În poză, interpreta arată sexy, sălbatică și amuzantă în același timp. Autorul fotografiei este, ca de obicei, soțul Polinei.
“Îl iubesc pe Dimon”, a scris vedeta.
Polina Gagarina postează, în ultimul timp, poze din ce în ce mai provocatoare. Fotografiile în bikini din timpul vacanței din Maldive sunt și mai sexy.
Portretista lui Trump spune că criticile președintelui îi ruinează afacerea. ”E cel mai prost portret. Ea își pierde talentul pe măsură ce îmbătrânește”, a spus Trump
Un artist care i-a făcut portretul oficial al președintelui Donald Trump a fost criticat public de către președinte, comentariile sale „afectându-i direct și negativ” afacerea.Artista de origine britanică Sarah A Boardman a pictat portretul oficial al lui Trump pentru Galeria Președinților din Denver State Capitol, scrie BBC
În ianuarie, Trump a descris portretul lui Boardman drept „cu adevărat cel mai prost” într-o postare pe Truth Social, adăugând că aceasta a fost distorsionat și că artista și-a pierdut talentul pe măsură ce a îmbătrânit. Ulterior, tabloul a fost eliminat.Într-o declarație, doamna Boardman a spus că afacerea ei este acum în „pericol să nu-și mai revină”.
„Președintele Trump are dreptul să comenteze liber, așa cum avem cu toții acest drept, dar acuzațiile suplimentare că am „denaturat intenționat” portretul și că „trebuie să-mi fi pierdut talentul pe măsură ce am îmbătrânit” îmi afectează acum direct și negativ afacerea de peste 41 de ani, care acum este în pericol să nu-și mai revină”, a spus ea.
Tabloul a fost comandat de Comitetul Consultativ al Capitoliului de Stat din Colorado din Denver.Ea a spus că, în cei șase ani, portretul agățat în Rotonda din Colorado State Capitol Building, a primit „recenzii și feedback copleșitor de pozitive”.
„De la comentariile președintelui Trump, asta s-a schimbat în ceva foarte rău”, a adăugat ea.
„Am finalizat portretul cu acuratețe, fără „distorsiuni intenționate”, părtiniri politice sau orice încercare de a caricaturiza subiectul. Am îndeplinit sarcina conform contractului meu.
”Președintele SUA acordă o atenție deosebită cultivării imaginii sale, iar trimisul lui Trump, Steve Witkoff, a confirmat că a primit un nou tablou al lui Trump de la Moscova, pe care l-a descris drept un „portret frumos” al unui „artist rus de frunte”.
Scurgere de informații la Kiev, privind acordul cu SUA. Zelenski cere teste cu aparatul poligraf
Volodimir Zelenski a cerut Serviciului de Securitate al Ucrainei să investigheze scurgerea de informații privind un document sensibil care detaliază cea mai recentă propunere a Statelor Unite. Este vorba despre informații confidențiale legate de utilizarea resurselor minerale ucrainene, scrie adevarul.ro
Ancheta include și testarea cu detectorul de minciuni a personalului din mai multe ministere implicate, potrivit Financial Times.
Investigația a fost declanșată după ce, pe 26 martie, deputatul opoziției Yaroslav Zheleznyak a publicat fragmente din document, susținând că a obținut o copie a acestuia. Financial Times a confirmat autenticitatea proiectului și a prezentat detalii suplimentare a doua zi.
Zelenski s-a declarat surprins de incident. „Mi se pare ciudat că documentul a fost divulgat. Mă întreb cine transmite aceste informații”, a afirmat liderul ucrainean pe 28 martie, în cadrul unui briefing pentru Financial Times.
Situație tensionată cu președintele american
Documentul vizat de scurgerea de informații conține o versiune revizuită a unui acord-cadru anterior, propus de administrația Trump în luna februarie. În ciuda extinderii ofertei inițiale, noua propunere nu oferă încă Ucrainei garanții oficiale de securitate.
Discuțiile dintre cele două părți s-au tensionat în ultima perioadă. Donald Trump a declarat recent că Zelenski „încearcă să se retragă” din acord și a avertizat că liderul ucrainean „se va confrunta cu mari probleme” dacă refuză semnarea acestuia în viitorul apropiat.
Proteste împotriva lui Trump în SUA. Manifestații au loc și în mai multe orașe europene
Peste 500.000 de persoane sunt așteptate să participe sâmbătă la proteste organizate în mai multe zone din America împotriva președintelui Donald Trump, potrivit News.ro.
Manifestațiile, organizate de gruparea MoveOn și alte organizații progresiste, denunță „un asalt total asupra guvernului, economiei și democrației” orchestrat de Trump, Elon Musk și „acoliții lor miliardari”.
Manifestaţii în oraşe europene împotriva președintelui SUA: „Lumea s-a săturat de prostiile tale Donald, pleacă!”
Sute de persoane au manifestat sâmbătă în oraşe europene împotriva preşedintelui american Donald Trump şi a consilierului său Elon Musk, în urma unei săptămâni dureroase pentru pieţele financiare, după ce Trump a anunţat tarife globale drastice, relatează Reuters, citată de News.ro.
În oraşul german Frankfurt, protestul „Jos mâinile!” a fost organizat de Democrats Abroad, organizaţia oficială a Partidului Democrat pentru cetăţenii americani care trăiesc în străinătate.
La Berlin, manifestanţii care au protestat în faţa unui showroom Tesla au purtat pancarte prin care le cereau compatrioţilor americani care trăiesc în Germania să protesteze pentru „încetarea haosului” de acasă.
Adunaţi în Opernplatz din Frankfurt, membrii grupului Democraţii de peste mări au cerut demisia preşedintelui SUA, cu sloganuri pe pancarte pe care scria „Restauraţi democraţia”, „Jos mâinile de pe datele noastre personale” şi „Lumea s-a săturat de prostiile tale Donald, pleacă!”
La Berlin, sloganurile adresate lui Musk erau următoarele: „Taci Elon, nimeni nu te-a votat”, iar un câine purta o pancartă pe care scria „Câini împotriva DOGE”, referindu-se la Departamentul pentru eficienţă guvernamentală condus de consilierul principal Musk, o iniţiativă a celei de-a doua administraţii Trump de a reduce risipa, frauda şi abuzul în cheltuielile federale.
În capitala Franţei, Paris, aproximativ 200 de persoane, majoritatea americani, s-au adunat pe Place de la Republique pentru a protesta faţă de Trump. Unii au ţinut discursuri pentru a-l denunţa pe preşedintele american, protestatarii agitând bannere precum „Rezist Tyrant”, „Rule of Law” „Feminists for Freedom not fascism” şi „Save Democracy”. Unul dintre ei a interpretat melodia lui Bob Dylan „Masters of War”.
Manifestaţii împotriva lui Trump şi Musk au avut loc şi în alte oraşe europene, printre care Londra şi Lisabona.
În capitala britanică, câteva sute de persoane s-au adunat în Trafalgar Square, ţinând pancarte pe care scria „Proud American Ashamed” şi „WTAF America?”. Mulţimea a scandat „Jos mâinile de pe Canada”, „Jos mâinile de pe Groenlanda” şi „Jos mâinile de pe Ucraina”, în timp ce asculta discursuri care îl criticau pe Trump.