Femeia s-a aflat printre străini aproape 10 ani. În tot acest răstimp, a măcinat-o dorul de casă și de cei dragi. Atunci când îți este lumea mai dragă, nu ai posibilitatea să stai lângă ai tăi, să mai petreci cu ei. Pentru că în ultimii 10 ani nu și-a putut vizita tatăl la ziua sa de naștere, tânăra a decis să revină acasă, pentru a-i face părintelui o surpriză.
Însă, nu oricum! Ajutată de o agenție în organizarea surprizelor, aceasta s-a deghizat într-un ursuleț, a intrat pe portiță și i-a urat tatălui său ,,La mulți ani!”. Emoțiile și lacrimile i-au copleșit pe toți.
Vezi cum a avut loc reîntâlnirea în materialul video de mai jos:
Un copil de 4 ani din Rîbnița a mâncat circa 30 de medicamente, fără să fie observat de mama sa
Un copil de 4 ani a ajuns la spital, după ce a găsit o sticluță cu medicamente și a mâncat circa 30 de pastile cu extract de valeriană. Cazul a fost înregistrat pe 29 ianuarie, în orașul Rîbnița, scrie newtv.md.
Potrivit presei din stânga Nistrului, mama copilului nu observase că micuțul găsise medicamentele, însă a observat că ceva nu este în regulă, după ce a zărit sticluța goală în mâinile fiului său.
Copilul a fost dus la spital, unde a primit asistența medicală necesară. În prezent, viața și sănătatea lui sunt în afara pericolului.
Caz șocant! O tânăra din Capitală a murit în timpul unei proceduri de frumuseţe
O tânără în vârstă de 35 de ani, a murit, după ce a mers să-și facă niște proceduri la un salon de frumusețe de pe bulevardul Ştefan cel Mare din centrul Capitalei. Tragedia a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 30 ianuarie, scrie PulsMedia.md.
Victima s-a dovedit a fi o femeie de afaceri, proprietara unui magazin de haine dintr-un centru comercial din Capitală.
Aceasta ar fi mers ieri la salonul de frumusețe unde urma să-i fie efectuată o anumită procedură pentru întinerirea pielii, dar din nefericire a decedat în circumstanțe încă neclare.
Este vorba de Liubovi Babutki, proprietara unui renumit magazin de haine pentru femei din Chişinău, „Mona Lisa Boutique”.
Comunitatea online a fost şocată de vestea tristă, iar printre persoanele care au anuţat că femeia a decedat sunt actorul Emilian Creţu, care a transmis mesajul „Liubiţa, Dumnezeu să te ierte”, dar şi influencerul Mihaela Chistol, care a povestit că urma să se întâlnească cu proprietara magazinului chiari ieri seara pentru nişte filmări, însă, a fost anunţată că acestea nu vor mai avea loc întrucât Liubovi a decedat.
De asemenea, pe pagina de Instagram a magazinului, oamenii au transmis condoleanţe familiei.
Adolescentă de 14 ani, ucisă de tatăl ei din cauza că posta videoclipuri „nepotrivite” pe TikTok
Un bărbat a recunoscut că și-a împușcat mortal fiica în vârstă de 14 ani pentru că nu era de acord cu videoclipurile pe care le posta pe TikTok. Familia se mutase recent în Pakistan, după 25 de ani petrecuți în SUA, potrivit BBC citat de digi24.ro.
Anwar ul-Haq, tatăl victimei, care are cetățenie americană, a declarat inițial anchetatorilor că atacul a fost comis de bărbați necunoscuți. Însă, după o investigație mai amănunțită, bărbatul a mărturisit că nu era de acord cu activitatea fiicei sale, Hira, pe rețelele sociale, motiv pentru care a ales să o omoare. Familia victimei, care a trăit 25 de ani în Statele Unite, s-a mutat recent în Pakistan. Fata începuse să posteze pe TikTok înainte de a se întoarce în țara natală a părinților săi, iar tatăl considerase „nepotrivite” postările sale. Poliția a declarat că investighează toate pistele, inclusiv posibilitatea unei crime de onoare, un fenomen des întâlnit în Pakistan.
Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, sute de femei sunt ucise anual în Pakistan în așa-numitele „crime de onoare”, comise de membri ai familiei care consideră că victimele au adus rușine asupra acesteia. În cazul Hirei, autoritățile spun că familia avea obiecții față de stilul său de viață, îmbrăcămintea ei și cercurile sociale din care făcea parte. Atât tatăl victimei cât și unchiul său, care l-a ajutat pe bărbat să comită crima, au fost arestați. Dacă ancheta va stabili că este vorba despre o crimă de onoare, cei responsabili riscă o pedeapsă cu închisoarea pe viață, o schimbare de lege adoptată în 2016 de guvernul pakistanez. În trecut, autorii acestor crime puteau evita pedeapsa dacă erau iertați de familia victimei. Acesta nu este un caz izolat. În 2023, un tribunal italian a condamnat un cuplu pakistanez la închisoare pe viață pentru uciderea fiicei lor de 18 ani, care refuzase o căsătorie aranjată. De asemenea, fratele celebrei vedete pakistaneze de pe rețelele sociale, Qandeel Baloch, a fost achitat în urma unui apel după ce, inițial, fusese condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea femeii în anul 2016. Bărbatul a susținut că a comis crima pentru că sora sa adusese rușine familiei.