Într-un comunicat emis de Î.S. „Poșta Moldovei” este atenționat faptul că persoane străine s-ar da drept angajați ai instituției pentru a cere ilegal bani de la oameni, sub pretextul de a repara cutiile poștale.
Drept urmare, reprezentanții instituției atenționează:
„Î.S. „Poșta Moldovei” nu colectează bani pentru repararea cutiilor poștale.
Fiți precauți când persoane străine se pretind a fi angajați ai Î.S. „Poșta Moldovei” și colectează bani pentru repararea cutiilor poștale.
Conform art.21 din Legea comunicațiilor poștale Nr.36 din 17.03.2016, alin. (1): Orice persoană fizică sau juridică are dreptul să beneficieze de serviciile poştale din sfera serviciului poştal universal. Utilizatorii serviciului poștal universal instalează și întrețin cutiile poștale individuale pe cont propriu.
Așadar, Î.S. „Poșta Moldovei” nu prestează astfel de servicii: nu instalează, nu întreține și nu repară cutiile poștale! Persoanele care cer bani sunt de fapt escroci, iar în asemenea situații, vă rugăm să sesizați organele competente”, se arată în comunicat.