Un copil a decedat sub ochii părinților, din cauza unui diagnostic stabilit greșit de către medicul de familie. Acesta ar fi încurcat o formă gravă de pneumonie cu o bronșită.
Cazul a avut loc în raionul Orhei. Familia acuză medicul de familie că n-a stabilit diagnosticul corect. Astfel, copilul de doar câteva luni a fost tratat de bronșită, fiindu-i prescrie antibiotice. Mama însă spune că starea de sănătate s-a înrăutățit dupa administrarea preparatelor.
„Tuşea mai rar, dar se auzea un hârcâit în gât. Mi-a spus că nu e grav, că se tratează și că să-i mai dăm sirop câteva zile”, a spus mama copilului. După trei săptămâni de tratament micuțul a fost dus la Spitalul raional Orhei, unde a diagnosticat în urma unei radiografii cu bronhopneumonie bilaterală și insuficiență respiratorie de gradul trei, anunță Publika TV. După încă câteva zile micuțul a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului, unde a și decedat.
Neonatologii spun că un copil trebuie examinat suplimentar, inclusiv să i se facă o radiografie dacă tratamentul indicat nu dă rezultate după o săptămână.
„Dacă după o săptămână de tratament nu sunt rezultate, ar fi bine de îndreptat acest copil către un pneumolog şi să facă investigaţii. Să se ia analiză de sânge şi să se facă o radiografie”, spune medicul neonatolog, Mihai Stratulat.
Medicul de familie vizat se apără și spune că starea de sănătate a micuțului s-a agravat din cauză că mama ar fi întrerupt tratamentul, însă recunoaște că nu i-a indicat niciun fel de analize.
„Starea lui s-a îmbunătăţit, dar s-a stopat tratamentul. Dacă starea ar fi decurs mai grav atunci copilul putea fi internat sau i se făcea radiografia, analizele”, s-a justificat Varvara Iurcu, medicul care a examinat copilul pe 12 octombrie.
Cazul este investigat de o comisie a Ministerului Sănătății.