb, Eurostat a revizuit în jos cifrele pentru trimestrul patru al anului trecut, când economia zonei euro a înregistrat o contracţie de 0,1%, în loc de stagnarea anunţată iniţial, ceea ce înseamnă că zona euro a fost în recesiune tehnică în a doua jumătate a anului trecut. Una dintre definițiile pentru recesiunea economică se bazează pe scăderi ale produsului intern brut pentru două trimestre consecutive.

De asemenea, rata inflaţiei în zona euro se apropie de ţinta Băncii Centrale Europene de 2% şi analiştii se aşteaptă la reducerea dobânzilor în iunie.

Conform analiştilor intervievaţi de Bloomberg, anul acesta BCE va reduce dobânda la depozite cu 0,75%, iar rata inflaţiei în zona euro va atinge 2% în trimestrul doi din 2025.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, declara recent că economia zonei euro „se redresează şi vedem semne clare de revenire”.

sursa

Legăturile surprinzătoare ale Irinei Rimes cu colegii de la “Vocea României”. Ce nu știai despre noua jurată a emisiunii?
Articolul anterior
Imagini de acasă de la Mădălina Manole. Ce spunea artista cu doar câteva luni înainte de tragedie?
Articolul următor