Șocant. Mireasa implicată în accidentul de ieri ar fi fost vie la venirea ambulanței

Ieri a avut loc un accident tragic în comuna Sângera. O femeie de e 30 de ani, care se deplasa împreună cu soțul său la Oficiul Stării Civile pentru a depune actele pentru căsătorie, a murit.

separator

f

Tânăra împreună cu iubitul său se aflau în mașina de model Opel, când au fost tamponați de un camion, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 45 de ani.

Ieri, se spunea că femeia ar fi murit pe loc, astăzi, însă, a apărut un video care demonstrează că tânăra era vie la venirea ambulanței.

Din imagini se poate vedea cum echipajul ambulanței sosite la fața locului se arată neputincios în transportarea femeii la spital, chiar dacă mai multe persoane, printre care și iubitul victimei, solicitau acordarea asistenței medicale de urgență.

Potrivit medicului de pe ambulanță, femeia ar fi decedat pe loc, în timp ce verifica pulsul de mai multe ori. Cu toate astea, autorul filmulețului spune că ar fi observat semne vitale, iar medicii s-ar fi eschivat de la transportarea femeii la spital, scrie zugo.md.

în interiorul ambulanței se afla deja o altă victimă a accidentului, iar potrivit surselor, echipajul acesteia ar fi refuzat să transporte două persoane concomitent. În același timp, însă, medicul a refuzat și ajutorul șoferilor care s-au arătat dispuși să transporte femeia la spital.

Întreg momentul poate fi urmărit mai jos. Vă avertizăm că urmează imagini ce vă pot afecta emoțional.

Olena Zelenska și Dmitro Kuleba, în vizită în Serbia

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a sosit duminică într-o vizită în capitala Serbiei, Belgrad, împreună cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, aceasta fiind prima dată când o delegație ucraineană la nivel înalt vizitează Serbia de când Rusia a lansat campania militară împotriva Ucrainei.

Alături de prima doamnă a Serbiei, Tamara Vucic, și de ministrul Kuleba, Olena Zelenska a făcut un tur al Belgradului și a vizitat fortăreața medievală Kalemegdan, relatează agenția Tanjug, citată de Reuters, notează Agerpres.

De asemenea, soția președintelui Volodimir Zelenski a asistat la semnarea unui acord de cooperare între universitățile din Belgrad și Kiev.

Serbia, care aspiră să adere la UE, a condamnat încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei în urma agresiunii militare ruse lansate în februarie 2022, dar a refuzat până în prezent cererile statelor occidentale de a se ralia sancțiunilor contra Rusiei, țară cu care menține legături tradiționale de prietenie.

În schimb, Serbia a preluat mii de refugiați ucraineni, a oferit Kievului ajutoare umanitare și a promis asistență pentru operațiunile de deminare a teritoriului ucrainean în cadrul viitoarelor eforturi de reconstrucție post-război.

Potrivit unui raport al Pentagonului declasificat anul trecut, Serbia ar fi furnizat de asemenea arme și muniții Ucrainei, în pofida relațiilor sale apropiate cu Rusia.

În perioada scursă din 2022, președintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski de trei ori în cadrul unor reuniuni internaționale, ultima lor întâlnire având loc la Tirana (Albania) în februarie.

Un moldovean a fost reținut în timpul protestelor din Georgia

Un cetățean moldovean a fost reținut în timpul protestelor din Georgia. Informația a fost confirmată de Ministerul de Externe de la Chișinău.

„Misiunea noastră diplomatică este în contact cu autoritățile georgiene și este dispusă să întreprindă toate acțiunile necesare care se impun”, a precizat MAE într-un comunicat.

Duminică, mii de oameni au protestat la Tbilisi în ajunul examinării de către Parlament, în a treia și ultima lectură, a controversatului proiect de lege privind „influența străină”. Poliția a aplicat forța împotriva manifestanților și a reținut cel puțin 20 de persoane. Printre cei reținuți se numără cetățeni ruși și americani, potrivit Europei Libere.

Moment impresionant! Natalia Barbu interpretează deosebit piesa „In the Middle”, acompaniată de Isaak, reprezentantul Germaniei la Eurovision

Deși au fost concurenți la ediția din acest an a concursului Eurovision, unii interpreți au reușit să lege prietenii și să-i unească talentele, spre bucuria fanilor.


Natalia Barbu, care a reprezentat R. Moldova la competiția muzicală care s-a desfășurat în Suedia, a făcut publică o înregistrare în care cântă altfel piesa „In the Middle”, fiind acompaniată la chitară de reprezentantul Germaniei la Eurovision, Isaac.

„O sesiunea live magică împreună cu artist și muzician extraordinar din Germania, Isaak. Frumoasă amintire! Mulțumesc, Isaak!”, a scris Natalia Barbu pe Facebook, potrivit ziarulnational.md.

„Este superbă versiunea asta!” sau „Minunată!!!”, i-au transmis fanii.

Carla’s Dreams a lansat piesa ”Antiexemplu”. Fanii spun că va fi hit!
Articolul anterior
Sigur nu știai asta! 19 obiecte din casa ta care au termen de valabilitate
Articolul următor