Dacă unii stiliști le recomandau fashionistelor să continuie să poarte poantofii stiletto și în 2016, alții erau total împotriva lor. Totuși, marii designeri internaționali le sugerează femeilor să-i încalțe, dar să opteze și pentru modele mai îndrăznețe.
Anul acesta se vor purta aceşti pantofi cu borderii, dantelă şi în culori vii. Acest model de încălţăminte dau un plus de eleganţă oricărei ţinute şi nu pot fi egalaţi sub nicio formă. De această dată însă, designerii se bazează pe originalitate şi aduc un plus pantofilor clasici, scrie eva.ro.
Nu au cum să dispară atât timp cât poţi fi purtaţi cu uşurinţă atât la o rochie extrem de elegantă, cât şi la jeanşi atunci când ai o întâlnire cu prietenele. Nu ai cum să nu fii rafinată din moment ce îi alegi.
Mai există o noutate! Dacă până acum i-am văzut numai în varianta cu toc subţire, de acum apar şi cu cel gros sau platformă. Înălţimea variază în funcţie de necesităţile şi stilul fiecărei femei în parte, însă vârful rămâne cel consacrat.
Pe lângă culorile cu care ne-am obişnuit până acum, discrete şi uşor de asortat la orice, acum apar nuanţe mai îndrăzneţe de vară. Turquoise, marsala şi fucsia sunt doar câteva dintre culorile care transmit curaj şi veselie şi pe care le vom întâlni de anul acesta şi la încălţăminte.
Dacă atunci când au apărut, denumirea de stiletto era folosită pentru a caracteriza tocul înalt şi subţire, pe parcurs aceasta a devenit o etichetă a întregului pantof datorită faptului că a căpătat o nouă formă, în care şi vârful devenise ascuţit.