Urzicile – primele vitamine de primăvara! Cu ce beneficii îţi încarcă organismul?

Bogate în aminoacizi, vitamine şi microelemente, urzicile sunt un aliment binevenit primăvara, când apar, fragede, la suprafaţa solului. Pe lângă faptul că sunt o sursă proaspătă de vitamine, urzicile au şi alte beneficii pentru sănătate. Ele au proprietăţi antiinflamatoare, antioxidante, imunostimulatoare, regenerante, diuretice, de detoxifiere, purifică limfa şi îmbunătăţesc procesele de metabolism. De ce este bine să introduci urzicile în dietă, în sezonul de primăvară?

separator
bab842434502aab8af16ecd3cd50164b

Urzicile conţin cantităţi mari de acid folic, vitamina A, K, calciu, magneziu şi kaliu

Potrivit centrului de medicină naturistă de la Universitatea Bastyr, din Washington, urzica este un aliment nutritiv excelent, întrucât conţine mult acid folic, vitamina A, K, calciu, magneziu şi kaliu. O ceaşcă de urzici gătite furnizează organismului 32-42% din cantitatea zilnică necesară de calciu pentru un adult. Calciul protejează dinţii şi oasele, reduce simptomele sindromului premenstrual, previne durerile de cap, stările depresive şi meteorismul.

Urzicile sunt, de asemenea, o sursă bună de vitamina A şi K. O singură ceaşcă de urzici gătite conţine de trei ori mai multă vitamina A decât cantitatea de care are nevoie zilnic un adult.

Vitamina A, împreună cu calciul şi vitamina D, întăreşte ţesutul dentar şi osos. Organismul are capacitatea de a depozita vitamina A, datorită caracterului ei liposolubil. Prin urmare, vitamina A pe care o ingeri din urzici nu va fi irosită. De asemenea, urzicile sunt o sursă excelentă de vitamina K, necesară în procesul de coagulare a sângelui şi reducerea osteoporozei. O ceaşcă de urzici (240ml) gătite conţine 369-495% din aportul zilnic recomandat de vitamina K. Ca şi vitamina A, organismul poate depozita vitamina K, pentru a fi utilizată ulterior.

Urzicile au efect puternic antioxidant

Un studiu efectuat în 2004 a determinat că mai mulţi compuşi fenolici din urzici au efect antioxidant puternic, acţiune antimicrobiană şi antiulceroasă. Substanţele antioxidante din urzici manifestă, inclusiv, acţiune antiaterosclerotică, antiinflamatoare, regenerantă.urzicille

Urzica vindecă bolile inflamatoare

Urzica ajută la reducerea inflamaţiei din tractul urinar, uşurează evoluţia artritelor, eczemelor. Un studiu publicat în „Journal of Royal Society of Medicine”, în 2000, raportează că frunzele de urzică pot reduce inflamaţia articulaţiei halucelui, atunci când sunt aplicate pe zona dureroasă.

Urzicile au efect antialergic

Proprietățile lor antihistaminice ajută la suprimarea reacțiilor alergice din organism, a strănutului și mâncărimii. În plus, urzica manifestă efect decongestionant la nivelul căilor respiratorii.

Eficientă în hiperplazie benignă de prostată

Un grup de cercetători de la Universitatea de Medicină din Maryland a constatat că urzica poate ameliora fluxul urinar redus, necesitatea permanentă de a urina şi incapacitatea de a goli complet vezica urinară în caz de hiperplazie benignă de prostată, boală în care cresc dimensiunile prostatei.

Urzica este un stimulent sexual

S-a demonstrat că substanţele active prezente în urzică au capacitatea de a menţine testosteronul activ şi pot ajuta în caz de apetit sexual scăzut. Lignanii previn excreţia testosteronului din sânge şi contribuie astfel la stimularea libidoului.

ceaiurzica538x354-1441975588

Cum te ajută urzicile în obezitate

Urzicile sunt antioxidante, diuretice, purificatoare. Expertul în nutriţie, Gillian McKeith, susține că ceaiul de urzici trebuie să se regăsească într-o dietă de slăbire. În articolul ,,Urzicile, dincolo de înțepătură”, naturopatul Terri Willard afirmă că urzicile contribuie la purificarea sistemului limfatic şi curăţarea rinichilor de resturi metabolice, motiv pentru care acestea sunt binevenite în tratarea diabetului și a obezităţii. Eliminarea toxinelor acumulate în țesutul muscular și cel limfatic permite corpului să funcționeze eficient. Gillian McKeith susţine că ,,ceaiul de urzică este un stimulator al metabolismului şi un supresor natural al foamei’’.

