Ion Paladi: Pe socru l-am cucerit cu piesa ”Pe mine mă cheamă Ion”!

Acum multe îi dau târcoale. Acasă însă îl așteaptă  femeia, alături de care  este de aproape un deceniu. Dacă ai încerca să-i faci o radiografie a personalității, ai bifa majoritatea calităţilor,  pe care le căutăm  la un bărbat.

separator

Este tânăr, prosper și place oamenilor pentru vocea și simplitatea lui. Bunul simț este cel mai mare atu al lui Ion Paladi.

Cum s-a schimbat femeia visurilor  sale în doi ani de căsnicie, am încercat să aflăm într-o discuție de culise. Ea, Veronica,  soţia lui Ion Paladi va fi în atenţia noastră.

Dacă nu chiuleam de la ore, n-aveam să înțeleg că o plac

Pe Veronica am cunoscut-o pe băncile colegiului ” Ștefan Neaga”, luam lecţii la același profesor. Atunci am văzut-o pentru prima dată, dar nu a fost dragoste la prima vedere.

Abia după doi ani s-a înfiripat ceva între noi.

Eu lipseam de la ore, nu reușeam să-mi fac temele. Ea era cea care mă ajuta mereu. Am remarcat cât era de receptivă și atentă. Atunci mi s-a strecurat prin minte ideea că am putea fi împreună. Îi acordam mai multă atenție, îi scriam mesaje.

-Gelozia este  un fel de demonstrație a sentimentului?

Gelozia mi-a marcat relația la început. Nu puteam să mă abțin. Veronica  era o fată atractivă, mereu pusă la punct. Nu știu de ce m-a ales pe mine. Ea susține că a apreciat calitățile mele sufletești.

Acum am depășit sentimentul de neîncredere. Până și Veronica nu mai ia în calcul mesajele de la admiratoare, care îmi vin la telefon.  Știe că este și va fi unica din viața mea.

-De ce Veronica?

Este sinceră cu mine, foarte răbdătoare, în același timp,  o gospodină adevărată. E dificil să fii soția unui interpret, ținând cont că avem un regim mai neobişnuit, cu nopți nedormite.

Atunci când suntem la distanță, vorbim mereu la telefon și pe skype.  Distanța ne unește și mai mult.

–         Există o soluție, angajeaz-o pe Veronica în calitatea de PR manager al lui Ion Paladi…

Mi-aș dori să-mi fie un manager, pentru că a  făcut studii la Management Artistic, Veronica însă nu vrea să fie o persoană publică, acceptă foarte rar să vorbească în fața cemerelor de luat vederi.


-Cum ai răpit unica fată din familia socrilor?

Le-am cerut părinților Veronicăi permisiunea  să stea cu mine. Este unica fată la părinți, mai are doi frați și bineînțeles  socrilor le-a fost dificil s-o scape din atenție. Cu timpul s-au obișnuit cu acest gând, au căpătat încredere în mine.

Prima noastră întâlnire s-a produs foarte interesant și firesc. Am cântat la ziua de naștere a socrului. Veronica mi-a propus să mergem împreună. Atunci am făcut cunoștință cu toate rudele. Sincer, din acel moment am o relație specială cu ei. Cu mama soacră vorbesc mereu la telefon.

 

– Cum vă răsfățați când aveți timp de voi doi?

Dacă suntem acasă,  gătim împreună. Îmi plac enorm  sărmăluțele și plăcințele cu brânză de oi făcute de soția mea. O ajut  des la bucătărie. Ultima dată i-am gătit eu- orez cu midii și crevete.

– Ce-ți lipsește, ca să te simți pe deplin împlinit?

Vrem  să fim părinți.  Va fi când va dori bunul Dumnezeu.

Text: Olga Chirica

Ce femei nu au voie să meargă la Înviere!

