Este coregrafa care a bătut recordul la victorii în proiectul românesc “Dansez pentru tine”. Munceşte enorm, deşi este în stare să renunţe la vacanţe, pentru a-şi realiza un vis propriu-teatrul.
Niciodată nu ar renunţa la teatru în favoarea dansului şi viceversa. Posibil din acest considerent Victoria Bucun ştie la ce oră îşi începe ziua de muncă, nu şi la ce oră va ajunge acasă.
“Mulţi colegi credeau că nu mai stau în Moldova. S-a întins perioada cât sunt la televiziune. „Dansez pentru tine” a durat 2 luni în toamnă şi două în primăvară şi aveam mai mult timp pentru teatru. Mi-a fost foarte dor să lucrez acasă. De mult nu am lucrat într-un spectacol la Chişinău. Toţi am făcut câte un mic sacrificiu pentru a monta un nou musical „12 scaune” în scena Teatrului „Mihai Eminescu”. Am reluat repetiţiile acum o săptămână. Nu a fost nevoie să fiu convinsă să muncesc în Moldova. „
Munca la televiziune mi se pare ca într-un furnicar.
„Toţi aleargă, nimeni nu are dreptul la greşeală. Nu e ca la teatru, când ai plăcerea să te faci comod într-un fotoliu de spectator şi să meditezi la ceea ce faci. Mi-aş dori să am o şcoală de dans dar asta ar presupune să mă stabilesc la Bucureşti or eu nu sunt prăgătită acum să iau o decizie. Sunt foarte legată de familie şi oameni. Nu pot pleca, aş vrea alături de prietenii mei să umplem acest vacuum în Chişinău. Pe vremuri viaţa era mult mai bogată în teatru, acum e prea mare linişte. „
Copilul meu nu simte lipsa tatălui, îl are pe bunelul care îi oferă toată grija celui de-al doilea părinte.
„Pe 30 mai fiul deja a făcut 5 ani. Timpul zboară repede. Acum până şi copiii vorbesc despre timp. Îmi pare rău că l-am născut atât de târziu. Dacă ştiam că procesul naşterii e atât de frumos aveam să concep vreo 5 copii, dar asta a fost voia Domnului.
Părinţii mă ajută enorm. Doar o singură dată am mers la Bucureşti fără mama ca să-mi dau seama cât de dificil îmi este să am grijă de Nicolae de una singură. Atunci mi-am zis că lumea are şi 14 copii în familie şi se descurcă. Încerc să-i ofer tot ce e mai bun lui Nicu, e foarte răsfăţat.”
Acasă ne relaxăm în chiloţi cu o porţie de frigărui şi pizza în faţă.
În această săptămână ai mei au gătit pizza. Nu ştiu de unde a apărut această dragoste faţă de fast-food, cred că e din cauza poftelor lui Nicu. Acum am început să fiu mai atentă la mâncare. Am renunţat la pâine, deşi îmi place la nebunie mirosul pâinii proaspete. M-aş angaja la o brutărie ca să mă satur de acest miros.
Niciodată nu am fost pasionată de diete. Este ceva distrugător.
Eu trebuie să dansez foarte mult ca să mă refac. Corpul meu este obişnuit cu efort mult mai mare…triplu, de aceea slăbesc mai greu. Înfometarea nu e soluţia potrivită. Omul care se simte prost fizic nu e bun la nimic.
Îmi place să gătesc. Ciorbele îmi ies cel mai bine. Este un proces de creaţie pentru mine. Nu prea am posibilitatea să vrăjesc la bucate , la „Media Pro” nu am bucătărie. Am doar o cameră.
Despre bani…
Îi investesc în Nicu…în zile de naşteri, cumetrii deşi nu ajung la ele din lipsă de timp liber. Aş vrea să am un manager lângă mine care să-mi administreze banii câştigaţi. Cred că pe familia noastră ne salvează simţul umorului. Nu o singură dată tatăl îmi spune: „Nu pot să înţeleg business-ul tău. Parcă câştigi bani dar tot cu fundul gol ajungi. „
Nu sunt o femeie emancipată care poate face lucrurile astea singură. Acasă sunt timidă…