Medicii Eugeniu Gladun şi Petru Stratulat, comemoraţi la Institutul Mamei şi Copilului

În memoria medicilor iluştri Eugeniu Gladun şi Petru Stratulat au fost dezvelite două basoreliefuri pe faţada celei mai importante maternități din ţară. Fondatorul Institutului Mamei şi Copilului şi întemeietorul şcolii de Neonatologie au fost comemorați de către medici şi oficiali în cadrul unei ceremonii.

separator

xxx

yyvv

Graţie reformelor şi cercetărilor ştiinţifice gestionate de medicii Eugeniu Gladun şi Petru Stratulat, în ţara noastră a fost redusă mortalitatea maternă şi neonatală de aproape trei ori.

Eugeniu Gladun a îmbunătăţit calitatea asistenţei medicale acordată femeilor. collage

„Foarte mult a făcut el pentru chirurgia ginecologică. Anume chirurgia plastică şi păstrarea organului genital feminin”, a menţionat fiul lui Eugeniu Gladun, medicul Sergiu Gladun, pentru publika.md. 

Datorită medicului Petru Stratulat, la Universitatea de Medicină a început să fie studiată neonatologia, specialitate care se referă la diagnosticul şi tratamentul bolilor nou-născutului.

stratulat-foto22De asemenea, ca urmare a reformelor implementate de Petru Stratulat, rata deceselor bebeluşilor în timpul naşterii şi după a scăzut de aproape două ori, şi constituie acum nouă cazuri la 1.000 de nou născuţi.

„Toate acele reforme făcute au contribuit ca noi să avem astăzi copii mai sănătoşi, copii care astăzi supravieţuiesc, iar înainte ei mureau”, spune medicul neonatolog Mihai Stratulat despre cel care i-a fost tată, dar şi mentor, medicul Mihai Stratulat. 

Eugeniu Gladun s-a stins din viaţă în 2014, iar un an mai târziu, pe patul de spital, a decedat şi Petru Stratulat.

sursa foto: ms.gov.md

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Crește numărul cazurilor de pneumonii și viroze la copii în Capitală

În municipiul Chișinău crește numărul cazurilor de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum și viroze la copii. Despre aceasta a anunțat șefa-adjunctă la Direcția generală asistență medicală și socială, Marina Buga, în cadrul ședinței Primăriei, transmite Moldova1.

Potrivit Marinei Buga, cazuri de gripă nu au fost înregistrate.

Situația epidemiologică s-a caracterizat prin prezența maladiilor infecțioase specifice perioadei sezonului rece. Este îmbucurător că nu sunt înregistrate cazuri de gripă. Motivele adresărilor sunt diverse, însă se atestă o creștere a adresărilor legate de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum si virozele în mod special în rândul copiilor”, a declarat Marina Buga.

Conform datelor prezentate, în cadrul unităților de primiri urgente a spitalelor clinice municipale pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 3240 de adresări.

Peste 12 800 cetățeni au solicitat ambulanța în ultima săptămână

În perioada 18-24 noiembrie 2024, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat 12863 solicitări, inclusiv 1747 la copii. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 5326 pacienți, dintre care 4230 adulți și 1096 copii au fost transportați la spitalele din țară. Din numărul total de solicitări – 319 au fost inutile, care nu corespundeau criteriilor de urgențe medico-chirurgicale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul săptămânii, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienți din următoarele motive: 3736 urgențe cardiovasculare, dintre care 60 cu sindrom coronarian acut; urmate de 1894 patologii neurologice, dintre care 236 cu accidente vasculare cerebrale, 1548 boli respiratoria și 1132 urgențe traumatologice.

În perioada de referință, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 61 persoane, care au suferit în urma a 47 accidente rutiere. După acordarea primului ajutor medical, echipele AMU au transportat 47 pacienți, inclusiv 8 copii la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.

De asemenea au fost înregistrate 67 urgențe toxice, printre care 20 intoxicații cu medicamente, 18 intoxicații cu dioxid și monoxid de carbon, 9 cu ciuperci, 8 cu alcool, o persoană intoxicată cu droguri și 11 altele.

La Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au parvenit 36 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții chimici și de mediu: 17 persoane cu combustii, 11 cu mușcături/înțepături de insecte, 7 cu hipotermii și cite o persoană cu degerături și o electrocutare.

Dacă faci 10 minute aceste exerciții vei obține un abdoment de fier!
Articolul anterior
Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, şi-a arătat fetiţa de aproape un an!
Articolul următor