O moldoveancă de 26 de ani i-ar fi dat foc iubitului ei, în vârstă de 60 de ani, pentru a pune mâna pe averea acestuia

O angajată a Ministerului Finanţelor, care la moment se află în concediu de îngrijire a copilului, riscă între 15 şi 20 de ani de închisoare pentru omorul premeditat, săvârşit cu o deosebită cruzime, a propriului concubin.

separator
Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Râşcani a finalizat şi transmis în judecată dosarul de învinuire a acesteia.

Potrivit probatoriului, învinuita a planificat omorul concubinului din timp. Având un copil comun, aceasta a mizat că astfel va putea intra în posesia mai multor imobile şi a conturilor bancare pe care bărbatul le deţinea.

Astfel, în noaptea spre 31 octombrie 2018, după ce au consumat împreună alcool în casa, în care locuiau de mai mulţi ani, învinuita a aşteptat până concubinul a adormit. În continuare, femeia a incendiat mai multe elemente de mobilier din bucătărie, dar şi din odaia în care dormea victima, a închis toate geamurile şi a încuiat uşa de la casă, părăsind în grabă locuinţa.

În scurt timp, bărbatul s-a trezit şi a încercat să se salveze, însă nu a izbutit, fiind încuiat pe dinafară de învinuită. Moartea concubinului, în vârstă de 60 de ani, a survenit ca urmare a intoxicaţiei acute cu monoxid de carbon.

Mai mult, raportul de expertiză judiciară inginero-tehnică, dispusă de procurori, a concluzionat că, incendiul a avut două focare şi a fost generat de surse deschise de foc, aduse din exterior.
Fugind de la locul faptei şi încercând să-şi asigure un „alibi”, aceasta a apelat serviciul 112, numai după ce a survenit decesul victimei.

De notat că, Serviciul Unic 112 nu a reacţionat la apelul telefonic al învinuitei, pompierii deplasându-se la faţa locului abia la ora 07.00 dimineaţa (peste 4 ore dupa apel), localizând incendiul şi depistând cadavrul bărbatului.

În prezent, învinuita, în vârstă de 26 de ani, are interdicţia de a părăsi ţara, după ce recent, a încercat să părăsească teritoriul ţării, împreună cu copilul său minor, însă a fost reţinută pe teritoriul Aeroportului Internaţional Chişinău.

Concomitent, pe acest caz procurorii au iniţiat urmărirea penală şi în privinţa angajaţilor serviciului 112, sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu, soldată cu decesul unei persoane.

O femeie, constrânsă să întrețină raporturi sexuale cu un individ care o șantaja cu publicarea unor videouri cu caracter intim

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI anunță reținerea unui bărbat din Strășeni, de 26 de ani, care ar fi constrâns-o pe o femeie să continue întreținerea raporturilor sexuale cu el, prin șantajarea cu răspândirea secvențelor filmate în timpul actelor sexuale de până atunci.

Mai mult decât atât, bărbatul i-a încălcat viața privată și prin faptul că a înregistrat scenele sexuale fără acordul femeii. După o serie de amenințări că le-ar prezenta apropiaților femeii înregistrările, acesta a trecut la fapte și i le-a transmis fostului soț al acesteia, în afara țării. Astfel, după faptele care durau din iulie 2023, femeia cu vârsta de 34 de ani a depus o plângere la autorități, care au purces la reținerea acestuia, cu suportul mascaților din BPDS “Fulger”, și ridicarea telefonului care conține imaginile intime. Urmărirea penală continuă, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Concert în Orășelul European din PMAN, de 9 Mai

Mâine, 9 mai, pe scena din PMAN, peste 1000 de copiii din instituțiile educaționale din municipiul Chișinău vor încânta publicul cu talentul și entuziasmul lor. Colectivele de copii sunt din diverse instituții de învățământ extrașcolar ale Direcției Generale Educație, printre care se numără: CCC „Ghiocel”, CAE „Curcubeul”, CCC „Floarea Soarelui”, CEE „Lăstărel” și CCC „Luceafărul”, vor evolua cu programe culturale și artistice.

În Orășelul European din Piața Marii Adunări Naționale, Primăria Chișinău va avea 2 corturi cu informații despre proiectele pe care le desfășoară împreună cu partenerii de dezvoltare.

În primul cort vor fi prezentate informații despre toate proiectele iar cel de-al doilea cort va fi dedicat tinerilor și activităților Centrelor municipale de Tineret.

Chișinăul are un portofoliu de aproape 3 miliarde de lei, care cuprinde proiecte în domeniul eficienței energetice, reabilitarea drumurilor, Proiectul „Deșeuri Solide Chișinău”, restabilirea rețelelor de apeduct și canalizare, reabilitarea râului Bîc și multe altele ce includ domeniul social, educațional, tineret și lansarea afacerilor.

La corturile Primăriei Chișinău vor fi desfășurate diverse activități pentru toate vârstele.

Vor fi sesiuni de discuții cu vizitatorii, prezentări de proiecte, joc de șah cu campioni (juniori și seniori), quiz despre Chișinău cu premii, spațiu special amenajat pentru distracția copiilor.

Prima reacție a Nataliei Barbu după Eurovision: „Nu e despre voce! Este foarte politic”

Natalia Barbu a suferit înfrângere ieri seara la cel mai important concurs de voci, Eurovision Song Contest 2024, așa că Moldova nu a reușit să se califice de această dată în marea finală. Artista a oferit prima reacție, după ce a aflat rezultatul televotului, declarând că e un concurs politizat, scrie cancan moldova.

„Încă o dată ne convingem ce concurs e. Nu este vorba despre voce. Este foarte politic și nu contează pentru că piesa mea e despre lumină, e despre frumos și eu sunt convinsă că m-am conectat cu foarte multă lume, doar că acest concurs probabil că nu e doar despre asta. Sunt convinsă că m-a votat foarte multă lume și trebuia să trec în finală. . .Bineînțeles că sunt momente când o țară ca a noastră are șanse să urce chiar foarte sus, dar asta așa uneori, ca să nu ne răsfețe prea mult. . .Eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru această experiență în sine. A fost frumos și eu cred că dacă am ajuns aici, în acest concurs, nu am ajuns degeaba, pentru că de acum încolo începe o etapă nouă și frumoasă în cariera și în viața mea”.

Interpreta noastră a urcat pe scenă sub numărul 11, cu piesa „In The Middle”. Vedeți mai jos prestația.

Un georgian îmbrăcat în uniformă de polițist jefuia moldoveni, sosiți la mare în Ucraina
Articolul anterior
Mămicile din Cahul au aflat sfaturi sănătoase despre alimentația pe perioada alăptării
Articolul următor