O oră de suflet pentru noi valorează un vis pentru Gabriel Spoială!

gabi_spoiala2În fiecare zi auzim că undeva, într-un colțișor de țară sau de oraș, o mamă luptă cu disperare pentru copilașul ei bolnav. Și ar da orice ca să își vadă copilașul bine, alergând prin ogradă, trăind fiecare clipă a copilăriei cu zâmbet. Așa își dorește să îl vadă și mama lui Gabriel Spoială, un băiețel de doar 7 ani. Este elev în clasa întâi și cea mai mare dorință a lui este să meargă la școală… doar atât! Însă boala vrea să îi spulbere acest vis. Până la în prezent a trăit mai mult prin spital, pentru că suferă de mucoviscidoza. Acum două zile a fost supus celei de a  șaptea operații, o încercare prea grea pentru Gabriel și mama lui. În aceste clipe se află în secția de terapie intensivă și are nevoie de ajutorul nostru.

separator

De cât are nevoie un om pentru a face o faptă bună? Dar pentru a îndeplini un vis? Cât valorează un vis scăldat în lacrimi de mamă?

Nu e nevoie de ani sau sute de mii de lei. E de ajuns o oră, o zi sau o viață? Fundația ”Ajută un Om”  este convinsă că uneori o singură oră este decisivă pentru o viață de om. Iată de ce a inițiat o întâlnire intitulată sugestiv ”Ora de Suflet”, pentru a face apel la toți oamenii cu suflet mare care vor să contribuie la realizarea unui vis de copil.  Doar de o oră este nevoie, pentru a ajuta un băieţel care se numeşte Gabriel Spoială şi a căruia boala (mucoviscidoza) îi fură copilăria și visele.
Această oră, care va ajuta un copil să creadă în vise, se va desfășira într-o atmosferă relaxantă cu vin și ciocolată, dar și discuții despre alimentație cu Luminița Suveică, Șefa direcției Sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, autoarea cărții ”Bazele nutriției (ghid practic)”.

Biletul de acces va costa 100 de lei și va putea fi achitat direct la intrarea la eveniment. În schimb, fiecare venit va primi câte o pungă din partea Gedeon Richter, care va conține obiecte ce depășesc valoarea celor 100 de lei achitați la intrare: ceasuri, agende, căni, și tot felul de lucruri utile, obiecte care o să vă amintească de gestul pe care l-aţi făcut.

Banii adunaţi din vânzarea biletelor vor fi utilizați pentru achitarea medicamentelor de care are nevoie Gabriel. La fel, la eveniment va fi în vânzare cartea ”Bazele nutriției”, la prețul de 100 de lei. Banii adunați din vânzarea cărților vor fi donați familiei Spoială, pentru a-și putea achiziționa bunuri de primă necesitate (obiecte de igienă, produse alimentare).

Orice donație este binevenită, familia având nevoie urgentă de bani pentru a putea continua tratamentul.

O sută de lei este o sumă pe care deseori o cheltuim pentru nimicuri, care strâng praf pe undeva prin casă și nu ne mai aducem aminte de ele. Dar dacă ne limităm la unele lucruri neimportante pentru noi și facem un copil să creadă în vise, în oameni? O sumă nesemnificativa pentru unii poate fi decisivă pentru alții.

Toți cei care pot jertfi o oră pentru un vis de copil, sunt așteptați astăzi, 21 martie, ora 18:30 la Capitoles Lux (str. M. Varlaam 78).

Verificați online statutul certificatului medical! Precizările Casei Naționale de Asigurări Sociale

Casa Națională de Asigurări Sociale amintește tuturor cetățenilor despre posibilitatea de a verifica online statutul certificatului medical.

Pentru a utiliza acest serviciu electronic urmează să introduceți în câmpul respectiv seria şi numărul certificatului (după cum se vede din imaginile de mai jos). 

Acest serviciu electronic permite beneficiarului să verifice statutul certificatului de incapacitate temporară de muncă.

Datele din certificatele de incapacitate temporară de muncă pot avea următoarele statute afişate pe ecran:

Mai multe informații utile referitor la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă puteți găsi AICI.