Sfânta noastră Tradiţie, păstrată neschimbată de două mii de ani, spune că femeia este specială în perioada lunii când sângerează din organul născător de prunci. Clericii sfătuiesc femeile să se roage acasă și să nu intre în Biserică până în ziua a opta.

separator

femei_biserica_02_ee9401fa26-1024x768

Nici in curte nu poţi asculta Liturghia lipită de zidul Bisericii, pentru ca curtea oricărei Biserici este sfinţită de episcopul locului, conform cuviosului Ilarie, potrivit antenastars.ro.
De asemenea, în această perioadă femeia nu are voie: să se împărtăşească, să ia anafură, să bea apă sfinţită, să se împreuneze cu bărbatul. Iată cuvintele lui Dumnezeu, aşa cum apar ele la scriptură, în Levitic 15, versetele 19-28.
„Mulţi vor zice că asta e legea veche, dar Măicuţa Domnului a respectat-o, deşi era pururea curată fecioară! De aceea, tu ca femeie trebuie să urmezi acest exemplu, să nu vii la Biserică şi să nu te atingi de cele sfinte atunci când borhotul pântecelui se revarsă. Nerespectarea acestei rânduieli este mare păcat, pentru care vei da seamă”, scrie cuviosul Ilarie pe blogul personal.

sursa: antenastars.ro

„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog

Viața de cuplu nu este mereu roz, iar atunci când vine vorba despre aceasta, unele semne te pot ajuta să îţi dai seama că eşti în relaţia nepotrivită. Iată ce sfaturi are un parapsiholog.

„Sunt multe semne care ne arată că nu este locul nostru acolo. Noi vom vorbi despre patru moduri în care putem afla. De pildă, când unul din ei stă de vorbă la telefon şi celălalt se învârte în jurul lui şi vrea să discute.

Atunci când zâmbeşti din ce în ce mai rar. Pe faţa oamenilor se pune tristeţea, dispare sclipirea. Oamenii când sunt fericiţi, atunci când sunt iubiţi, le sclipesc ochii. Când începe să îţi dispară sclipirea din ochi şi nu mai zâmbeşti atât de mult cât zâmbeai, trebuie să îţi pui întrebarea dacă eşti lângă persoana potrivită. Dacă te face să zâmbeşti, dacă te face să râzi, dacă te face să te simţi iubit, dacă îţi dă atenţie. E valabil şi viceversa. Nu numai femeile au sclipici în ochi.

Te confrunţi în mod constant cu o stare de agitaţie. Atunci când îşi găseşte lucruri de făcut. Ar pierde timpul oriunde şi cu oricine, numai să nu ajungă acasă. E un semn. Când începe să facă chestia asta, e un semn. Şi femeile au chestia asta de a se simţi anxioase în prezenţa bărbatului. Când li se pune lor pata pe ceva, încep să devină nervoase şi anxioase.

Un alt lucru este legat de insomnii. Oriunde te-ai duce, chiar dacă dimineaţa te aşezi să bei cafeaua, ele se aşează pe marginea ceştii şi se uită în ochii tăi. Alea sunt gândurile tale.

Cea din urmă, dar nu ultima, este atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Instinctul tău ştie de cele mai multe ori. Degeaba ignorăm instinctul. Este primul care sesizează toate schimbările, toate energiile, toată starea, simţim când minte, când nu minte, când e agitat partenerul, când ascunde ceva.

Dacă eşti într-o relaţie fericită, instinctul doarme. Pentru că nu simţi acea formă de alarmă. Instinctul nostru simte alarma. Senzorii noştri spun ceva. Dacă simţim chestiile astea trebuie să vorbim, să discutăm. Dacă eu am o suspiciune, dacă am o stare de agitaţie. Discută, nu lăsa lucrurile la interpretarea altora, pentru că pe ceilalţi nu îi interesează.

Acestea sunt lucrurile pe care le putem vedea înainte de a fi parteneri de viaţă. Tocmai atunci, la început, trebuie bătut fierul cât e cald, când e îndrăgostirea maximă. E bine că eşti orb, pentru că te înveţi cu unele lucruri pe care partenerul tău le face şi le iei ca atare.

Sunt multe cupluri în care, după zece ani, oamenii sunt perimaţi. Aşa că, văzut, plăcut, luat. E o loterie, dar noi simţim care este partenerul nostru, noi simţim care poate fi tatăl copiilor noştri. Şi bărbatul simte cine poate fi mama copilului lui. Asta se vede de la început”, a povestit Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, potrivit antena3.ro.

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Alina Grigoraş – fata cu suflet de artist!
Articolul anterior
Editorial aprilie
Articolul următor