Schemă frauduloasă cu prejudicii de 20 de milioane de lei pentru Moldova Gaz

Vineri, 25 octombrie 2019, sub conducerea Procuraturii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale (PCCOCS) au avut loc percheziții la oficiul Ungheni Gaz și la trei oficii ale altor întreprinderi, precum și la domiciliile și automobilele factorilor de decizie ai acestor întreprinderi, anunță Procuratura Generală a R. Moldova.

separator
Cele 15 percheziții au avut loc în cadrul unei cauze penale pe faptul implementării unei scheme frauduloase care a adus prejudicii peste 20.000.000 lei pentru Moldova Gaz și întreprinderilor afiliate.

Mai exact, factorii de decizie ai acestora au obținut dreptul exclusiv de livrare a utilajului şi echipamentelor destinate utilizării în procese de distribuire a combustibilului gazos în adresa Moldova Gaz și întreprinderilor afiliate.

De asemenea, aceștia au au obținut favoruri materiale ilicite din majorarea nejustificată a preţului la aceste echipamente.

Pentru aceste fapte, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea de până la 15 ani.

Urmărirea penală continuă, iar PCCOCS va reveni cu detalii odată ce acestea vor deveni disponibile, în limita legii. Perchezițiile au avut loc sub conducerea PCCOCS de comun cu colaboratorii Direcției nr.3 al Inspectoratului Național de Investigații al IGP.

alte Articole interesante