”Ne înghite pământul!” Încă un oraș, de această dată din România, în alertă din cauza unei străzi care s-a surpat. Craterul s-ar fi extins peste noapte

Situație critică la Slănic Prahova, acolo unde o stradă s-a surpat și a apărut un crater adânc de doi metri. Zeci de localnici au fost evacuați, iar clădirile din împrejurimi sunt în pericol. Specialiștii geologi sunt în zonă și fac permanent măsurători. Până se va veni cu o concluzie, perimetrul de siguranță a fost extins, iar traficul rutier și pietonal este interzis, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 14:15 La o zi după craterul format în oraș, localnicii au sesizat probleme și la grădinița Nr.1 din Slănic. Părinții au avertizat autoritățile că pereții unității crapă de pe o zi pe alta. Prefectul județului Prahova a trimis un control la grădiniță pentru a vedea dacă situația are legătură cu craterul din oraș. ISU a venit cu un răspuns în legătură cu această situație. „Urmare a sesizărilor primite, o echipă operativă a ISU Prahova s-a deplasat la imobilul cu destinația grădiniță, care se află la o distanță de aproximativ 400 m fața de locația unde s-a produs tasarea terenului, pentru a verifica informațiile conform cărora situația de urgență produsă în data de 25.04.2024 a afectat și unitatea de învățământ. La locul solicitării, pompierii au constatat existența unor crăpături la pereții imobilului, însă, conform reprezentanțiilor grădiniței, acestea existau și s-au accentuat”, a transmis ISU. Potrivit autorităților, în unitatea de învățământ nu se desfășoară activități. „Până la o expertiză de specialitate, nu putem confirma sau infirma că evenimentul produs reprezintă cauza accentuării crăpăturilor deja existente la unitatea de învățământ preșcolar. Totodată, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 25.04.2025, a fost adusă în discuție și locația grădiniței, experții cooptați neputând să formuleze o recomandare în lipsa unor expertize de specialitate. De asemenea, dorim să informăm că măsurile adoptate au fost luate gradual și au caracter preventiv, iar acestea au ca scop protejarea vieții cetățenilor și nu acela de a crea un disconfort. Dorim să mulțumim locuitorilor imobilelor din zona afectată pentru că au dat curs recomandărilor noastre și să-i asigurăm că toate instituțiile implicate în gestionarea acestui eveniment depun toate eforturile pentru ca disconfortul creat să aibă un impact cât mai mic”, se mai arată în comunicatul ISU.

Localnicii spun că trăiesc un coșmar și că se simt permanent în pericol.

O echipă de experți tehnici este prezentă la fața locului și face verificări pentru a stabili cauza producerii surpării și ce riscuri sunt în zonă. Se iau în calcul mai multe variante, inclusiv un lac subteran care să fi dus la această surpare. De asemenea, zona este exploatată de sute de ani și există și varianta ca sub loc să fie o galerie subterană.

O stradă aglomerată din Buriticupu, un oraș din nord-estul Braziliei, a ajuns acum o prăpastie largă cu o adâncime de 80 de metri – o clădire de 20 de etaje ar încăpea în ea. Canioanele formate în urma eroziunii solului avansează cu o viteză îngrijorătoare și distrug mii de case din America Latină și Africa și amenință terenurile agricole fertile din unele părți din China, SUA și Europa, potrivit BBC.

Aeroportul Internațional Galați-Brăila, așteptat și de moldovenii din sudul Republicii Moldova

Europarlamentarul galatean Dan Nica a anuntat deblocarea proiectului aeroportului din zona Galati-Braila, obiectiv pentru care ROMATSA si-a dat avizul de amplasare, anunță presa română.  

Presedintele Consiliului Judetean Galati, Costel Fotea, a declarant ca avizul ROMATSA a fost obtinut extrem de greu, din cauza proximitatii judetului Galati de granita cu Ucraina, existand necesitatea asigurarii unui spatiu mare de zbor, pentru orice tip de situatie.

Potrivit autoritatilor, pana la finalul acestui an urmeaza sa fie gata studiile tehnice legate de constructia aeroportului, urmand ca anul viitor sa fie scos la licitatie Studiul de Fezabilitate al aeroportului si ulterior se va identifica sursa de finantare (parteneriat public/privat, fonduri europene sau fonduri guvernamentale) necesara constructiei obiectivului.

Conform estimarilor, constructia unui aeroport la Galati s-ar ridica la circa 500 de milioane de euro.

Potrivit studiilor de specialitate efectuate pana in prezent, aeroportul de pasageri dar si de marfuri de la Galati este gandit sa se amenajeze pe o suprafata de 250 de ha (cu posibilitate de extindere cu inca 115 ha) pe raza localitatilor galatene Tudor Vladimirescu, Slobozia Conachi si Branistea. Terminalul de pasageri va include o constructie cu parter si etaj, avand in total 7 porti de intrare Schengen si 3 porti non-Schengen, o parcare auto, zona terminalului cargo, turnul de control si alte constructii necesare.

Estimarile facute arata ca dupa 15 ani de functionare, aeroportul va avea un trafic de un milion de pasageri pe an, fiind vorba despre locuitorii din Galati, Braila, Vrancea, Buzau, dar si Republica Moldova sau Ucraina.

Sucurile cu zahăr omoară 200.000 de persoane pe an!
Articolul anterior
Vino la “Party Sexy Night In Moldova”!
Articolul următor