Mai multe cazuri de infecţie enterovirală la copii în ţară! Cum se manifestă boala şi cum poate fi prevenită

Numărul cazurilor de infecţie enterovirală este în creştere în R. Moldova, cei mai afectaţi fiind copiii de vârstă preşcolară, potrivit responsabililor de la Centrul de Sănătate Publică din Chișinău, care atenționează părinții să fie mai atenți la măsurile de igienă a copiilor, informează e-sanatate.md.

separator

xxxxxxxDacă pe parcursul anului trecut au fost depistate 32 de cazuri de infecţie enterovirală la copii în aceeaşi perioadă, anul acesta, potrivit specialiştilor, numărul cazurilor de îmbolnăvire este mai mare de patru ori. Doar în perioada ianuarie-mai, anul curent, s-au înregistrat deja 108 cazuri de boală, inclusiv un caz de meningită seroasă la copii.

82,6% dintre cazuri au fost înregistrate la copiii din grădinițe și școli. În Chişinău, în grădinița nr. 138 au fost semnalate 4 cazuri, în grădiniţa nr. 190, de la Vadul lui Vodă – 3 cazuri, în grădiniţele nr. 30, 35, 225 – câte două cazuri.

Infecţia enterovirală se transmite prin intermediul unui virus enteroviral, contagios, care afectează mai ales copiii cu vârsta de până la 7 ani. În fiecare an, incidenţa infecţiilor enterovirale creşte în sezonul octombrie-noiembrie, aprilie-mai.

Înfecţia enterovirală este o boala intestinală acută, ce se manifestă prin durere acută de burtă, febră, diaree, vomă, semne uşoare de răceală, precum eliminări nazale, strănut, durere în gât, printr-un simptom sau mai multe dintre acestea, în funcţie de caz. La unii copii poate apărea sindromul gură-mână-picior, manifestat prin erupţii roşietice pe piele, inclusiv pe palme, tălpi şi pe mucoasa gurii.

La apariţia unor semne, precum greaţa, diareea, voma, febra, crampele în abdomen, boala este deseori confundată de către părinţi cu toxiinfecţie alimentară la copil.

În alte cazuri, virusul poate fi responsabil de aparaţia conjunctivitei, meningitei, encefalitei, miocarditei la copii, dar şi adulţi.

Infecţia poate fi prevenită

Potrivit medicului epidemiolog de la Centrul Municipal de Sănătate Publică, Gheorghe Turcu, răspândirea infecţiei se face din ,,cauza nerespectării regulilor de ingienă, mâinile nu se spală cum trebuie, nu se curăță bine robinetele, deseori, alimentele cumpărate din stradă nu corespund normelor de igienă. De asemenea, infecția se poate produce din cauza consumului de apă din fântâni sau izvoare neamenajate’’.

Potrivit specialiştilor, pentru a preveni infectarea este esenţială respectarea regulilor de igienă personală: spălarea minuţioasă a mâinilor cu apă şi săpun, înainte de masă şi după frecventarea toaletei, consumul apei din fântâni şi izvoare numai după fierbere, spălarea mâinilor înainte și după prepararea bucatelor; limitarea participării copiilor la diferite manifestări în locurile aglomerate, igienizarea regulată a încăperilor (aerisirea, dereticare umedă), evitarea scăldatului în bazinele neamenajate, evitarea contactului cu persoanele bolnave.

În caz de febră, vomă, diaree, semne de afectare a căilor respiratorii se solicită ajutorul medicului de familie.

Fumatul, interzis în mai multe locuri și amenzi până la 15 000 de lei

Lista locurilor în care este interzis fumatul va fi extinsă. Vor fi incluse terenurile de sport, parcurile acvatice sau zonele din preajma piscinelor. Un proiect de lege care conține măsuri pentru combaterea și prevenirea fumatului a fost supus consultărilor publice la Parlament, transmite IPN.

Autorii documentului propun amenzi mai mari atât pentru comercializarea produselor din tutun în locuri interzise sau minorilor, precum și pentru persoanele care utilizează aceste produse în locuri interzise. Astfel, persoanele care vor comercializa aceste produse minorilor sau nu vor verifica vârsta cumpărătorului vor risca amenzi între 8 750 și 10 000 de lei, precizează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

La fel, amenzi mai dure vor fi aplicate persoanelor juridice care vor admite fumatul în locuri interzise. Acest lucru va fi sancționat cu amendă de până la 12 000 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere și de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la șase luni până la un an. Se propune ca persoanele fizice care fumează în locuri interzise să fie sancționate contravențional cu amendă de până la 2 250 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

Documentul mai conține cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor din tutun, inclusiv țigaretele electronice, flacoanele de reumplere și produsele din plante pentru fumat. Acestea vor trebui să conțină avertismente clare despre riscurile consumului de nicotină. Se introduc noi interdicții pentru promovarea și sponsorizarea produselor din tutun și conexe, inclusiv în jocurile video sau programele TV.