Chiar dacă urzicile nu pot substitui eficiența exercițiilor fizice practicate la sală, pentru a da jos kilogramele în plus, este bine să incluzi urzicile în meniu, ca parte a unei diete sănătoase.

nettle-tomato-salad

Sfaturi privind consumul de urzici!

• Frunzele de urzică trebuie opărite sau fierte înainte de a fi consumate, pentru a neutraliza acizii înţepători de pe suprafaţa frunzelor;
• Cea mai potrivită pentru consum este salata din urzici, cu ados de ulei de floarea soarelui sau măsline, pentru că, astfel, se păstrează o bună parte din vitamine şi se asimilează eficient vitamina A şi K din urzică;
• Pentru a prepara un ceai de urzică foloseşte o lingură de frunze proaspete ori uscate la 250 ml de apă fierbinte şi lasă timp de 10 minute la infuzat;
• Dacă administrezi medicamente cu efect diuretic, consultă medicul înainte să incluzi urzicile în dietă, deoarece urzicile, au și ele, acţiune diuretică și pot conduce la deshidratare;
• Persoanele care iau în mod regulat medicamente cu efect anticoagulant, dar şi gravidele, ar fi bine să evite consumul unor cantități mari de urzici, deoarece acestea pot creşte riscul de formare a trombilor în vasele de sânge şi stimulare a contracţiilor uterului.

ANSP recomandă părinților să-și vaccineze copiii contra rujeolei pentru a-i proteja de îmbolnăviri

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) atenționează că rujeola este o infecție extrem de contagioasă care poate duce la complicații grave și îndeamnă părinții să vaccineze copiii conform Programului Național de Imunizări, aceasta fiind cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a cazurilor de îmbolnăvire, informează unica.md cu referire la un comunicat al instituției.

În Republica Moldova, în perioada 01 ianuarie 2024 – 08 august 2024, au fost înregistrate 149 de cazuri confirmate de rujeolă, dintre care 12 de import (România, Azerbaidjan, Marea Britanie, Germania și Federația Rusă). Cele mai multe dintre acestea au fost raportate în mun. Chișinău (62) și raionul Sîngerei (55). Alte teritorii afectate de rujeolă, de la începutul acestui an, sunt: Strășeni – 7 cazuri; Bălți – 6 cazuri; Dondușeni – 4 cazuri; Ialoveni – 3 cazuri; Drochia, Râșcani, Călărași – câte 2 cazuri; Fălești, Ștefan Vodă, Ungheni, Orhei, Ceadîr-Lunga, Dubăsari – câte 1 caz. Menționăm că peste 90% dintre cazuri sunt înregistrate la copii nevaccinați.

În condițiile de acoperire vaccinală joasă, (sub 90% pentru vaccinarea ROR la vârsta de 1 an) și a reticenței la vaccin, care persistă mai mult între membrii confesiilor religioase, există riscul de răspândire a rujeolei și a altor maladii ce pot fi prevenite prin vaccinare. Copiii mici sunt cel mai des expuși riscului de complicații severe. Ratele ridicate de spitalizare și slăbirea sistemului imunitar îi fac mai vulnerabili la alte boli infecțioase.

Tratament specific împotriva rujeolei nu există, dar boala poate fi prevenită prin vaccinare, care se efectuează gratuit, la 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. Încurajăm părinții să meargă la instituția medicală, în cazul în care copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, unde medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.

Parazitul de 10 metri care poate trăi în corp până la 30 de ani

Una dintre infecţiile parazitare pe care oamenii le pot face de-a lungul vieţii este teniaza. Aceasta reprezintă infecţia cu tenie, un vierme intestinal care se transmite în urma consumului de alimente contaminate, cum ar fi carnea de porc sau de bovină.

Există mai multe tipuri de tenii, dar oamenii fac mai ales infecţii cu:

Taenia solium, care poate atinge lungimea de 3 metri; are ca gazdă porcul.

Taenia saginata, parazit care la vârsta adultă poate atinge lungimea de 10 metri. Gazda acestei tenii sunt bovinele.

Oamenii pot face teniază în urma consumului de carne de porc sau de vită crudă sau insuficient preparată termic, infectată cu ouă sau larve de tenie.

O altă cale de contaminare este cea fecal-orală. Când persoana infectată nu se spală riguros pe mâini după defecaţie şi manipulează alimente, poate contamina hrana cu ouă de tenie. Astfel, teniaza apare şi la cei care nu au consumat carne infectată. Contaminarea se poate face la orice vârstă.

