Un bărbat, amendat cu 1.500 de lei pentru că fuma în stație, a pierdut în instanță

Un bărbat s-a adresat în instanță, nemulțumit că a fost amendat pentru că fuma în loc public. În privința bărbatului a fost întocmit proces-verbal și a fost amendat cu 1.500 de lei pentru că fuma la stația de vehicole de rută, sub acoperiș. Acesta a depus contestație și a cerut anularea procesului-verbal.

separator

Judecătoria Bălți a respins contestația și a menținut sancțiunea impusă bărbatului. Acesta a depus recurs și a invocat că, potrivit prevederilor art.374 al.(3) Cod contravențional, procesul contravenţional se desfăşoară pe principiile de drept contravenţional, în temeiul normelor dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte. La fel, el a invocat că orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

Mai mult, recurentul a mai motivat că în privinţa sa au fost încălcate principiile prevăzute de Constituţie, Codul penal şi Codul contravențional. Și asta pentru că la procesul-verbal ar fi trebuit anexată ţigara, pachetul de ţigări, inclusiv să fie şi martori care să confirme că fuma în loc public.

Recurentul a mai precizat că nu a fost indicată adresa exactă a stației, deoarece, pe strada pe care se afla când a fost amendat, sunt stații părăsite. El a mai indicat că este o persoană din rândul păturilor social-vulnerabile, nu lucrează, nu are sursă de întreţinere şi suma de 1.500 lei reprezintă o avere.

În urma examinării recursului, Curtea de Apel Bălți a ajuns la concluzia că circumstanţele invocate de recurent nu pot servi drept temei de admitere a contestaţiei. Mai mult, instanța a precizat că acestea sunt invocate ca o metodă de a denatura stabilirea adevărului pe caz în vederea eschivării de răspundere contravenţională. Prin urmare, recursul a fost respins.

sursa: www.bizlaw.md

alte Articole interesante