Olesea Sveclă și Anatol Durbală sunt în așteptarea primului lor copil. Vestea i-a luat prin surprindere pe viitorii părinți. Prezentatoarea TV are peste două luni de sarcină, iar toxicoza nu-i permite să uite că va deveni mămică nici pentru o zi.
- Olesea Pentru noi a fost foarte emoționant pentru că ne-am căsătorit, apoi am aflat că, de fapt, eram însărcinată în timpul pregătirilor de nuntă. La început am plâns, însă după asta nu am mai scos o lacrimă. Și mă simt extrem de motivată și responsabilă pentru viitor.
- Olesea Eram acasă, i-am spus că presupun că sunt însărcinată. El nu a crezut, a zis că nu are de unde. (zâmbește) După care, am făcut testul și am rămas uimiți. La început nu realizezi, nu ești obișnuit și nici nu te simți însărcinată. Totul vine cu timpul.
- Olesea Încă nu știm, dar nici nu avem preferințe. Când e primul copil, vrei doar să fie sănătos.
- Olesea Toxicoza este prietena mea. Mă trezesc cu ea în fiecare dimineață. Chiar dacă este o perioadă în care vrei să dormi, să te odihnești, nu pot să-mi permit luxul ăsta având 3 servicii. Asta e responsabilitatea și decizia mea, nu vreau să plec de la niciun post de muncă. Mă strădui să împart timpul echilibrat.
- Olesea Mă alimentez sănătos, nu mănânc fast-food-uri , nu consum băuturi carbogazoase. Prefer să le înlocuiesc cu apă plată, fructe și legume. N-am pus multe kilograme în plus pentru că am grijă de alimentație. Acum nu pot face sport, dar abia aștept să-mi permită medicul să merg la înot. Vreau să fac și exerciții pentru însărcinate, posibil le voi combina.
Unica.md îi urează viitoarei mămici sarcină ușoară!