Tenia este parazitul cunoscut a fi foarte rezistent în organismul uman

Când ouăle ei sunt ingerate de oameni, acestea încep să crească până ajung la vârsta adultă. Parazitul trăieşte la nivelul intestinului subţire, zona cea mai potrivită de dezvoltare pentru ciclul lui de viaţă. De acolo, se dezvoltă hrănindu-se cu alimentele ingerate de oameni.

În doar 3 luni devine adult și se poate reproduce. Există unii dintre acești paraziți care se pot stabili în ochi, în țesuturile subcutanate, în sistemul nervos și în mușchi.

Fragmentele de tenie pot fi observate şi pe lenjeria intimă sau în materiile fecale. Fără tratament, tenia poate trăi în corpul uman până la 30 de ani. O persoană infectată va răspândi mereu ouă şi larve.

Simptomele teniazei sunt adesea observate la începutul vieții acestui parazit. Printre manifestările posibile ale infecţiei se numără:

– Greață + multă poftă de mâncare fără a lua în greutate

– Diaree sau chiar constipație

– Mâncărime în jurul rectului sau anusului

– Dureri abdominale

– Tulburare alimentară (bulimie sau anorexie)

Dacă observi în mod regulat aceste simptome, este recomandat să te adresezi medicului pentru a efectua anumite analize: examenul coproparazitologic (examinarea materiilor fecale), amprenta anală, testarea anticorpilor serici.

În cazul diagnosticului de teniază, medicul va indica medicamente antiparazitare, antihelmintice.

De ce scad oamenii în înălțime la bătrânețe. Totul începe de la 40 de ani. Explicația specialiștilor

Multe persoane scad în înălțime pe măsură ce avansează în vârstă. Potrivit specialiștilor, acesta este un lucru normal, care se întâmplă în timpul procesului de îmbătrânire, scrie fanatik.ro.

Procesul începe de la 40 de an și este unul normal, conform experților. Când devine acest lucru un motiv de îngrijorare?

După 40 de ani, oamenii pierd aproximativ un centimetru în înălțime la fiecare 10 de ani, potrivit Medline Plus. Ritmul accelerează după vârsta de 70 de ani. Odată cu vârsta, oamenii ajung să piardă, în medie, între 1 și 3 centimetri.

Procesul de îmbătrânire presupune schimbări la nivelul oaselor, articulațiilor și mușchilor, supă cum a explicat Dr. Angela Catic, medic geriatru și profesor asociat la Centrul Huffington pentru Îmbătrânire de la Colegiul de Medicină Baylor.

“Discurile dintre vertebrele coloanei vertebrale pierd lichid pe măsură ce îmbătrânești, se deshidratează și, odată cu asta, pierzi puțin din înălțime”, a explicat aceasta.

În plus, mușchii abdominali au tendința de a slăbi în timp. Din acest motiv, multe persoane au o postură cocoșată și devin mai scunde la bătrânețe.

În cazul femeilor, pierderea osoasă poate fi grăbită de menopauză. Acest lucru se întâmplă “din cauza pierderii efectelor protectoare ale estrogenului asupra oaselor”, potrivit Dr. Arashdeep Litt, medic intern la Spectrum Health.

Ce problemă de sănătate provoacă pierderea în înălțime

O altă problemă care cauzează pierderea în înălțime este osteoporoza. Afecțiunea se dezvoltă în momentul în care densitatea minerală osoasă și masa osoasă scad. Un alt motiv este atunci când structura sau calitatea osului suferă modificări. Rezistența oaselor poate fi, astfel, redusă, iar riscul de fracturi e mai mare.

Din cauza osteoporozei, pot apărea fracturi de compresie a coloanei vertebrale. Acestea sunt, de fapt, mici rupturi la vertebrele coloanei, motiv pentru care “în multe cazuri, oamenii nici nu-și dau seama că se întâmplă acest lucru”.

Dacă o persoană pierde în înălțime 3 sau mai mulți centimetri, medicul va suspecta că aceasta suferă de osteoporoză. Diagnosticul poate fi confirmat printr-un test de densitate osoasă.

Pentru a reduce riscul de pierdere a înălțimii odată cu vârsta, dr. Catic a spus că acest lucru poate fi prevenit prin respectarea unui stil de viață sănătos.

Mai exact, este nevoie de sport regulat pentru a menține oasele cât mai puternice, dar și de o dietă bogată în calciu și vitamina D. Fumatul, consumul excesiv de alcool și de cofeină trebuie evitate, deoarece reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea de osteoporoză.

Vine primăvara, oamenii dau foc la gunoaie! Zeci de incendii în țară, în ultimele 24 de ore. Pompierii, în alertă
Articolul anterior
Mai mulți angajați din cadrul RTEC și agenți economici, vizați într-un dosar penal
Articolul următor