Andreea Marin, folosită de escroci!

Pentru că organizează evenimente caritabile și campanii umanitare, escrocii se folosesc de numele”Zânei surprizelor”. Cei care vor să scoată bani din oameni, inventează profiluri false pe facebook și scriu mesaje dubioase.

separator

Mai nou, practica asta a depășit granițele țării, ba chiar a trecut Oceanul, iar zilele trecute, un român ”americanizat” cu suflet mare a fost la un pas să cadă în plasă. Cunoscut pentru influența pe care o are în calitate de director al celei mai importante publicații românești din SUA, dar și pentru faptul că este generator de donații în diaspora, Steven Bonica (Romanian Tribune) a fost cât pe ce să fie ușurat de o importantă sumă de bani de cineva care, prin intermediul unui site de socializare, pretinde că este Andreea Marin.

”Încă o modalitate de a ne (vă) fura banii. Am mirosit efortul, o simplă întrebare mi-a salvat ceva bani. Îmi venea să sar în ajutor. Era cât pe ce să pub botul și să mai găsesc și alți prieteni să facem cheta”, povestește Steven, care a fost momit cu povestea tragică a unor copii rămași orfani după ce familia lor ar fi pierit tragic într-un incendiu.

”Eu am făcut plângere la poliție din cauza fraudelor prin intermediul facebook-ului. Am anunțat oamenii de multe ori să nu se lase manipulați”, a declarat Andreea Marin pentru Libertatea.

Atac masiv al Rusiei cu rachetă balistică la Sumî: Cel puțin 8 morți și 49 de răniți

Cel puțin opt oameni au murit și alți 49 au fost răniți, duminică seară, la Sumî, în Ucraina, în urma unui atac al Rusiei cu rachetă balistică, informează Kyiv Independent. Președintele ucrainean Volodmir Zelenski a condamnat atacul, scrie digi24.ro.

„Un atac cu rachetă asupra unei clădiri cu nouă etaje din Sumî. Știm despre morți și răniți, inclusiv copii. Condoleanțele mele familiilor și prietenilor. Criminalul trebuie pedepsit pentru că a ucis oameni nevinovați”, a spus Zelenski, într-o declarație publicată pe Telegram. Racheta a lovit și curtea clădirii, provocând pagube importante și lăsând casele din jur fără ferestre, a declarat primarul interimar din Sumî, Artem Kobzar.

Loviturile rusești împotriva regiunii Sumî au devenit din ce în ce mai distructive în ultimele luni. Bombardamentele sunt o obișnuință zilnică pentru comunitățile din apropierea graniței de nord-est a Ucrainei cu Rusia, locuitorii din așezările de frontieră vulnerabile din regiune fiind supuși mai multor atacuri pe zi.

Ucraina anunţă „restricţii” de electricitate pe întreg teritoriul său după masivul atac rusesc

Ucraina va aplica de luni „măsuri de restricţie” în consumul de electricitate pe tot teritoriul său după un vast atac rusesc care i-a avariat puternic infrastructurile energetice, a anunţat duminică operatorul reţelei electrice ucrainene Ukrenergo, potrivit AFP.

„De mâine, 18 noiembrie, toate regiunile vor fi constrânse să aplice măsuri de restricţie a consumului” ca urmare a „daunelor provocate instalaţiilor electrice în timpul atacului masiv cu rachete şi drone”, a indicat operatorul pe reţelele de socializare.

Într-un comunicat, Ukrenergo a afirmat că întreruperile temporare vor dura între orele 06:00 şi 22:00, asigurând că lucrătorii săi caută să remedieze avariile cât mai rapid posibil, potrivit Reuters.

După atacul de duminică, oficialii ucraineni au confirmat pagube la infrastructura critică sau întreruperi în alimentarea cu energie electrică de la regiunile vestice Volîn, Rivne şi Liov până la Dnipropetrovsk şi Zaporojie, în sud-est.

Amploarea pagubelor este dificil de evaluat, deoarece autorităţile au dezvăluit puţine informaţii cu privire la rezultatul loviturilor şi la starea reţelei energetice, vizată de o campanie aeriană a Rusiei mai devreme în acest an.

Ministerul rus al Apărării a declarat că a lansat un atac masiv asupra instalaţiilor energetice care alimentează complexul militar-industrial al Ucrainei.

Centralele nucleare din Ucraina şi-au redus producţia de electricitate ca măsură de precauţie în urma atacurilor masive ale Rusiei asupra infrastructurii energetice în acest weekend, a declarat duminică directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, potrivit DPA.

Instalaţiile nucleare propriu-zise nu au fost lovite direct de atacurile ruseşti, dar au fost afectate staţiile conectate la acestea, a declarat Rafael Grossi.

După o convorbire cu şeful autorităţilor de reglementare ucrainene, Grossi a indicat că doar două dintre cele nouă reactoare operaţionale din ţară produc electricitate în prezent la capacitate maximă.

„Infrastructura energetică a ţării este extrem de vulnerabilă, având impact direct asupra siguranţei şi securităţii nucleare”, a spus Grossi, adăugând că este esenţial ca centralele nucleare să aibă o sursă sigură de alimentare cu energie electrică.

S-a găsit jurnalul privat al Reginei Elisabeta. Suverana avea multe secrete: Scria zilnic în el, chiar dacă era obosită

Regina Elisabeta, care a murit la vârsta de 96 de ani pe 8 septembrie 2022, a avut un jurnal secret. Regretata suverană scris ultima dată în jurnal cu doar două zile înainte de moarte, a spus autorul Robert Hardman, în versiunea actualizată a cărții sale, „Charles III: New King. New Court. The Inside Story”, publicată pe 7 noiembrie, scrie evz.ro.

„Edward a venit să mă vadă”, ar fi fost ultimele cuvinte ale reginei, conform lui Hardman. Este vorba despre Sir Edward Young, secretarul privat al Reginei, care o ajuta să organizeze ceremonia de învestire a miniștrilor noului prim-ministru al Marii Britanii, Liz Truss. Numirea lui Truss, pe 6 septembrie, avea să fie ultimul angajament oficial al suveranei.„Se pare că încă scria în jurnal la Balmoral cu două zile înainte de moarte”, a scris Hardman.„Ultima sa însemnare era la fel de factuală și practică, la fel ca întotdeauna”.

Jurnalul Reginei Elisabeta era un registru al evenimentelor care aveau loc în zilele sale aglomerate. Suverana ar fi spus înainte să moară că n-a avut timp să noteze lucruri foarte personale sau conversații, ci doar evenimente importante. „Nu am timp să notez conversații, doar evenimente”, ar fi spus regina, conform unor surse.

Scria zilnic în jurnal, chiar dacă era obosită

Un fost membru al casei regale a declarat în 2019 că regina scria în jurnal cu un stilou cu cerneală neagră și că fiecare jurnal era marcat cu monograma sa regală și numerotat cu cifre romane. Suverana scria în jurnalul său în fiecare seară „indiferent cât de târziu era sau cât de obosită se simțea”, a spus fostul membru al casei regale. „Era o datorie de neocolit, și scria la birou, niciodată în pat”.

Și Regele Charles are un jurnal, dar „nu mai scrie jurnale narative extinse ca înainte”, a spus un curtean de rang înalt pentru Hardman.

Jean-Claude Van Damme e în România. Vezi ce gafă de proporții a făcut!
Articolul anterior
Olga Buzova pozează în Maldive în rochie de mireasă
Articolul următor