Postul este perioada în care renunţăm la produse lactate, carne, ouă şi rediricţionăm meniul către alimente de post, iar acest lucru ar putea fi benefic pentru organism, atât timp cât sunt excluse din dietă grăsimile de origine animală. Pe de altă parte, specialiştii în nutriţie afirmă că pe perioada postului există riscul să consumăm cantităţi mari de alimente nocive şi înalt calorice.
Alimentele de post din comerţ sunt pline de chimicale şi calorii!
,,Crenvurştii vegetali, pateurile şi salamul de soia sunt doldora de chimicale menite să suplinească lipsa materiei prime – carnea, laptele şi ouăle. Multe din ele conţin chiar şi ingrediente “de dulce”, având mai multe calorii decât produsele lor ,,originale” din aceeaşi gamă. Pateul și cașcavalul de post conțin foarte multe E-uri și grăsimi hidrogenate, foarte dăunătoare și, în plus, au în compoziția lor albumină sau coloranți de origine animală”, spune prof. Dr. Mencinicopschi.
Pateurile vegetale şi ,,mezelurile’’ conţin o cantitate şi mai mare de E-uri şi alte substanţe sintetice menite să facă produsul să semene cât mai mult la gust, miros şi culoare cu alimentul pe care îl imită, iar potrivit dr. Mencinicopschi, în niciun caz nu ar trebui să mâncăm astfel de produse.
Produsele de post ar putea conţine ingrediente ,,de dulce’’!
Specialiştii susţin că anumite produse sunt de post, însă pe etichetă se regăsesc ingrediente “de dulce”.
“Există unele tipuri de caşcaval din soia care conţin cazeină, o proteină din lapte care contribuie la coagularea acestuia, iar acest produs, deşi este fabricat din soia, nu mai poate fi considerat de post”, atenţionează dr. Mencinicopschi. Ingrediente precum cazeina, derivat de ou, zer, praf de zer nu au ce să caute într-un produs de post.
Cele mai nocive E-uri din produsele de post
Specialiştii ne recomandă să ocolim produsele la care eticheta include polifosfaţi (E452), glutamat monosodic (E 621) şi coloranţi chimici de sinteză. Cel mai des întâlniţi sunt tartrazina (E102), galben de chinolină (E 104) şi carmin (E 120). Alte substanţe de care ar trebui să ne ferim sunt conservanţii-benzoaţi (E 211, E212, E213) şi de nitriţi (E251), cazeinatul de sodiu, care este, de fapt, o proteină din lapte, substanţe de îngroşare – gume guar-E412, xantan- E415, gelan-E418, caruba-E410 şi gumă arabică sau acacia-E414-, sulfaţi/sulfiţi (E227, E228). BHA (E320) este foarte nociv pentru sănătate. Caramel (E150) şi EDTA (E385) se folosesc în special în conserve.
Ce alimente nu trebuie să-ți lipsească din meniul zilnic
Pâinea bogată în fibre oferă mai multă saţietate
Nutriţioniştii susţin că pe perioada postului există, de asemenea, tentaţia să consumăm mai multă pâine decât deobicei, întrucât este un produs ce oferă energie, crescând nivelul glicemiei. Însă, pâinea integrală conţine o cantitate mai mare de fibre şi vitamine, de aceea oferă un nivel mai bun de saţietate şi predispune către îngrăşare în timpul postului.
De exemplu, o felie de pâine integrală cu fasole bătută, măsline negre, zacuscă sau salată de vinete la micul dejun oferă suficientă energie până la prânz.
Pentru prânz sunt recomandate pastele sau orezul cu legume, sos de roşii, măsline şi busuioc. Putem apela şi la ciorbele de legume sau de fasole. Lintea, mazărea, fasolea, năutul, cartofii sunt surse importante de proteine şi fier, iar soia, smochinele şi seminţele de susan aportă calciu în organism.
Pentru cină ar fi potrivită o salată de legume proaspete, cu boabe de porumb, seminţe de dovleac, nuci, caju, pastă de măsline, pastă de roşii uscate, două felii de pâine cu tărâţe.
Galina Tomaş: Cum te alimentezi corect în postul Paștelui?
Când nu este indicat să ţii postul
Persoanele care sunt obişnuite să mănânce carne zilnic ar putea să resimtă altfel perioada de post, având stări de astenie, eventual modificări ale valorilor tensiunii arteriale.
,,Postul nu este indicat copiilor sub 16 ani, persoanelor astenizate şi anemizate, acelora care suferă de boli cronice, precum tuberculoză, maladii canceroase, anumite boli ale tractului digestiv şi gravidelor“, recomandă Dr. Eduard Adamescu, specialist în boli metabolice, de nutriţie şi diabet.
Pe perioada postului trebuie să evităm produsele din comerţ, imitanţi ai produselor originale, să alegem în meniu multe legume şi fructe proaspete, să ne gătim singuri mâncarea, pentru a putea controla mai bine cantităţile de zahăr, grăsimi şi nivelul de calorii din alimente.