Propunerile expuse în cadrul consultărilor publice vor fi luate în considerare la definitivarea documentului. Proiectul de lege urmează a fi examinat la ședințele comisiilor permanente și, ulterior, va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.

Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârsta adultă sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med – un parteneriat exclusiv în avantajul clienților!

Anunțăm lansarea parteneriatului dintre Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med, o colaborare dedicată sănătății clienților noștri. Astfel, clienții Farmaciei Familiei beneficiază de o reducere specială de 50% la serviciile medicale oferite de Avangard Med, prezentând cardul de fidelitate Farmacia Familiei.

Reducerea este valabilă până pe 25 noiembrie, oferind oportunitatea de a accesa o gamă variată de servicii medicale la standarde înalte de calitate.

Avangard Med este deja recunoscut pentru echipa sa de specialiști dedicați și pentru echipamentele moderne utilizate în diagnosticare și tratament, iar acum, prin parteneriatul cu Farmacia Familiei, își propune să facă accesibile aceste servicii tuturor celor care pun sănătatea pe primul loc.

Nu ratați ocazia de a vă bucura de consultații și investigații la jumătate de preț, într-un mediu sigur și profesionist! Vizitați site-ul Avanagard Med și aflați mai multe despre serviciile Centrului Medical.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard – partenerii sănătății familiei!

14 noiembrie, Farmacia Familiei măsoară gratuit glicemia/P

Măsurarea nivelului de zahăr în sânge este cea mai bună metodă de a depista la timp maladia (diabetul zaharat) și de a o trata fără a ajunge la complicații.

Farmacia Familiei va măsura GRATUIT glicemia. Orice vizitator are posibilitatea să verifice indicele de glicemie în sânge pe parcursul zilei de 14 noiembrie (în intervalul orelor 9:00 – 12:00).

Lista filialelor unde se va măsura GRATUIT glicemia:

ADRESE
Chisinau, Albisoara, 4
Chisinau, Cuza Voda, 16
Chisinau, Stefan cel Mare, 148
Chisinau, Stefan cel Mare, 67
Chisinau, Testemitanu, 21
Chisinau, Moscova 20
Chisinau, Mircea cel Batrin 41
FF, fil.Chisinau, Moscovei 5 hyperdita
Chisinau, Calea Iesilor, 2/3
Chisinau, Cuza Voda 44
Chisinau, Miorita 3-5
Chisinau, Bogdan Voievod,1/ C
Chisinau, Ginta Latina, 10
Chisinau, Hristo Botev, 6
Chisinau, Mircea cel Batrin, 10/3
Chisinau, Mircea cel Batrin, 24
Chisinau, Dacia, 23
Chisinau, Stefan cel Mare, 126
Chisinau, Dacia 49/19
Chisinau, Alba Iulia, 184/3
Chisinau, Miorita, 11
Chisinau, Socoleni, 7
Chisinau, Soseaua Hincesti, 60/4(2)
Chisinau, Dacia, 3/3
Chisinau, Traian, 23/1
Chisinau, Alba Iulia, 91
Chisinau, Albisoara, 80/10
Chisinau, Grenoble, 128/2
Chisinau, Grigore Vieru, 21
Chisinau, Igor Vieru, 13/1
Chisinau, Mircea cel Batrin, 4/6
Chisinau, Sarmizegetusa, 35
Chisinau, Tudor Vladimirescu, 10/1
Chisinau, Arborilor, 21
Chisinau, Dacia, 62
Chisinau, Mircea cel Batrin, 3
Chisinau, Moscova, 16
Chisinau, Moscova, 9/5
Chisinau, Stefan cel Mare, 6
Chisinau, Testemitanu, 3 (Kaufland)
Anenii Noi, Concilierii Nationale, 10
Balti, Bulgara, 70 (HD)
Orhei, V. Lupu. 15A
Ungheni, Nationala, 17 (HD)
Cahul, Stefan cel Mare, 24D (HD)

Vrem să te ajutăm să previi această afecțiune, de aceea timp de trei zile, 13 – 14 – 15 noiembrie, am pregătit oferte pentru tine și cei dragi. 

Te așteptăm pe 14 noiembrie în filialele Farmacia Familiei pentru a testa gratuit glicemia!

Beneficiază pînă pe 25.11.24 de o reducere specială de 50% la serviciile medicale oferite de Avangard Med, prezentând cardul de fidelitate Farmacia Familiei.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Xenia Deli a dat petrecerea burlăcițelor! Iată cum s-a distrat!
Articolul anterior
Pune-i aceste întrebări înainte de a începe o relație serioasă!
Articolul următor