Denis Roșca a câștigat trofeul „Science Slam 2016”

Denis Roșca a adunat, timp de peste 4 ani, biografiile celor mai mari personalități din lume, care au rădăcini moldovenești și le-a inclus în Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova. Autorul a ajuns în finală la  concursul Science SLAM Moldova și s-a ales cu premiul mare.

separator

Denis Roșca, despre cum s-a “născut” „Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova”

„Prezentarea noastră a fost mai deosebită decât este obișnuită a fi una de la Science Slam. Am venit cu multe exemple de performanțe ale oamenilor noștri pentru a-i convinge că suntem de fapt un popor inventiv, erudit și plin de energie. Pentru oamenii noștri premiul Nobel nu reprezintă ceva intangibil. Am pus accentul pe unirea forțelor pentru a mediatiza succesele noastre în știință. Asocierea țării noastre trebuie să fie cu marile invenții, cum ar fi: vaccinul contra holerei sau extinctorul. Doar mediatizând intens acești „ambasadori” de imagine – ne va reuși să avem o țară respectată în lume. Cred că juriul larg a fost de acord să participe la ridicarea imaginii de țară, astfel s-a solidarizat în decizia de a oferi acest premiu, de fapt, dragostei de Țară și .”, a declarat Denis Roșca pentru Unica.md.

Science SLAM Moldova este un eveniment în care oamenii din știință și inovație explică simplu și pe înțelesul tuturor propriile realizări și proiecte. Evenimentul este organizat de către Academia de Ştiinţe a Moldovei în parteneriat cu Centrul Proiecte Internaţionale, Reţeaua Punctelor Naţionale de Contact H2020, Euraxess şi DAS Solutions.

Moldoveanul Alexandru Paraschiv a devenit vicecampion european la box

Rezultat istoric pentru boxul din Republica Moldova. Pugilistul moldovean Alexandru Paraschiv a devenit vicecampion european la box.

Sportivul nu a mai disputat finala categoriei de până la 63,5 kg, din cauza unei accidentări, notează Noi.md. Acesta va încerca să se recupereze la timp, până la ultimul turneu preolimpic, care este 23 mai – 3 iunie în Bangkok, Thailand.

Pe podiumul de premiere a urcat și Vasile Cebotari. El a intrat în posesia medaliei de bronz la categoria de greutate de pînă la 71 kg.

Natalia Barbu, prima repetiție pe scena Eurovision 2024

Interpreta Natalia Barbu, care va reprezenta Republica Moldova la Eurovision, a avut astăzi prima repetiție la Malmö, Suedia.

Artista a ieșit în scenă de una singură, într-o rochie albă și cu o vioară. Aceasta a interpretat piesa „In the middle”. Natalia Barbu va evolua în prima semifinală a competiției, pe 7 mai.

Natalia Barbu a mai reprezentat Republica Moldova la Eurovision în anul 2007 cu piesa „Fight”. Interpreta s-a clasat atunci pe locul 10.

E spirit de Sărbătoare în Capitală! Chișinăul, decorat de Paște

Primăria Chișinău informează că, tradițional, în preajma sărbătorilor luminate, în centrul Capitalei va fi inaugurată zona cu luminițe și decorațiuni având tematica pascală.

De asemenea, străzile din sectoarele capitalei sunt decorate cu figurine de iepurași, ouă colorate și flori de primăvară, creând o atmosferă plină de căldură.

Pe durata Sărbătorilor de Paște, pe străzile centrale va fi conectat și iluminatul decorativ.

Ce oferte au fotografii pentru ședințele foto tematice de Crăciun
Articolul anterior
Vărul Stelei Popa este grav bolnav! Dinu Pașa are nevoie urgentă de transplant de măduvă osoasă pentru a supraviețui
Articolul următor