Oana, soția lui Viorel Lis, a povestit că între 12 și 14 ani a fost violată de nenumărate ori de propriul tată, transmite www.evz.ro.
După 24 de ani de tăcere şi vizite la psiholog, vedeta şi-a deschis sufletul şi a povestit despre coşmarul prin care a trecut în copilărie:
„Doar cine a trecut printr-un viol ştie cum e. La mine sunt 24 de ani de atunci şi e prima dată când pot să vorbesc despre asta. În România acesta este un subiect tabu. Eu aveam 12 ani când a început. Tatăl meu, în care aveam mare încredere ca orice copil, îmi spunea că e normal, că aşa trebuie să-şi înveţe taţii fetele. Iar eu credeam. Până la 14 ani, când am ajuns la liceu şi mi-am dat seama că nu e aşa. Eu cred că mama bănuia, dar nu a avut curaj să facă ceva. Tatăl meu nu şi-a cerut niciodată iertare în faţa mea. Lumea m-a condamnat pentru că nu l-am chemat la nunta mea…”
Despre ce a însemnat această experienţă traumatică pentru ea, Oana Lis a dezvăluit:
„Mi-a furat copilăria, plăcerea primului sărut cu un băiat. Acum 24 de ani, când eu aveam 12 ani, nu vorbea nimeni despre sex, fetele se jucau cu păpuşile. Nu era ca acum. Mă bătea nonstop. La vremea respectivă voiam să mă sinucid, am şi încercat, dar credinţa că voi avea o viaţă mai bună, un viitor, m-au împiedicat. Mă teroriza, îmi spunea că dacă spun ceva se va sinucide şi că eu voi face păcatul suprem. Eu începusem să îmi dau seama că normal e să se culce cu mama mea, nu cu mine. Când eşti copil, e foarte uşor să fii manipulată psihic, mai ales de un om în care ai încredere”.