Cumetrie cu prințese pentru fiica Lenuței Gheorghiță!

Interpreta i-a organizat fiicei ei, Magda, o cumetrie cu circa 100 de invitați, dintre care 20 sunt nașii fetiței și colegii de breaslă a Lenuței.

separator

Pentru marea sărbătoare, familia vedetei și-a pregătit cele mai frumoase ținute. Soțul și fiul au optat pentru același model de costum cu papion, interpreta a ales o rochie simplă, dar foarte drăguță, iar Magda, “vinovata” petrecerii, a purtat o rochiță de prințesă, accesorizată cu o coroniță.

La petrecere au fost prezenți zeci de interpreți, printre care Nelly Ciobanu, Gheorghe Țopa, Nicolae Botgros, Lidia Bejenaru, Anișoara Puică, Igor Cuciuc, Ionel Istrati și nu numai.

“Ne-am străduit să avem parte de o cumetrie tradițională, avem cei mai talentați artiști. Muzica bună e asigurată de “Orchestra Lăutarii”, dar pentru că sunt prezenți foarte mulți colegi de-ai mei, cu siguranță, vor cânta și unii din ei și va fi foarte vesel.”, a declarat Lenuța Gheorghiță pentru Unica.md.

Pe lângă distracțiile pentru maturi, au fost organizate și jocuri pentru copii.

“Sunt și vreo 30 de copii. Magda a avut atât de clovni, cât și de ursitoare și Mini cu Miki. Pentru că fetița e astăzi prințesă, am ales și decorul, și candy barul, și tortul cu prințese.”, a adăugat interpreta.

_MG_7448_MG_7449_MG_7451_MG_7454_MG_7455_MG_7456_MG_7459_MG_7461_MG_7465_MG_7466_MG_7468_MG_7471_MG_7474_MG_7475_MG_7477_MG_7479_MG_7480_MG_7482_MG_7488_MG_7490_MG_7495_MG_7497_MG_7498_MG_7500_MG_7501_MG_7503_MG_7505_MG_7506_MG_7507_MG_7509_MG_7511_MG_7512_MG_7513_MG_7514_MG_7515_MG_7517_MG_7518_MG_7520_MG_7524_MG_7526

Lotul național de taekwon-do a cucerit șapte medalii la Campionatul European

Lotul național de taekwon-do, versiunea ITF, a cucerit șapte medalii la Campionatul European, care a avut loc în orașul Koper, Slovenia.

Lotul național de taekwon-do a cucerit 7 medalii la Campionatul European

Foto: Moldpres.md

Sportivii din Republica Moldova au înregistrat cel mai bun rezultat la proba spargeri forță, categoria seniori, acolo unde lotul nostru, compus din Igor Filimon, Filip Petrachii, Ion Ilescu, Nichita Griziuc, Adal Tentiuc și Vasile Panainte, s-a situat pe locul I în clasamentul pe echipe, transmite moldpres.md.

Igor Filimon și Ion Ilescu au cucerit medalia de aur și la proba tehnică Tull. Tot la aceeași probă, Filip Petrachii s-a situat pe locul II, iar Maria Ilescu a intrat în posesia medaliei de aur, în concursul feminin la categoria de vârstă veterani.

În urma acestor rezultate, lotul național de taekwon-do, versiunea ITF, s-a situat pe locul 11 în clasamentul general din 33 de țări.

Natalia Barbu a lansat videoclipul piesei cu care va merge la Eurovision 2024

Interpreta din Republica Moldova, Natalia Barbu, a lansat videoclipul piesei „In the Middle”, cu care ne va reprezenta țara la Eurovision Song Contest 2024. Lansarea a avut loc cu doar o zi înainte de prima semifinală a concursulu. Videoclipul a fost regizat de Nicu Chilianu.

Natalia Barbu a lansat videoclipul piesei cu care va merge la EurovisionFoto: TV8.md

Producția a fost primită cu satisfacție de către fani. „Absolut minunat”, „E cel mai tare clip”, „Epic” s-au grăbit să comenteze oamenii, transmite tv8.md. 

Alții au scris în comentariile de pe Youtube că videoclipul ar fi trebuit lansat mai devreme decât semifinala concursului pentru a fi promovat mai mult. 

Natalia Barbu pleacă la Malmö (Suedia) cu piesa „In the middle”. Interpreta, care a câștigat pentru a doua oară Finala Națională Eurovision, spune că e copleșită de emoții frumoase.

Eurovision Song Contest 2024 va avea loc la Malmö, Suedia, ca urmare a victoriei de anul trecut a interpretei Loreen, cu piesa „Tattoo”. Semifinalele vor avea loc la 7 și la 9 mai, iar țara câștigătoare va fi desemnată în cadrul finalei de pe data de 11 mai.

Anul trecut, R. Moldova a fost reprezentată de Pasha Parfeni, care s-a clasat pe locul 18 în marea finală, cu piesa „Soarele și Luna”. Cel mai bun rezultat al Moldovei la Eurovision a fost în anul 2017, atunci când trupa SunStroke Project a obținut locul trei cu piesa „Hey mamma”.

Emoțiile sunt mari! Corneliu Botgros va deveni în curând tătic pentru a doua oară

Corneliu Botgros trece printr-o nouă etapă în viața sa. În curând, acesta va deveni tătic pentru a doua oară.

Violonistul a fost invitatul unei emisiunii de la TV8, unde a povestit despre emoțiile pe care le simte și ce așteptări are de la noul statut de tătic a doi copii.

Recunoaște că emoțiile sunt mari, iar așteptarea devine pe zi ce trece tot mai greu de suportat. Corneliu Botgros abia așteaptă să-și strângă micuțul la piept.

„Emoțiile sunt mari este o etapă noua în viața mea. Parcă o iau de la început. Soția, bunelul, care și el își dorește să devină din nou bunic și cei apropiați cu toții sunt alături de noi și suntem în marea minune care trebuie să se întâmple foarte curând”, ne-a spus violonistul.

Cum l-a anunțat soția că va deveni tătic? 

„M-a anunțat soția, ea a făcut niște teste, dar nu mi-a zis că a făcut testele acasă și ele au ieșit pozitiv, dar a vrut să aibă verdictul de la medic și a mers să facă analize fără să mă anunțe și mi-a trimis un e-mail în care scurt scrie pe final că este însărcinată. A făcut așa o surpriză, i-am dat un telefon am felicitat-o și de atunci parcă a început o altă etapă a vieții. Suntem în așteptare și abia aștept să pot să gust din fructul acesta, să-l pipăi”, ne-a mărturisit instrumentistul.

Deși are un băiat de 24 de ani, recunoaște că fiecare copil este un caz aparte, are caracter aparte și educarea acestora trebuie abordată diferit. Reportajul video poate fi urmărit aici.

Exclusiv! Tatiana Heghea într-un pictorial regal, alături de fiica sa!
Articolul anterior
Reacţia acestei mame imediat după naşterea copilului a impresionat internauţii! Dar, ce a surprins-o pe femeie?
Articolul următor