Presa rusă scrie că micuța ar fi stat în frig aproape două ore. Educatoarea însă susține că imediat ce a intrat în grădiniță și a observat că fetița lipsește, a plecat să o caute afară și a găsit-o înghețată în spatele unei grămezi de zăpadă.
Totul s-a intamplat ieri la o gradiniță din Moscova. În jurul orei nouă dimineața copii au ieșit afară la joacă. Când a venit ora mesei, toți au intrat în grădiniță, în afara de fetița de trei ani. Inițial, jurnaliștii au scris că abia după doua ore educatoarea a observat că micuța lipsește. Educatoarea a spus că a găsit fetița acolo la ora 11:45. Au dus-o la al doilea etaj, acolo unde copii dorm și au început să o resusciteze. Au chemat și ambulanța.
Ulterior însă, anchetatorii au anuntat că educatoarea a observat că fetița nu este în grădiniță aproape imediat după ce a intrat în instituție. Medicii chemați la grădiniță nu au putut decât să confirme decesul. Educatoarea are propria versiune. Ea spune ca micuței i s-ar fi făcut rău în timp ce se juca. Mama copilei susține că fetița nu avea probleme de sănătate.