Preotul Maxim Melinti dezminte cele mai răspândite mituri despre nuntă și cununie

Cei care urmează să ajungă la altar, sunt anumite lucruri pe care ar trebui să le știe. Preotul Maxim Melinti vorbește despre miturile și adevărurile despre cununie, dar și despre lucrurile care mențin pacea într-o familie.

separator

1. „Nu te poți cununa – legată îți este cununia!” Dacă, din anumite motive, o fată sau un băiat nu pot să se căsătorească, aceasta nu înseamnă că „cununia este legată” – ăstea sunt „basme băbești”. De aceea nu trebuie de umblat pe la descântătoare și pseudo-călugări pentru a „dezlega cununia” sau „blestemul”. Rugați pe Dumnezeu să vă trimită pe cel/cea unic/ă, schimbați mediul în care petreceți timpul, schimbați anturajul, modul de viață și cu siguranță veți avea parte de un viitor reușit.

2. Pentru a conduce automobilul învățăm 3 luni, iar pentru a conduce viața de familie – ba! Mult timp ne preocupă alegerea rochiei, inelelor, localului, muzicanților. Însă timp pentru pregătirea morală, psihologică și juridică nu există. Fapt pentru care avem un număr mare de divorțuri, violență domestică, copii abandonați etc. Este foarte important ca înainte de cununie, preotul să facă cunoștință cu tinerii în cadrul orelor de catehizare/învățare, să le vorbească despre importanța căsătoriei, despre problemele cu care pot să se întâlnească aceștia, riscuri și pericole. În practică se întâmplă invers, preotul vede pentru prima dată tinerii însurăței în fața altarului deja la cununie, și, poate ultima oară.

3. Alegeți haine cât mai decente pentru nunta dvs.! Toată frumusețea dvs. veți demonstra-o doar soțului dvs., care vă va aprecia la justa valoare. Nu zic că doamnele trebuie să fie îmbrobodite și cu mânece lungi, dar nici cu rochii transparente și decolteuri extravagante.

4. Locul, unde vă veți cununa trebuie să fie pentru voi a 2-a casă, de unde veți porni calea voastră, unde vă veți ruga frecvent, unde veți fi parte din comunitatea aceasta, părticică vie a Bisericii. Nu căutați biserica după principiul „acolo fotosesia va fi mai faină”. Căutați har și binecuvântarea lui Dumnezeu.

5. „Cine calcă primul pe covor în biserică la cununie – acela va fi stăpân în casă”. Iarăși o poveste populară căreia nu putem și nici nu trebuie să-i dăm mare importanță. Eu recomand tinerilor să-L pună în fruntea casei pe Dumnezeu! Iar peste ceva timp veți avea alt „stăpân” în casă – copilul dvs., și el, la rândul lui, vă va conduce pe voi, el vă va spune când să dormiți, când să mâncați, cum să vă îmbrăcați.

6. „Nu ai nași de cununie – nu te poți cununa”. Tradiția de a avea nași de cununie este pur locală și se practică doar în Republica Moldova și România. Alte țări ortodoxe au așa-numiți martori, care nu au o funcție specială și o importanță majoră la nuntă. În mod normal, noi ar trebui să acordăm atenție sporită nașilor de botez, căci anume ei ar trebui să fie o pereche de creștini exemplari, iar nu „99 de cumetri”, cum se practică tot mai des. De aceea, dacă tinerii nu pot găsi o pereche de nași de cununie, asta nu trebuie să-i oprească de a se căsători și de a se cununa. Contează intenția bună a tinerilor, dorința de a trăi în dragoste și fidelitate la infinit. Un alt obicei, care a pătruns în spațiul nostru, și anume de a avea 2 perechi de nași la cununie – este lipsit de logică morală și creștină.

7. „Femeia să se teamă de bărbat”. Așa se încheie lectura din epistola lui Pavel care se citește la cununie. În acest moment unii din bărbați își mângâie orgoliul, zicând: „auzi fa, femeia trebuie să se teamă de bărbat!” Nu știu din ce motiv acești bărbați nu trag cu ureche la ce s-a citit mai sus. De ce oare, după apostolul Pavel, femeia trebuie să se teamă de bărbat: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea… bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica…” (Efeseni 5,25,28,29). Deci femeia trebuie „să se teamă de bărbat” nu pentru că el o bate, pentru că el este bărbat/mascul, ci pentru că își iubește și îngrijește femeia sa, precum Hristos Biserica.

8. Faceți act de caritate după nuntă. Informați-vă din timp, cui și ce ați putea oferi după nuntă. Înainte de nuntă, poate chiar în textul invitațiilor, informați pe oaspeți ce așteptați de la ei. Puteți indica ca în loc de flori să aducă jucării moi, hăinuțe pentru copilași, pe care, după nuntă le veți oferi la o casă de copii, familiilor defavorizate din localitatea dvs. La fel și mâncarea, strânsă în cutii speciale, poate fi livrată imediat după nuntă persoanelor străzii. Puteți să faceți acest lucru personal, mediatizați și îndemnați pe alți să vă urmeze pilda.

9. „Mă cheamă Gheorghe – hramul casei va fi de Sfântul Gheorghe”. La cununie tinerii aleg sfântul casei sau hramul casei. Sfântul casei nu neapărat trebuie să fie după numele soțului. Puteți alege oricare sfânt, care vă este aproape. Iarăși puteți să vă consultați cu preotul care vă va cununa (anume cu preotul și iar nu cu vânzătoarea de lumânări). Să țineți minte neapărat ca în ziua când veți marca „hramul casei”, în ideal ar fi bine să mergeți împreună dimineața la biserică, să vă rugați pentru familia dvs., pentru copii, pentru părinți și nași (dacă sunt), să vă împărtășiți. După slujbă puteți să faceți milostenie. Iar după amiază, să poftiți la o masă decentă pe cei dragi și apropiați ai familiei dvs.

10. Nimeni să nu vă spună că după o cununie, mai puteți face încă două. Iubiți-vă unul pe altul de parcă ați trăi ultima zi din viața voastră, respectați unul pe altul, dăruiți dragostea și căldura inimii cu fiecare respirație, demonstrați că sunteți o familie unică, unită și mereu îndrăgostită. Faceți din casa voastră o insulă a speranțelor, a plăcerilor, a gândurilor bune și faptelor desăvârșite.

Nimeni și nimic pe acest pământ nu are dreptul să vă despartă. Zidiți familia voastră pe principiul 3D: Dragoste, Dăruire, Demnitate ”, spune părintele.

alte Articole interesante